Centrul de securitate maritimă la Marea Neagră reprezintă o inițiativă a Uniunii Europene. Scopul său este de a îmbunătăți supravegherea maritimă, dar și protecția infrastructurii critice.
Ideea înființării lui a apărut în mai 2025, odată cu lansarea Strategiei UE pentru Marea Neagră.
Centrul pentru securitate maritimă la Marea Neagră reprezintă cea mai importantă componentă a acestei strategii.
Mesajul cu privire la sprijinul pentru România venit de la Bruxelles a fost transmis de către Luca Niculescu, șeful Guvernului.
„Apreciem sprijinul politic și financiar acordat de Comisia Europeană pentru operaționalizarea centrului de securitate maritimă de la Marea Neagră, precum și pentru operațiunile de căutare și salvare desfășurate de România”, a declarat Luca Niculescu, într-un mesaj transmis pe X.
Comisia Europeană, sprijin pentru România
Mai mult, în mesajul transmis de premierul Luca Niculescu se arată și faptul că reprezentanții Comisiei fac demersuri și în privința consolidării Flancului Estic al Uniunii Europene.
„Prioritățile noastre includ consolidarea Flancului Estic al Uniunii Europene și întărirea securității la Marea Neagră, în concordanță cu strategia europeană pentru această regiune; revitalizarea economiei României și creșterea competitivității acesteia; menținerea disciplinei fiscale; precum și stimularea investițiilor prin valorificarea tuturor fondurilor europene disponibile”, a mai precizat premierul.
Concluzii despre vizita Ursulei von der Leyen
În același mesaj, premierul Luca Niculescu a explicat și concluziile întâlnirii care s-a desfășurat luni la București.
„Acordăm o mare importanță cooperării noastre strânse cu Comisia Europeană. Această vizită reprezintă încă o dovadă a hotărârii noastre comune de a consolida răspunsul colectiv al Europei la provocările care ne așteaptă. Împreună, putem construi o Europă mai puternică, mai sigură și mai rezilientă”, a mai scris premierul pe platforma X.