Comisia de la Veneţia despre miza „milionului de voturi din străinătate”

Deşi consideră că trebuie o abordare pozitivă în legătură cu votul în străinătate, Comisia de la Veneţia pentru Democraţie prin Drept nu consideră că, la acest moment, principiile ansamblului electoral european ar necesita introducerea unui asemenea drept, ca element în sistemul drepturilor fundamentale, scrie Adrian Năstase pe blogul său, făcând referire la un raport al Comisiei de la Venetia, trecut sub tăcere de guvernanţi.

Rapotul arată că România nu solicită înregistrarea prealabilă a alegătorilor din strainătate, o situaţie care există şi în Rusia.

Raportul arată că „votul în străinătate face obiectul unui număr de condiţii practice, începând cu înregistrarea pe lista electorală. În cele mai multe cazuri,este necesară o cerere prealabilă din partea cetăţeanului aflat în străinătate (sistem de înregistrare „activ”). În aceste cazuri, este necesar a determina termenul limită pentru înregistrarea cetăţenilor, formularul necesar pentru acest tip de declaraţie şi autoritatea căreia i se adresează cererea.”

Cât despre votul prin corespondenţă, Comisia de la Veneţia observă că doar 9 state (Austria, Germania, Irlanda, Italia, Liechtenstein, Luxembourg, Mexic, Slovacia si Spania) dintre cele 57 studiate prevăd votul exclusiv prin corespondenţă pentru cei aflaţi în afara ţării.

Comisia de la Veneţia găseşte următoarele argumente pentru restrângerea dreptului de vot al cetăţenilor din străinătate:

· presupunerea că un cetăţean nerezident este mai puţin interesat, în mod direct sau continuu şi are mai puţine cunoştinţe despre problemele cotidiene ale ţării sale – ceea ce poate fi denumită ca o legătură” slabă” cu ţara de origine;

· disfuncţionalităţile şi câteodată inoportunitatea (în unele cazuri, imposibilitatea) candidaţilor la alegerile parlamentare de a prezenta diferite probleme electorale cetăţenilor stabiliţi în străinătate, astfel încât să asigure libera exprimare a opiniei;

· influenţa cetăţenilor rezidenţi pe teritoriul naţional asupra selectării candidaţilor şi formulării programului lor electoral;

· corelarea existentă între dreptul de vot al unei persoane la alegerile parlamentare şi faptul de a fi direct afectat de actele organelor politice astfel alese.

Un alt argument pentru excluderea dreptului de vot al celor din străinătate are în vedere „cazul statelor ai căror cetăţeni trăiesc în afara ţării în număr mare, în măsura în care voturile lor ar putea, în mod apreciabil, influenţa rezultatul alegerilor”. Aici „se dovedeşte a fi potrivită asigurarea unei reprezentări parlamentare pentru cetăţenii rezidenţi în străinătate printr-un număr prestabilit de membrii ai parlamentului aleşi”, arata Comisia de la Venetia.

O astfel de soluţie a fost adoptată, de exemplu în: Franţa (în Senat, 12 senatori reprezintă cetăţenii francezi care trăiesc în afara ţării), Italia (12 deputaţi şi 4 senatori reprezintă cetăţenii italieni din străinătate, totuşi, aceşti cetăţeni pot alege între a se înscrie într-o circumscripţie din ţară sau în circumscripţia italienilor de peste hotare); şi Portugalia: (cetăţenii portughezi care trăiesc în străinătate au 4 membri în parlament).