Disputa pentru proiectul Casa Radio a intrat într-o nouă etapă după ce Tribunalul de la Washington a respins pretențiile Plaza Centers. Decizia de atunci s-a bazat pe lipsa de jurisdicție și pe analiza conduitei companiei în perioada 2016-2020. Deși statul român a considerat decizia o victorie majoră, dezvoltatorul nu renunță la luptă.
„Compania revizuiește hotărârea, inclusiv motivarea și implicațiile constatărilor Tribunalului, evaluându-și poziția și luând în considerare toate opțiunile disponibile și pașii următori”, au transmis reprezentanții firmei israeliene, potrivit Profit.ro.
În prezent, Plaza Centers a depus la Londra o Declarație de Contra-pretenție. Prin acest document, firma cere din nou bani de la statul român. Suma maximă solicitată acum este de 420 de milioane de euro.
Statul român cere daune de 2 miliarde de euro
În timp ce investitorul cere despăgubiri, România a deschis propria procedură de arbitraj separat. Statul solicită rezilierea parteneriatului semnat în anul 2006 și returnarea tutror activelor Casei Radio. Dacă inițial suma cerută de România era de 96 de milioane de euro, pretențiile au fost majorate masiv, ajungând la 2 miliarde de euro.
Prima înfățișare în acest nou proces de la Londra este programată pentru luna mai 2027. Autoritățile române susțin că partenerul privat nu și-a respectat obligațiile asumate prin contract. Din acest motiv, imensa clădire și terenul de 10 hectare din centrul Bucureștiului au rămas în paragină de ani de zile.
Istoria controversată a mega-proiectului abandonat
Proiectul Casa Radio a fost gândit inițial ca un uriaș complex imobiliar cu mall, hoteluri și birouri. Deși Plaza Centers susține că a investit deja 85 de milioane de euro acolo, șantierul este abandonat de mult timp.
Trecutul investiției este marcat și de acuzații de corupție. În Statele Unite, compania mamă, Elbit Imaging, a plătit o amendă de jumătate de milion de dolari către SEC. Motivul a fost plata nejustificată a 14 milioane de euro către niște consultanți pentru proiectul din București. În România, o investigație a procurorilor a fost închisă anterior din lipsă de probe.
În ciuda proceselor, Plaza Centers a prelungit până la finalul anului 2026 acordul cu AFI Europe pentru o posibilă vânzare a clădirii.
Bă, nu știu cum se face că suntem proști proștilor, mai toți ,,investitorii ” vin în România să ,, investească ” după care abandonează,, investiția ” și ne dau în judecată , câștigă, iar prostimea trebuie să plătească pentru prostiile unor habarnisti sau rău intenționați cocoțați la dregatoriile statului, ia mai mână birjar la bulivar!
„Casa Radio” care urma sa fie un Muzeu de Istorie a fost demolatǎ cu dinamitǎ, peste 70% din construcție, inclusiv partea centrala si intrarea monumentala, fiind evacuati peste 100.000mc de beton armat. Ce a ramas se vede; este inca o realizare a „investitorilor” straini.