Congres care complică situația politică 

Președintele Iohannis, falsul liberal, dependent de o mie de sfori vizibile care îi dirijează acțiunile, se apropie, după Congresul PNL, de suspendare și referendum pentru demitere.

Congres care complică situația politică 

Președintele Iohannis, falsul liberal, dependent de o mie de sfori vizibile care îi dirijează acțiunile, se apropie, după Congresul PNL, de suspendare și referendum pentru demitere.

Nimeni nu mai știe ce sunt cu exactitate serviciile avându-se în vedere răspândirea cadrelor la nivelul partidelor, în presă, în justiție, în cultură, în afaceri.

Controlând totul, prin forța de aliniere la obiectivele contextelor, serviciile românești se află într-o vizibilă degenerare instituțională, mult peste o cotă de avarie admisibilă.

Avem numai și numai servicii, România a ajuns în situația mai mult decât critică de a se legitima numai prin fosta Securitate diluată.

Opoziția și Puterea politică actuală sunt puterea și opoziția dirijată din regimul comunist-ceaușist, transferate societății și statului român actual.

Congresul PNL a fost mobilizat de o forță care nu are nicio legatură cu democrația și agenda publică.

Ideologia pe care o ilustrează F. Cîțu este lipsită de orice fond intelectual doctrinar, nulă sub continuitate și manifestare practică.

Chiar divizarea actualului PNL, într-un mod asemănător celei din anii 90, nu va produce mari schimbări pe scena politică, acolo unde serviciile s-au extins maladiv.

Nu ar fi lipsită de interes declararea serviciilor o instituție-cheie în viața politică, astfel încât să existe responsabilități precise și, desigur, anularea Constituției.

Președintele Iohannis, falsul liberal, dependent de o mie de sfori vizibile care îi dirijează acțiunile, se apropie, după Congresul PNL, de suspendare și referendum pentru demitere.

Se poate spune că serviciile, prin expandarea fără precedent, unice astfel într-o țară a UE, au Congres sub sigla PNL, situație care ar trebui să producă frisoane tuturor.

Congresul PNL a complicat lucrurile prin încălcarea fățișă a procedurilor democratice.

 

Distribuie articolul pe:

9 comentarii

  1. Securitatea (cea veche) s-a infiltrat in ABSOLUT TOATE formatiunile politice numite pompos „partide”, inca din primele zile ale anului 1990. Nu mai aduc vorba de FSN, deja o corcitura sinistra si criminala intre vechii securisti si activistii PCR, ci mai degraba vorbesc de partidele asa-zis „istorice” (personal cred ca „autorizatia de functionare” a acestora a fost data doar cu conditia de a nu se face discriminari la adeziuni, astfel ca au fost „impanate” cu tot felul de elemente dubioase), ca si la facatura etnica numita UDMR, in totala ilegalitate si acum, dupa mai bine de 30 de ani !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.