Constanţa: Doi deţinuţi s-au sinucis la Penitenciarul Poarta Albă

Un fost poliţist încarcerat pentru că şi-a ucis mama şi un coleg de celulă au fost găsiţi spânzuraţi, miercuri seară, în camera lor de detenţie de la Penitenciarul Poarta Albă, relatează Agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt al închisorii, Gabriel Botezan, trupurile celor doi deţinuţi au fost depistate cu ocazia apelului de seară.

”Cele două persoane, M. M. şi A. D., arestate preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de omor, se aflau în refuz de hrană, din motive juridice. Pe perioada refuzului de hrană aceştia au primit în permanenţă asistenţă medicală de specialitate, au fost consiliaţi de către psihologul unităţii şi au purtat discuţii cu conducerea unităţii şi judecătorul delegat”, a precizat Botezan.

Potrivit acestuia, conducerea unităţii a informat de urgenţă reprezentanţii Poliţiei şi Procuraturii, aceştia prezentându-se la Penitenciarul Poarta Albă pentru demararea cercetărilor.

În paralel, Penitenciarul Poarta Albă a demarat o anchetă internă în urma căreia se vor stabili cu exactitate împrejurările şi cauzele care au dus la producerea incidentului.

Fostul poliţist Marius Ionuţ Magda a fost încarcerat după ce, la începutul acestui an, şi-a înjunghiat mortal mama în apartamentul acesteia din municipiul Constanţa. Fapta a comis-o la ieşirea din penitenciar, după ce ispăşise o pedeapsă pentru violarea unei minore.

Celălalt bărbat care s-a sinucis fusese închis pentru că îşi omorâse soţia.

În ambele cazuri, inculpaţii fuseseră trimişi în judecată în urmă cu aproximativ o lună pentru omor deosebit de grav şi, respectiv, omor calificat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.