COMVEX-Regele minereurilor încoronat la cereale

Cel mai rapid terminal pentru  cereale din Portul Constanța

Din  păcate, portul  Constanța nu mai are nici un strop de  romantism. Nu poți să cînți nici „Vapoare vin, vapoare pleacă”  și nici să cauți atmosfera din Europolis, romanul lui Jean Bart. Nu  este nici portul Constanța pe care voia să pună mîna Radu Mazăre și nici acela pe care România ar fi putut să-l dețină ca  țară europeană. Nimeni nu mai cîntă romanțe și nu mai citește cărți siropoase.

Bătălia este pe pe cont propriu. Nu pe dezvoltare, nu pe participare la marile proiecte europene, ci pe bani, pe tone, pe ore de  staționare, pe viteza de încărcare, pe precizie și  siguranță, pe contracte, pe  automatizare și pe standarde internaționale.

O dană modernă nu are nici cîrciumă, nici marinari afumați pierduți de vapoarele lor, nici taverne și nici pitorescul de altădată. Este industrie, tehnologie, know how și profesioniști. Este ca un lego mai complicat decît cel cu mișcări de mărfuri spre și din toate direcțiile planetei.

La Constanța, COMVEX a fost regele minereurilor

Aproape tot ce însemna Galați venea și pleca pe aici. Combinatul gălățean era la comandă. Decidea aproape tot. Numai că industria oțelului s-a  strîns din ce în ce mai tare, trăgînd după ea toate sectoarele care o deserveau. Și COMVEX, terminalul celebru de minereuri, a fost tras în vîrtej, coborînd de la 35 milioane de tone pe an la un 5-6 milioane de  tone. Și, cu toate acestea, COMVEX este cel mai important operator pentru minereuri ( mărfuri în vrac). Adică minereuri de fier, cărbune, roci etc.

Dacă ar fi rămas la minereuri, COMVEX  ar fi trăit numai din speranța că într-o bună zi industria oțelurilor se va relansa, cum se și întîmplă. Dar niciodată la nivelurile la care a fost. Abia acum, pe lîngă minereuri, COMVEX mai deține și cea mai modernă dană pentru cereale.

În plină vară, la  terminalul pentru profilat de la dana 80 vin trenuri din România și din Europa de Est, așteaptă la rînd zeci și zeci de camioane cu grîu și pe Dunăre coboară barje cu cereale. Norocul celor de la COMVEX este că de cum ies de pe Dunăre, barjele ajung la dana  80 de cereale, aflată imediat lîngă gura canalului. Orele și milele marine costă enorm.

Un proiect de 56 de milioane de  euro

Privatizat în 1991, COMVEX a urmat valurile vremii și s-a desprins din acestea cînd a decis să se modernizeze cu acest proiect care a costat  56  de milioane de  euro. Și care proiect a fost realizat cu un montaj financiar al băncilor Exim Bank și Raiffeisen precum și din bani privați. Așa a reușit  COMVEX ca din 2017 să construiască acest terminal de cereale, ridicat pe 900 de piloți de 29 de metri înălțime, acoperiți cu o uriașă platformă de beton pe care funcționează utilajele.

Întins pe 74 de hectare şi cu o dană de 1.400 de metri, COMVEX este un operator portuar care se ocupă cu materii prime pentru industrie: minerale, fier, bauxite, cărbuni de diferite feluri.  Surpriza  evoluției sale vine de la faptul că acum COMVEX deține un terminal ultramodern de cereale  și se pregătește de o nouă investiție importantă, conexă domeniului agricol- un terminal de îngrășăminte.

Directorul  general Viorel Panait la  dispeceratul Comvex

„Acest terminal este de natură să dubleze activitatea pe care COMVEX o are. Dorim să devenim un hub şi apreciem că vom putea ajunge cu succes la cel puţin dublarea rezultatelor financiare. Investiţia a fost de circa 56 de milioane de euro plus TVA şi a fost începută în 2017“, spune Viorel Panait, director general şi preşedinte al CA al operatorului.

Investiția accelerează ritmul

Ce înseamnă o investiție într-un terminal modern de cereale, de departe, cel mai rapid și mai eficient de la Marea Neagră? În primul  rînd, dotare cu instalații de încărcare, cu benzi închise, din care nu iese un fir de praf, cu multe cîntare electronice automate, cu instalații de uscare și ventilare, cu laboratoare și cu  un sistem electronic de urmărire a încărcărilor, cu șapte fluxuri simultane de operare și terminând cu tehnici moderne de  curățare a cerealelor din barje și vagoane.

La COMVEX, după  finalizarea investiției, procesul de încărcare a cerealelor este de patru ori mai rapid decît înainte. Anul acesta, la COMVEX se vor rula 3, 5-4 milioane de tone de cereale. Ceea ce  este enorm și reprezintă  25-30% din  exportul agricol al țării noastre și pregătește terminalul de un trafic de  5-6  milioane de tone anual.

La Constanța, dana 80 de la COMVEX deține cel mai mare pescaj din Marea Neagră și din Mediterana de Est. La dana 80 pot acosta vapoare mari, de  250.000  de tone deadweight. Apa mării are o adîncime de 18,5 metri și vapoarele de mare capacitate pot acosta și descărca pe șlepuri, pe barje sau în trenuri sau pot depune încărcătura pe platforme de depozitare. Acolo produsele pot fi amestecate sau selectate și reîncărcate în mijloace de  transport care să plece spre inima  Europei.

COMVEX, aflat foarte aproape de  gura Canalului Dunăre-Marea Neagră poate deveni un hub de cereale și poate deservi, din punct de vedere al minereurilor, și combinate din Ucraina, Serbia, Ungaria și Austria.

Cel mai modern port de cereale al României

La și de la cele patru dane pentru minereuri  ale Societății COMVEX pot acosta și vapoare cu minereu din Australia, India, Brazilia și pot descărca pentru a fi duse mai  departe în România, în Ucraina, Serbia, Ungaria și Austria. Tot de aici pleacă spre Orientul Mijlociu marile  exporturi de  cereale aleRomâniei și ale  unor țări din jur. La dana 80 din Portul Constanța funcționează cel mai modern port de cereale al României. El a fost inaugurat în urmă cu 5 luni și reprezintă o investiție de  56 de milioane de  euro. Dar, în acest moment, din cele 13 dane de cereale, este de departe cea mai  modernă și mai rapidă, cea mai dotată și cea mai eficientă din portul Constanța.

Navă mare la încărcat cereale

COMVEX, primul semn de coerență economică

COMVEX este primul semn important de coerență economică din portul Constanța. A dovedit că are o strategie și s-a reorientat, dovedind că are ceea ce lipsește la malul românesc al Mării Negre. O  coerență într-o strategie de  dezvoltare, corelată cu trendurile europene. COMVEX este o primă și mare ieșire din improvizație și din indolență și se dovedește a fi un prim mare proiect modern de  transporturi  maritime, după ce a traversat cu brio și formula veche, din vremea economiei socialiste.
„Practic, Comvex este singurul terminal de cereale independent, celelalte aparţinând marilor traderi”, spunea Corneliu Idu pentru ECONOMICA.NET.

La COMVEX, vapoare vin, vapoare pleacă, barjele în convoaie încarcă și descarcă, trenurile vin și descarcă și ele iar zecile de camioane își așteaptă rîndul ca într-un minut și 4o de  secunde să  descarce hectare de recoltă. La COMVEX nu mai dai de nici o urmă din portul tradițional, romantic și pitoresc. Este  primul semn românesc de industrie portuară modernizată după ultimele noutăți din domeniu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 10
Vlad Dumitraș 281 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.