Concluzie dură la vârful magistraturii: România, rai pentru infractori

Magistraturii, Claudiu Sandu, a atras atenţia, marţi, asupra mai multor probleme cu care se confruntă sistemul judiciar din

De B C
Concluzie dură la vârful magistraturii: România, rai pentru infractori

Magistraturii, Claudiu Sandu, a atras atenţia, marţi, asupra mai multor probleme cu care se confruntă sistemul judiciar din

Vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Claudiu Sandu, a atras atenţia, marţi, asupra mai multor probleme cu care se confruntă sistemul judiciar din România, susţinând că ţara noastră este mai aproape de un „paradis al infractorilor” decât de un stat de drept.

Claudiu Sandu a participat marţi la prezentarea bilanţului activităţii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe anul 2024.

„Ridicarea Mecanismului de verificare şi control şi festivismul care a urmat acestui moment nu poate ascunde o realitate rece. Modificările legislative operate, unele decizii ale Curţii Constituţionale, unele decizii chiar ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hărţuirea în decursul timpului a magistraţilor curajoşi, înlăturarea meritocraţiei ca principiu în promovarea în Justiţie au dus România, din punctul meu de vedere, în situaţia de a fi mai aproape de un paradis al infractorilor decât de un stat de drept. Aceasta este o realitate pe care noi, procurorii, o simţim în fiecare zi”, a declarat Sandu.

Potrivit acestuia, sistemul judiciar a trecut în decursul ultimilor şapte-opt ani prin mai multe etape „experimentale”, pornind de la anularea unor probe „legal administrate” până la modificări de practică care au „bulversat complet” munca procurorilor, ceea ce a dus la situaţia în care rechizitorii care erau „bune până mai deunăzi să fie anulabile”.

„Această bulversare a practicii judiciare are, însă, ca principală sursă, din punctul meu de vedere, o calitate destul de precară a legislaţiei, iar exemplul care este o realitate este exemplul evaziunii fiscale. Uitându-mă în raportul de bilanţ prezentat de Parchetul General, am observat o scădere destul de drastică a dosarelor finalizate în zona evaziunii fiscale şi nu este de mirare. Dacă ne uităm la pedepsele pe care evaziunea fiscală le are, am putea constata că legiuitorul a considerat că este o infracţiune foarte gravă, cu un pericol social ridicat. Cu toate acestea, a lăsat în mâna ANAF puterea de a sesiza organele judiciare, punând pe acelaşi nivel şi omul de afaceri corect şi evazionistul, ceea ce, din punctul meu de vedere, care am instrumentat câteva dosare la viaţa mea, nu este corect. Asemenea modificări considerate moderne la acel moment nu fac decât să creeze o pârghie prin care sume foarte mari de bani sunt sustrase de la bugetul de stat în paradisuri fiscale pe care cred că suntem cu toţii conştienţi că nu le vom recupera niciodată”, a explicat vicepreşedintele CSM.

Preşedinta Instanţei supreme, Corina Corbu, a replicat că judecătorul are ultimul cuvânt în interpretarea şi aplicarea legii.

„Aş vrea să ne reamintim cu toţii că trăim totuşi într-un stat de drept. Aş vrea să ne reamintim cu toţii că judecătorul este cel care rosteşte dreptul, că judecătorul este cel care are ultimul cuvânt în interpretarea şi aplicarea legii, indiferent la ce soluţie ajunge, făcând asta într-un proces, indiferent pe cine nemulţumeşte. Judecătorul nu trebuie să fie popular, singurul lui rol este să aplice legea. Tot ce-l ghidează pe judecător este aplicarea legii, nimic altceva. Nu există concluzii de genul: dezavantajăm victimele sau alte cuvinte, care, spun eu, că sunt un pic nepotrivite”, a transmis Corbu.

Ea a adăugat că, dacă judecătorii au conturat deja o jurisprudenţă, aceasta trebuie să fie urmată indiferent dacă mulţumeste sau nemulţumeşte.

„Dacă asta poate să ne mulţumească, într-un fel sau altul, este o chestiune pe care nu o discut acum. Dacă practica judiciară se schimbă, este firesc să se întâmple asta pentru că lumea din jurul nostru evoluează. Dacă judecătorii au conturat deja o jurisprudenţă, într-un sens sau altul, ea trebuie să fie urmată indiferent dacă asta mulţumeste, nemulţumeşte, indiferent dacă asta poate să conducă la închiderea unor dosare”, a explicat Corina Corbu.

Distribuie articolul pe:

12 comentarii

  1. O sa repet obsesiv intrebarea, de ce au disparut din sondajele de opinie comandate de guvern, ong-uri, institutii, etc. justitia din lista de institutii privind increderea? sincer sa fiu, la momentul de fata, as avea mai multa incredere in integritatea unui nas de tren, decat in „justitie”

  2. Oauuuu, mai aproape? Nu! E deja de peste 15 ani paradis infracțional in orice domeniu, și paradis al infractorilor de oricare natie, religie și sex! Totul incepe de la Cotroceni, apoi șefii marilor instituții sus importante, se continuă cu restul lipitorilor din politica, voi justiția sunteți pe același taler cu Cotrocenii și gloata din entitatea securitatea țării.

  3. Egalitatea dintre doi oameni arată altfel decât egalitatea dintre două numere sau două obiecte dar nu putem să spunem așa ceva unei somități care are întotdeauna dreptate prin intermediul ultimului cuvânt și apoi iarăși ultimul prin care îl contrazice pe cel dinainte. De aia nu are ursul coadă iar statul este strâmb și foarte strâmb, nu drept sau „de drept.”

  4. Ehei taică ….. oare este greşită „zicala” domnului Ion Cristofor :
    „După Constituție suntem cu toții egali . Rămâne doar ca judecătorii să afle şi ei vestea.”

    În rest , s’auzim numai de bine că de rău suntem sătui !

  5. Sisitemul judiciar romanesc se poate eficientiza, prin infaptuirea justitiei cu obiectivitate si celeritate precum si cu cheltuieli minime, copind modelul Sistemului de Justitie CANADIAN, a Tribunalului Electronic, bazat pe stiinta ciberneticii judiciare. Completul de judecata este format dintr-un IT-ist sau cibernetician, un jurist si un calculator cu softul adecvat,fara avocat.
    SI Dezvoltarea aplicarii “institutiei medierii” are efecte benefice deosebite deoarece in primul rind se poate prelua o parte importanta din incarcatura instantelor si asa subdimensionate si in al doilea rind se produce o demonopolizare a actului de Justitiei.

  6. Coruptia sunteti voi. Paraziti bugetari soroshishti! Platiti sa faceti acte de injustitie! Militie politica!

  7. Cind niste mortaciuni cu apucaturi de derbedei de la Curtea Prostitutionala incalca chiar Constitutia, chiar ca nu mai e nimic de spus.

  8. He he ! Pai de ce credeti voi ca ciuhapu’ din Franta, arestat acum citeva zile, a venit tocmai in Romania ? O fi auzit ca Romania e sat fara ciini, iar aia citi or mai fi umbla cu covrigi de Buzau in coada !

  9. Cum să sugerezi că paradis al infractorilor înseamnă Justiție Coruptă? Repede sare doamna judecător Corina Corbu și glisează cu verdictul “judecătorul are ultimul cuvânt”. Ca asta a sugerat și Vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Claudiu Sandu că procurorii instrumentează procese cu bune până mai deunăzi și judecătorii le declară azi anulabile. Bună atitudine de bilanţ a activităţii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe anul 2024.

  10. Adânc spus doamna Corbu , in fapt sunteți cei mai mulți dintre voi , sub telecomanda de la distanță . Am văzut sistemul vostru de justiție pe bani sau influenta de alt tip , este o cloaca de tip ccR .

  11. Lunga perioada de monitorizare, de parca aveam ciuma, si apoi ridicarea acesteia, ca un fel de OK acordat, a avut efectul exact invers celui scontat. Inainte de monitorizare, asa cum era ea schioapa, justitia isi mai facea datoria, dar acum a ajuns totalmente sub calcaiul politicului intr-un hal fara de hal.
    Dar trebuie inteles ca acesta a fist si scopul real, ca si la restul presiunilor economice, sociale, militare samd. Anume opusul intentiilor declarate.
    Orwell conduce.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.