În timp ce social-democraţii şi liberalii se îmbrânceau din cauza neînţelegerilor referitoarea la funcţii, undeva în nordul ţării săracii se îmbrânceau cu jandarmii din pricina unei decizii a Guvernului USL. Aproximativ 100 de persoane au blocat vama de la Siret, judeţul Suceava, nemulţumite fiind că Guvernul Ponta le-a interzis dreptul de a se mai ocupa de micul trafic de frontieră. Conform unei decizii a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, săracii nu mai au voie să meargă în Ucraina de câte ori vor pentru a aduce de-acolo ulei, zahăr, făină, ţigări şi băuturi alcoolice pentru ei şi pentru familiile lor sau pentru a le vinde altor săraci.
ANAF-ul a hotărât la jumătatea lunii noiembrie a anului trecut că săracii nu mai au dreptul să introducă în ţară produse ieftine din Ucraina, Republica Moldova şi Serbia decât o dată pe săptămână. Şi doar în cantităţi limitate: un kilogram de zahăr, un litru de ulei, 15 kilograme de făină, un litru de alcool şi două pachete de ţigări. Măsura a fost suspendată după numai câteva zile ca urmare a apariţiei nemulţumirilor şi a aglomerării vămilor, dar a fost reintrodusă pe 17 februarie 2014. Decizia privind condamnarea la sărăcie extremă a zecilor de mii de români care trăiesc din micul trafic de frontieră, în calitate de cumpărători-consumatori sau doar de consumatori, a fost luată de fostul ministru PNL al Finanţelor Daniel Chiţoiu, a cărui soţie are un salariu de câteva zeci de mii de euro pe an ca angajată la Autoritatea de Supraveghere Financiară. Hotărârea a primit acordul premierului PSD, Victor Ponta, a cărui soţie este europarlamentar şi beneficiază de venituri anuale de zeci de mii de euro.
N-ar fi rău ca între două îmbrânceli cu liberalii, trei apariţii televizate şi patru discursuri ţinute în faţa invitaţilor la nu ştiu ce seminarii, Victor Ponta să-şi facă timp să viziteze câteva dintre localităţile aflate la graniţele cu Ucraina, Republica Moldova şi Serbia, pentru a vedea cum trăiesc săracii de-acolo. Dar şi pentru a le spune acestora că domnia sa nu se va lăsa până nu-l va vedea pe Traian Băsescu plecat de la Palatul Cotroceni şi pentru a le vorbi despre creşterea economică de 3,5% înregistrată de România sub înţeleapta conducere a Guvernului USL.