RO-Alert în Tulcea. Risc de cădere a unor fragmente de dronă

Locuitorii au fost sfătuiţi să caute adăpost, deoarece există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian.

De Redactia Cotidianul - redactor
RO-Alert în Tulcea. Risc de cădere a unor fragmente de dronă

Locuitorii au fost sfătuiţi să caute adăpost, deoarece există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian.

Un nou mesaj RO-Alert a fost emis pentru locuitorii din zona de nord a județului Tulcea. Locuitorii au fost sfătuiţi să caute adăpost, deoarece există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea au anunţat că cetăţenii din zona de nord a judeţului au primit un mesaj RO-Alert, duminică, la ora 10.16.

„Există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Păstraţi-vă calmul! Adăpostiţi-vă în beciuri sau adăposturi de protecţie civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori”, se arată în mesajul RO-Alert.

Mesajul a fost transmis după ce o dronă o fost doborâtă la 10 km de Sfântu Gheorghe.

A doua dronă doborâtă de piloții români

Ieri, o nouă dronă a fost doborâtă în spațiul aerian românesc, la 10 km vest de localitatea Sfântu Gheorghe (Deltă). A fost doua zi la rând când piloții români au lovit o dronă care intră în spațiul aerian al țării.

Potrivit MApN, căutările resturilor dronei doborâte sâmbătă dimineaţă în zona Sfântu Gheorghe, din judeţul Tulcea, şi ale rachetei interceptoare, sunt reluate azi.

Liderii europeni s-au pronunțat

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a felicitat armana română „pentru răspunsul său rapid și eficient”. Șefa Comisiei Europene a specificat că astfel, este protejată securitatea comună a statelor UE.

„Spațiul aerian european a fost încă o dată încălcat de o incursiune a unei drone. Felicit armata română pentru răspunsul său rapid și eficient, care protejează securitatea noastră comună. Consolidarea apărării și a descurajării de-a lungul graniței noastre estice rămâne o prioritate absolută”, a transmis șefa Comisiei Europene.

Și președintele Consiliului European Antonio Costa își exprimă solidaritatea cu țara noastră după ce spaţiul aerian al României a fost încălcat de două drone, care au fost doborâte.

„Suntem pe deplin solidari cu România şi cu cetăţenii săi. Securitatea României este securitatea Europei”, arată preşedintele Consiliului European.

El a remarcat reacția rapidă a autorităţilor române și a lăudat eficiența lor.

„Securitatea României este securitatea Europei. Vom continua să consolidăm securitatea, reziliența și capacitatea de descurajare a Uniunii Europene, inclusiv de-a lungul frontierei sale estice”, a mai arătat Antonio Costa.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.