
Donald Trump a revocat luni un ordin al predecesorului său Joe Biden care a permis sancționarea unor coloniști israelieni acuzați de violențe împotriva palestinienilor din Cisiordania ocupată, a anunțat luni Casa Albă, notează AFP.
Abia învestit, președintele republican a anulat textul emis în februarie 2024, prealabilul la sancțiunile financiare vizând mai mulți coloniști, inclusiv un individ acuzat că ar fi provocat o revoltă în orașul palestinian Huwara, la sud de Nablus, soldată cu moartea unui civil palestinian.
La acea dată, Joe Biden a denunțat violențele ‘intolerabile’ ale coloniștilor israelieni, o ‘amenințare gravă la adresa păcii, securității și stabilității’ în regiune, potrivit acestuia.
Israelul a ocupat Cisiordania în 1967, iar violențele au explodat în acest teritoriu palestinian de la începutul războiului dintre Israel și mișcarea islamistă Hamas din Fâșia Gaza, în octombrie 2023.
În fața creșterii actelor de violență comise de coloniști înarmați, mai multe țări occidentale (Statele Unite, Uniunea Europeană, Marea Britanie și Canada în special) au adoptat sancțiuni (înghețarea bunurilor, interdicții de călătorie) împotriva mai multor coloniști considerați drept ‘extremiști’.
Președintele american Donald Trump a anulat luni retragerea Cubei de pe lista statelor care susțin terorismul, anunțată în urmă cu câteva zile de precedenta administrație Biden, ca parte a unui acord pentru eliberarea de prizonieri politici, a informat Casa Albă, transmite AFP.
La câteva ore după depunerea jurământului, președintele american a emis un decret în acest sens, printre alte zeci de alte decizii care anulează măsuri luate de predecesorul său Joe Biden în ultimele zile ale mandatului său.
Cuba a reacționat imediat considerând decizia ‘un act de aroganță și de dispreț pentru adevăr’. ‘Acest lucru nu este surprinzător. Obiectivul său este de a consolida și mai mult războiul economic crud împotriva Cubei în scopul dominației’, a reacționat pe X președintele cubanez Miguel Diaz-Canel.
Noul șef al diplomației americane, Marco Rubio, confirmat în acest post luni seară după un vot unanim al Senatului american, afirmase săptămâna trecută că Havana își are locul pe această listă neagră a Washingtonului, prefigurând decizia președintelui Trump.
Decizia surpriză a lui Joe Biden de a retrage Cuba s-a dorit a fi un ‘gest de bunăvoință’. Imediat, Havana a anunțat eliberarea iminentă a 553 de prizonieri.
Între timp, au fost eliberați în total 127 de prizonieri, printre care disidentul istoric José Daniel Ferrer, ca parte a înțelegerii negociate cu Biserica Catolică.
Cu câteva zile înainte de a preda puterea lui Joe Biden în ianuarie 2021, Donald Trump a decis să plaseze Cuba pe această listă care mai include Coreea de Nord, Iran și Siria.
Despre Groelanda
Președintele american Donald Trump a afirmat luni că Danemarca va ceda în cele din urmă în problema Groenlandei, teritoriul danez autonom pe care îl dorește sub control american, scrie AFP.
‘Groenlanda este un loc minunat, avem nevoie de el pentru securitatea internațională. Sunt sigur că Danemarca se va împăca cu ideea’ de a-l ceda Statelor Unite, a declarat Trump jurnaliștilor la Casa Albă, menționând că teritoriul ‘este scump pentru Danemarca’.
Foto Arhivă
47.000 de civili ucisi inseamna, de la 7 octombrie 2023, 100 de oameni pe zi, in medie. Sa fi avut toti acesti civili legatura cu atacul din 7 octombrie? Asta e justificarea?
Sau e vorba de genocid planificat?
Pozele din Gaza arata ferm spre varianta a doua.
Arabii palestinieni sau ce-or fi fost, au atacat in toamna 2023 asezarile israeliene si-au ucis miseleste femei, copii, varstnici, au luat ostatici civili, au parjolit casele – crimele fara preaviz fara reguli de razboi. Ce-ati vrea, Israelul si cetatenii evrei, sa stea cu mainile incrucisate in fata arabilor si sa se lase macelariti ? Teroristii arabi aplica chestia cu „Allah Akbar” in Europa crestina, in Anglia, unde ei nu sunt decat niste imigranti tolerati prosteste de autoritatile gazde.
Nu cumva am văzut toți serialul pe continuitate „Alibaba și cei fără numar hoți la nivel global, iertați de infracțiuni grave la adresa vieții cetatenilor”?!
Off, mai moromete (mai bine ti-ar suna mormorete), dupa ce ai probleme grave cu gramatica elementara, habar nu ai ce inseamna a fi crestin. Evident, in sensul bisericilor apostolice, cu canonul stabilit in urma conciliilor ecleziastice.
Sa nu ne facem iluzii ca Trump vrea binele Europei sau al Romaniei. Noi singuri trebuie sa ne dorim binele si sa actionam in acest sens. Un prim pas ar fi renuntarea la Green Deal de catre UE.
Biden avea si parti pozitive, iar Trump are si parti negative. Cum sprijina Cuba te.ro.ris.mul? In schimb Israelul care prabuseste blocuri cu oameni inauntru si care a facut 45.000 de vic.time in Gaza e considerat mielusel.
Aiii, dar despre practicanti
‘falungog” din China s-au crestinii din aceatsa dictaura marxista ? Daaar despre crestini din Sudan ? Dar depsre crestini din toata Asia ? AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA nimic tacere dragi tovarasi.
Cică sa ai încredere în criminalii amerloci; trumpitza cu cei 127 de prizonieri, printre care disidentul istoric José Daniel Ferrer eliberați de autoritățile de bună credință cubaneze, cum rămâne?
iubitor de crima… nimic nou… normal, doar a fost consiliat de un mafiot o gramada de vreme… cohen parca? cum sa nu-i ierte???
Cuba a devenit stat membru BRICS cu drepturi depline in noua uniune economica a lumii. Nu o mai afecteaza decat minor sanctiunile .
Brașoavă: ‘Groenlanda este un loc minunat, avem nevoie de el pentru securitatea internațională.’, ups, ‘MAGA’?!