Într-un spațiu mângâiat, blând, de soarele toamnei, în partea vestică a Dealului Mare, un conac își ridică silueta albă, printre vii.
Construit în 1925, conacul a stat, ani întregi, în paragină, până să fie cumpărat și renovat, de soţii Cătălin și Raluca Avram (2015). Aceștia l-au botezat Conacul Domniței Ralu. Aspectul original al fațadei a fost respectat cu strictețe, în timpul renovării, astfel, stâlpii pridvoarelor terminați în arcade, oferă clădirii frumusețea de altadată. Conacul are șapte camere și trei apartamente.
În 2018, afacerea a fost preluată de un alt antreprenor, iar noii proprietari au anunțat că episodul Conacul Domniței Ralu se încheie, lăsând loc unei noi povești: cea a Casei Timiș. Noul proprietar, Radu Timiş, fondatorul Cris-Tim- unul dintre cele mai mari grupuri românești din industria alimentară și agricultură, este printre cei mai bogați oameni din România.
Odată cu achiziționarea conacului, Grupul Cris-Tim se pregăteşte să intre pe piaţa vinurilor cu brandul Casa Timiş, produs în Ceptura, şi, de asemenea, vrea să-şi construiască propria cramă. În podgoria de 5 ha din apropierea conacului, se cultivă soiurile Sauvignon Blanc și Merlot.
Vinul Casa Timiş este depozitat în celebrul tunel „Izvor” din Sinaia, unde temperatura constantă și umiditatea controlată ajută la conservarea și învechirea licorii strugurilor. Familia Timiș are, deja, o selecție de vinuri, un soi rosé, unul alb și unul roșu. Acestea, însă, nu se pot găsi, deocamdată, decât la conac, și se produc, în prezent, în cantități limitate.
Povestea de peste ani a conacului
Clădirea datează din anul 1925, și a fost construită de către unul dintre discipolii arhitectului Ion Mincu, în stil pur neoromânesc : un amestec interesant de elemente răsăritene bizantine și motive arhitecturale și etnografice țărănești locale, dar și anumite modele de artă otomană și chiar teme de renaștere italiană târzie. Multe despre istoria clădirii nu prea se cunosc, însă, știm că naționalizarea a trecut peste el, acoperind, zeci de ani, spiritul din care a apărut.
Casa Timiș în mijlocul evantaiului de vii
Drumeţie pe dealuri, plimbare în vie, excursii cu bicicletele, toate acestea au loc la Conac.
Casă Timiş aduce ceva din peisajul Toscanei. Poate lumina soarelui sau unduirea caldă a liniilor trasate de vița de vie pe dealurile din împrejurimi sau parfumul vremurilor de altădată, totul se imprimă în inima descoperitorilor acestor locuri.
Ar mai fi deliciile culinare pregătite de chef Adrian Ivanoff, vinul ce dezleagă vorba, superbele încăperi cu toate ferestrele orientate către dealuri, terasa liniștită ce duce spre foișor și salonul Casa Timiș, unde, dacă închizi ochii, îți poți imagina lumea anilor ’20, cu tot farmecul ei.
Din fericire, datorită unor oameni care știu să păstreze istoria locurilor, conacul „Casa Timiș“ a trecut proba timpului, cu eleganță.
Eleganta si bun gust… si-mi aminteste de Toscana cea frumoasa…
Romani care FAC.
Parca imi mai indulceste gustul amar al mizeriei, plina de vorbe goale, din politica romaneasca!
Cinste inaintasilor! Vechiul regat a avut romani scoliti si cultivati. Ca rafinament acestia erau egalii celor din vest. Important a fost ca alti romani simpli ce veneau in contact cu ei aveau ce invata.
Minunata locatia ! Articolul din ziar m-a inspirat si am fost astazi chiar sa vizitez acest conac superb reabilitat. Am luat pranzul acolo si m-am simtit in alte timpuri, intr-adevar in secolul trecut. In afara de frumusetea exterioara si interioara a locului chiar merita a-l vizita deoarece este asezat foarte aproape de randurile de vita de vie, in plina natura. Simti aerul dulce insorit al toamnei cu vita de vie langa tine si splendoarea conacului pe cealalta parte….
Reclama. Incearca sa ajungi acolo ca iti spune portarul sa faci cale-ntoarsa. Nu te califici decat daca ai jeep de cateva zeci de mii de euro, probabil.
Cei ce elogiaza anii ’20 nu au habar despre ce vorbesc.
Peste tot era o saracie lucie, unitatile administrative locale si centrale erau date peste cap dupa primul razboi mondial.
Desigur, invartitii momentului o duceau bine. Dar nu erau decat niste baroni locali, nu inventasera aspirina.
🙂
Puneti mana pe cartile de istorie, nu musca.
Lili mahala este si culta, ii aminteste chipurile de Toscana, unde spala veceurile.
Foarte frumos. Eu unul nu-mi pot desprinde gandul de la zilierul care v-a ajunge in sezonul culesului la capat de rand unde va da peste o alee frumoasa al carei cost pe metru patrat face cat o saptamana de a lui de munca.
@ alex
„care VA AJUNGE”… gramatica, gramatica…..
Astfel de locuri trebuiesc promovate si sustinute.
Superb si plin de eleganta.