SF Politic – Comedia politică

Bum! Bum! Lume, lume! Rap! Rap! îşi rupe mâinile toboşarul tropăind cu cizmele-i noroite pe scândurile proaspăt geluite ale scenei. Bum, bum, Guvernul Orban și-a dat demisia. Bum, bum, Guvernul Petre Roman a fost ras de la guvernare. Bum, bum Guvernul Văcăroiu e aghesmuit, frate, uite-așa și-așa !
-S-au strâns cu zecile de-alde gură-cască, şoşotesc vocile din culise.
– Arlechino! Arlechino! Urlă târgoveţii înfierbântaţi. Sau Președintele, sau Primul Ministru !
De-a tumba, Arlechino, lasă că vin și Constantinescu, și Iliescu și Băse, toată gașca-n păr. Druuum. Şi cortina cade în urmă-i. E suplu Arlechino. Şi viclean. Ca un adevărat politician.
– Aha! zice parşivul. Poporanii se tem de criza financiară, de viruși, de extratereștri, de OZN-uri, de valuri uriașe, lasă, lasă să fie ocupați!
– Aha! dau târgoveţii ochii peste cap.
– Aha, ahaaaa!
– Aha, ahaaaa! îşi dau în petec târgoveţii.
Rânjeşte Arlechino, gata-s, învârte-i dară! Şi-şi umflă pieptul şi bate cu pantofioru-i curcubeu, tăcere. Înfiorată, gloata sâsâie, acu-i acu! Tăcere.
– Spune povestea… aia cu pensiile speciale, că-i tare tare!
– Aaaa! şoptesc înfioraţi burtoşii târgoveţi.
Dar lasă povestea Arlechino şi sare de pe scenă şi sărut-o fată din mulţime. Leşină tânăra şi, hop, mulţimea-i dă cu gura. Că vrea povestea, să urce iar pe scenă.
– Spune povestea cu bravul Pantalone…cu bravul Boc, cu bravol Hrebe, cu bravul Iohannis!
– Dar nu e brav! strig-un târgoveţ cu palmele trompetă-n dreptu’ gurii.
– Cine-ndrăzneşte? Se-ncruntă Arlechino. Tu?! Ei, hai, curaj! Tu sufletu-ţi despoaie!
Dar târgoveţu’ îşi plecă ruşinos privirea în pământ. Şi ceru-i înnorat. Şi rage un măgar. Şi garda regelui stă snop mai sus de birt. Să vază care-i dă cu gura. Dar lasă!
– Nu-i brav numitu’ Pantalone, ai?!
– Dar zi povestea! Zi povestea cu trump, cu Stalin, cu Mata Hari, cu ceva, cu cineva!
Şi Arlechino face-un gest curtenitor şi, iată, cortina se ridică şi-apare Pantalone. Peruca-i strâmbă şi merge-mpiedicat. Şi târgoveţii râd, vezi bine.
Colombinaaa! Colombinaaaa! ridică glasul Pantalone.
Şi alde gură-cască aşteaptă s-apară fata, dară. Unde-i, Pantalone, unde-i? Dă din umeri ofticosu, o ţine pentru el, i-e teamă că vine Capitano şi-o fură c-un sărut. Stă soarele în spatele umflatului nor ce-a stropit acum un ceas Turnu’ Fierarilor.
– Cu broaşte-a plouat! Gâfâie unu’.
– Ba c-orologii mari, de-argint, să mor de nu-i adevărat! Și viruși, o droaie!
– Fugiţi de-aici, au coborât din cer îngeri o droaie şi nici măcar un strop!
– Dar tacă-vă gura, zău, aici ne spun povestea! se-nfurie cumplit o calfă de zidar.
Arlechino-i fugărit de Pantalone. Au ei o pricină. Dar lumea-i răbdătoare ioc. Vreo câţiva bat din buze şi-aleargă să se pricopsească, zău, cu-argintatul orologiu căzut din cer. Nu-i doar unul, tot bâiguie-un tâmplar, sunt sute. E darnic Domnul!
– Nu-i Dumnezeu, şopteşte-o precupeaţă. E o forţă ascunsă-n stele, pe cuvânt, a zis spiţerul.
– Minte şi-o va sfârşi pe rug! se-nfoaie altă precupeaţă.
– Taci soro, drept grăit-a bunul de spiţer, e-o forţă. Ce mai, nici aburu’ nu-i mai presus de ea!
– Care abur, proasto?!
– Proastă eşti tu! Aburu’ care pune în mişcare păpuşa construită de spiţer. Dansează păpuşa şi spune stihuri. Am auzit-o glăsuind. Am citit și pe Facebook!
– Tacă-vă gura! răcneşte-un mustăcios de spadasin aflat întâmplător în piaţă. Nu-i forţă necurată! Pe legea mea, e chiar atracţia lunară! Și Finanța Mondială!
Se îmbulzeşte lumea chiar în faţă. Parşivul de Arlechino maimuţărindu-l pe bietul Pantalone tot cere Colombinei să se arate. Fiori străbat mulţimea. De prin văzduh, chemată, chicotitoare, se lasă legănându-se de-o umbreluţă. Crucindu-se, un târgoveţ îi dă cu huideo, căci diavolească-i arta saltimbancilor! Şi-o precupeaţă-i ţine hangul şi lumea toată.
– De ce vă-nverşunaţi? întrebă cu glas firav micuţa Colombină.
– Tu din văzduh te-ai întrupat! Morocănos îi strigă spadasinul. Poate din Tezaurul de la Pietroasa, de la Sarmisegetuza, poate de la Enisala din Dobrogea!
– Ei şi? E cu păcat?
Dar las-o! Uite-l pe mândrul Capitano cum răsare dintr-o secretă înfăţişare-a scenei. Ba-i scenă, ba-i castel, ba coastă-mpădurită. Nebunii saltimbanci au gust de hârjoneală. Iar bietul târgoveţ îşi rupe gâtu-n două zgâindu-se la scatolceala lor. Căci Pantalone îl arde pe Arlechino iar el, parşivul, ca din întâmplare, un şut îi trage lui Capitano, bravul.
– Străpunge-l! Fă-l praf! se-nfierbântă calfa de zidar cerând pe scenă moartea-ndrăzneţului nebun.
Capitano nu-l ia în seamă şi-aleargă în urma micuţei Colombine să-i cucerească bătaia inimii speriate. Iar Pantalone-atent se umflă-n pene, zice:
– Un căpitan?! Poate un Prim Ministru! Un președinte de partid! Aha! Dar mâna el să-mi ceară şi-om mai vedea! Trufia şi prostia cu un preţ prea greu se cer a fi plătite! Viteze, înfăţişează-mi-te chiar acum!
Din picioare, nărăvaşi, bat târgoveţii. Ar vrea o chelfăneală ca-n piesa de ieri seară. Ha, frumos a fost, arlechinul mort era şi bine pus la saramură! Oh, mincinosul! A luat-o pe cocoaşă! Dar azi, acum?! Ce-i cu-aiureala asta? Tot se codesc, tot poartă vorba saltimbancii! Şi Pantalone acesta ce-i? Îşi lasă fata curtată de-un curajos de mucava? Păi să-l vedem la luptă!
– Luptă! Strig-un măcelar frecându-şi palmele-lopeţi, supărat foarte că Loteria Națională i-a tras clapa meserie de atâtea ori pe an…
Naivul! Omule, priveşte-n jur, nu-i lupta ce-o tot ceri! E numai viclenie, sperjur, trădare în lumea ce te înconjoară!
– Să-l pună la pământ! Tot strigă măcelarul.
– Bolândule, ai vrea strivindu-mi picioruşul să te înalţi, să vezi mai bine?! Să-mi vină slujitorii să te scarmene, păzea! îi strigă o copiliţă al cărei mijloc de albină e strâns cu o curea din piele adusă din Orient.
Şi lumea râde-nveselită. Doar sub arcade doi gardieni şoptesc misterioase vorbe. Cum că din saltimbanci din când în când s-ar slobozi un şuierat. Ba chiar şi mici străfulgerări. E abur, zice unul din gardieni. Taci, ne-aude cineva. E Necuratul, mă crede pe cuvânt. Şi tac. Şi-şi zdrăngănesc pumnalele în teacă.
– De unde vii tu dragă Colombină?! se hotărăşte să-şi joace rolul parşivului de-Arlechino.
– Din Lună vin! şopteşte ea.
– O, dar mă minţi! Credeam că vii de dincolo de sat!
– Nici nu visezi! Din Lună vin şi-am auzit de tine!
– Mă măguleşti!
E proastă piesa, zice-un târgoveţ. Că minte Colombina, mâncat-au Luna-n faptu’ serii vreo doi trei vârcolaci. Şi-apoi cum s-ajungă ea în Lună? Doar nimeni nu e prost.
– Căpitano, o crezi?!
– Din Lună sau din Soare să vină ea, eu mâna i-o voi cere, acum, neîntârziat!
Dar Colombina-l călcă pe picior, nu asta-i spusa, le-a încurcat vezi bine beţivanul. De la o poştă simţi c-a dat pe gât o bute. Şi-l ia, în grabă, de-o ureche, micuţa Colombină şi, iureş, pe-ntreaga scenă, iute. Să râzi? Să plângi? Se-ntreabă târgoveţii şi mai c-ar şterge-o acasă să se culce. Mai e şi mâine-o zi! Dar vai! Priveşte! Înţepenită, Colombina dă ochii peste cap şi-un abur străveziu pluteşte ieşindu-i din orbite. Să te cruceşti, ce naiba! Se-avântă cei doi gardieni şi-agită pumnalele. Lumea se dă în lături speriată. Pe scenă, pe scenă, strigă. Şi o explozie de lumină în plin văzduh. Şi-un uruit.
– Nu-s oameni! Strigă unul din gardieni. Sun politicieni vânduți la Moscova, la Washington, la Berlin, la Paris, ce să mai vorbim…
– Nu-s!
– Şi aburul îi părăseşte!
– Ţin-te bine, se mişcă scena!
– Priveşte, funii o trag în cer!
– Încă mai vezi Pământul?!
– Încă dar vezi, o mare de-ntuneric ne cuprinde.
– Nu mai vorbi, uite cum pierde aburu’ din tine!
– Nu-s nici eu om?! Sunt pesedist sadea, sunt penelist sadea!
– Vezi, bine, nu!
– Atunci? sâsâie speriat gardianul.
– Atunci?
– Tu cine eşti?
– Nu m-am născut, voi fi.
– Vorbeşte prostii, şopteşte păpuşa-gardian.
Şi-urcând în cer, în cercuri largi, gardianul-cel-adevărat se aruncă în jos purtând în loc de-aripi, cortina.