CONVOIUL (32)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz „Convoiul“ apărută la Editura Junimea din Iași în 2024. 

Merg de câteva ore. Chiar dacă nu mai am obișnuința marșului din Convoi, nu mă simt încă obosit. În schimb, mă îngrijorează că de atâta vreme nu a trecut pe lângă mine niciun tren, nici într-o direcție, nici în cealaltă. Și nici n-am ajuns la o gară, la o haltă măcar.

Ieșind dintre copaci, drumul se deschide într-o câmpie largă. Departe, la orizont, văd ceva mișcându-se. Concentrându-mă, observ, chiar fără să mai caut după binoclu, o coloană deplasându-se în direcția în care merg și eu. Înseamnă că și Convoiul trebuie să fie pe aproape.

Entuziamul mi-a mai trecut, dar merg înainte pe lângă calea ferată. Merg înainte pentru că trebuie să merg înainte. Și, mergând, am tot timpul să încerc să mă adun. Deși mi-am interzis să mă mai înfund în întrebări la care nu găsesc răspuns, întrebările care nu fac decât să atragă după ele alte întrebări, nu pot să-mi opresc gândurile. Deci, Forurile Înalte au ajuns la concluzia că lumea se apropie de un nou sfârșit. De aceea au imaginat o strategie inspirată din mitologie, dar și din scrieri găsite în siturile unor vechi civilizații, situri împrăștiate pe tot globul, multe puțin probabil să fi știut unele de celelalte. Și astfel s-au oprit la soluția cu Șarpele Uroborus. După lungi și încrâncenate dispute secrete, faptul că acest șarpe nu a putut opri apocalipsele succesive a fost interpretat drept succesiunea unor erori umane. Cum lumea nu trebuie speriată, ceea ce a urmat acelei revelații se desfășoară sub o rânduială strictă pe care mulțimea o duce la îndeplinire. Tot mergând, îmi treceau prin minte asemenea scenarii conspiraționiste, dar și scenariile conpensatoare, care fac atâta vogă, atunci când nu avem la dispoziție nicio explicație mulțumitoare pentru ceea ce ni se întâmplă. În general, marșul privilegiaților din Convoi, organizarea minuțioasă, și, în mod personal, punerea mea în situațiile de care-mi amintesc, mi se par atât de străine față de tot ce mi s-a întâmplat anterior, încât nu găsesc decât explicații fantastice și, desigur, deloc convingătoare. Singurul câștig este că îmi revin în memorie tot mai multe date și imagini din trecutul de dinaintea încorporării mele în trupul Convoiului și nu numai că-mi revin în memorie, ci se și ordonează unele cu altele, fragmentele își regăsesc locul în marele puzzle, chiar dacă mai rămân multe suprafețe albe. Însă este cu adevărat un câștig ieșirea treptată din amnezie? E bine oare că am găsit antidotul pentru procesul de spălare al creierului la care am fost supus? Nici pentru această întrebare nu am un răspuns mulțumitor. Dacă au considerat că e folositor să-mi șteargă memoria la acceptarea printre privilegiații din Convoi, de ce am fost încurajat – și acolo și în perioada carantinei – să prestez „muncă de arheolog” pentru a recupera ceea ce am uitat?

Merg pe lângă calea ferată chiar și când șoseaua o ia pe alt drum. Dacă este o cale ferată, trebuie să fie și o destinație la care să ajung. Singura întrebare – iarăși o întrebare! – este cât de departe se află acea destinație. Merg înainte pentru că trebuie să merg înainte.

La o cotitură, văd pe cineva pășind la vreo sută de metri în fața mea. Probabil că îndelungatul meu antrenament dobândit în Convoi mă face să umblu mai repede. Grăbesc și mai mult pasul, sperând că ne vom putea înțelege într-o limbă comună. Când sunt destul de aproape, observ că bărbatul nu poartă hainele primite de toți cei din marșul în coloană. Asta mă face puțin mai prudent, omul pe care-l ajung nu pare să fi fost în Convoi, ceea ce înseamnă că nu vine și el din clădirea carantinei, că nu are un trecut cel puțin asemănător cu trecutul meu.

Nu se poate să nu mă fi auzit, dar n-a întors nici măcar o singură dată capul. Să mă aștepte ca să-l ajung, nici atât.

Când sunt la doi pași în urma sa, omul se întoarce brusc cu un cuțit în mână. Mă opresc și ne privim în liniște.

– Ce vrei? mă întreabă. Măcar folosește o limbă pe care o cunosc. Mă trag puțin în spate și îi arăt mâinile în semn că nu sunt înarmat. Mă măsoară de sus până jos. Hainele pe care le port par să nu-l convingă. Chiar ești unul dintre cei plecați din Convoi?

– Da.

– Mulți zic așa și când nici nu te aștepți, te pomenești trântit la pământ. Asta în cel mai bun caz.

E mai mic decât mine, poartă ochelari cu lentile groase, de umăr îi atârnă o geantă, observ că straiele de pe el fac parte dintr-o uniformă.

– Dacă nu ai încredere în mine, ia-o înainte. Se uită în continuare la mine, a lăsat cuțitul mai jos, dar îl ține tot la îndemână. Bine, spun, o să merg eu înainte și n-ai decât să păstrezi distanța.

– De unde vii?

– De la carantină.

Mă mai măsoară și bagă cuțitul în geantă. Când trec pe lângă el, mă întreabă dacă știu unde mă aflu. Dau din umeri și merg mai departe. În sfârșit, faptul, că nu par să știu unde sunt, îl convinge.

– Ăsta este testul: cine chiar vine de la carantină n-are de unde să știe unde este. Dar cum te cheamă, știi?

– Costi. Numele întreg din legitimație nu-mi spune încă nimic.

– Costi? Costi și mai cum?

Scotocesc prin sacoșă, mă uit în legitimație și mi-o bag în buzunarul de la piept.

– Ești polițist? Ce-i cu toate întrebările astea?

– Nu sunt polițist, dar ți-am spus că prin locuri din astea poți întâlni bărbați, ba chiar și femei care pretind că vin din Convoi și te tâlhăresc. Își pune geanta înapoi pe umăr, dar rămâne tot precaut. Eu sunt cu un cap mai înalt decât el. Îți dai seama cât sunt ăștia de periculoși? Păi, de unde crezi că au hainele voastre?

– De unde?

– Într-o singură lună au fost găsiți doi oameni fără suflare. Ăștia omoară și le iau hainele. Așa că, dacă spui că ești cu adevărat plecat din Convoi, n-ar trebui să te plimbi prin locuri atât de puțin umblate. Mai bine ai rămâne pe șosea.

– Dacă nu ești polițist, ce-i cu uniforma asta?

– Lucrez la calea ferată…

– E departe gara?

– Imediat ajungem la haltă. Până la gară mai sunt șase mii și patru sute de metri. Vreo două ore de mers pe jos. Dar, ascultă-mă, du-te dumneata frumos pe șosea. Mai ales că în curând se va întuneca. Ăia caută haine ca ale dumitale așa cum caută albinele polenul pentru miere.

– Păi, nu văd șoseaua.

– O iei la stânga, dai de un râu care te duce imadiat lângă drumul umblat.

Vorbind, ajungem la haltă. Mai încolo, pe un deal moale, se vede un pâlc de case.

Din clădirea scundă a haltei ne iese în întâmpinare un alt feroviar. Și acela mă privește cu suspiciune. Cei doi se trag în lături și stau de vorbă. Mă opresc și eu, nu cred în spaimele interlocutorului meu, dar văd și eu că începe să se întunece. Nu zăresc niciun drum spre casele de pe deal.

– Cum pot ajunge acolo? și arăt cu mâna.

– Ce vrei acolo? se bagă în vorbă celălalt feroviar.

Suspiciunile deloc mascate încep să mă enerveze.

– Trebuie să dorm și eu undeva, nu?

– Eu te-aș găzdui aici, spune cel cu care am venit, dar nu-mi dă voie regulamentul să primesc un străin în haltă. Și nici n-ar fi bine. Eu n-aș închide un ochi și nici dumneata.

– Păi, vrei să dormi în timpul serviciului?

– Nu de aia. Știi dumneata.

Cel, pe care a venit să-l schimbe, e mai înalt, poartă mustață și pare mai stăpân pe el.

– Uite ce este! Noi nu știm ce hram porți dumneata, mai ales că s-au întâmplat atâtea. Eu oricum nu l-aș lăsa singur pe colegul meu cu tine. Așa că, dacă vrei, la și douăzeci trebuie să treacă un tren personal pe aici. Cu ăla mă duc și eu acasă. Dacă vrei, te iau cu mine până la gara mare.

Trenul n-a venit chiar la și douăzeci, dar la și treizeci și cinci sunt într-un vagon împreună cu feroviarul cu mustață. Am vrut să-i dau un tichet din biletul de călătorie pentru „zece deplasări oriunde”. Nu l-a luat, mi-a făcut favorul să merg cei șase kilometri și patru sute de metri pe gratis. Înainte de a coborî, îl întreb cum poate să doarmă în timpul serviciului colegul său, singur în căsuța haltei, dacă e atât de speriat de ce i s-ar putea întâmpla.

– E vorba să primim arme.

– Dar până atunci?

Trenul intră în gară. Feroviarul nu coboară.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.