În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz „Convoiul“ apărută la Editura Junimea din Iași în 2024.
La „Konrad” sunt întâmpinat din nou de un portar în uniformă de general, vrea să-mi ducă mașina într-o parcare, îi fac semn că nu e nevoie, mașina pleacă singură. „Cum de nu știe când are în față o mașină inteligentă, mă întreb. Un portar la un local de fițe ar trebui să știe atâta lucru!”. Înainte de a intra, ochii îmi zboară spre cealaltă parte a bulevardului. „Gloata disperată” se află tot acolo. Traficul este intens, vehiculele îmi obturează priveliștea. Stau pe loc și aștept pauza provocată de stop. Portarul „general” rămâne lângă mine. Când pot din nou să văd mulțimea deznădăjduită de peste drum, caut să descopăr dacă nu se află vreo figură cunoscută printre nefericiții aceia. Acalmia de pe carosabil e prea scurtă, șuvoiul de mașini a pornit din nou. Mă întorc spre „La Konrad” și portarul îmi deschide cu o plecăciune poarta menită să impresioneze de la început. Mintea îmi funcționează în ritmul deplasării în mare viteză al mașinilor de pe șosea.
Pe de o parte, încerc să mă lămuresc în privința „gloatei deznădăjduite”. Chiar dacă nu am depistat vreo cunoștință printre cei ce stau pe trotuarul de vizavi de localul de fițe, am să-mi pun câteva întrebări. Acolo am văzut bărbați, femei și chiar copii. La fel erau și în grupurile disperate întâlnite atât de des pe lângă marșul Convoiului. Or, cum în lunga noastră coloană nu mărșăluiau decât bărbați, ce sperau femeile cu copiii de acolo? Iar aici, cum își imaginează să acopere prețurile percepute în localul exclusiv? Ce vor, de fapt, oamenii aceia?
Pe de altă parte, ce fel de orânduire democrată ia naștere în mijlocul unor polarizări sociale atât de evidente? Cartea de vizită vibrează: „Democrația nu înseamnă egalitarism! Democrația oferă tuturor șanse egale urmând ca drumul să și-l construiască fiecare individ singur!” „Da, gândesc, democrația se bazează pe bănci și pe serviciile de informații. Așa ați spus. Dar nu văd nicio legătură între năcăjiții aceia și profitul nerușinat al băncilor. Și bănuiesc că ei n-au beneficiat nici vorbă de șanse egale la debutul în viață. Iar serviciile…” Răspunsul vine prompt: „Serviciile protejează pe toată lumea, iar tocmai pentru asigurarea șanselor egale este în curs procesul istoric unde trupul șarpelui reprezintă modelul ce va fi generalizat în noua ordine mondială”. Nu răspund, asta cu „noua ordine mondială” parcă am mai auzit-o. Și nu o dată. Îmi cenzurez gândul și trec imediat la al doilea subiect. (Deocamdată sesizez în „procesul istoric” doar faptul că am ajuns să ne cenzurăm nu numai vorbirea, ci și gîndurile.)
Nu-mi vine greu să mă concentrez la altceva. La cu totul altceva. Mă aflu în holul imens, sunt întâmpinat de o domnișoară în costum de iepuraș, mi se oferă din partea casei un pahar de șampanie de bun venit. Îmi aduc aminte de un film al lui Charlie Chaplin în care un client, care nu și-a putut achita consumația, este azvârlit în stradă, după ce este bătut cu sălbăticie. (Episod întâmplat tot într-un stat preocupat să devină cât se poate de democratic. „Democrația implică reguli ce trebuie respectate de toată lumea întocmai” mi se transmite. „Episod întâmplat tot într-un stat preocupat să devină cât se poate de democratic. Cât se poate. Se pare că doar atât se poate” gândesc și schimb din nou subiectul. Am și motive s-o fac, individul din filmul lui Chaplin, care n-a respectat întocmai regulile democrației, nu-mi iese de cap. Pe mine ce mă așteaptă? De data asta nu mi se transmite niciun răspuns. Înțeleg că sunt supus din nou unui test. La care am ales eu însumi să particip când am decis să vin aici. Când n-am intuit că mă voi supune la o nouă probă.) „Este atât de greu să observi că nimeni nu mai folosește bani cash și să nu mai suferi că n-ai bancnote și monede în portofel?” am fost muștruluit de parcă aș fi un elev greu de cap din clasa întâi. Nu mi s-a spus cu ce au fost înlocuite bancnotele și monedele. Îmi aduc aminte de carduri, dar n-am primit nici așa ceva. Poate că nici cardurile nu mai sunt în circulație. N-am văzut nici bancomate, pe când am cutreierat străzile. Clientul insolvabil din filmul lui Chaplin îmi bruiază orice alt gând.
În localul de lux „La Konrad” sunt mai multe saloane. Se poate trece din unele în altele, ușile înalte sunt larg deschise. Totuși, văd și uși închise în fața cărora stă câte un paznic, sau valet, sau ospătar, sau ce o fi. Nu sunt curios să aflu. Mă așez la o masă de unde pot supraveghea toată sala mare, pereții fiind acoperiți cu oglinzi în uriașe rame aurite. Pe masă, lângă o scrumieră în formă de broască țestoasă se află un pachet de țigări, o havană și o brichetă. Eu nu fumez, dar dacă aș fuma pipă? Sala e mare, iar oglinzile dau impresia că ar fi și mai mare. Țin încă paharul cu șampanie în mână și încerc să văd, printre personajele elegante, bărbați sau femei în haine de Convoi. (Hainele primite în Convoi sunt mai puțin strălucitoare, dar de o calitate suficient de bună pentru a fi admise în acest cadru exclusivist. De altfel, văd că unele doamne poartă ținute modeste, dar epatând cu o modestie extravagantă, ceea ce pare culmea rafinamentului.) Un chelner vine cu o mapă conținând oferta zilei. Coperta este din piele, iar literele sunt, desigur, aurite. În interior se găsesc listele cu mâncărurile și cu băuturile, precum și prețurile. Nu cunosc valoarea banilor, așa că nu pot aprecia cât e de scump. Las mapa pe masă și pornesc într-un tur al saloanelor. Unele sunt săli de cazinou, însă la ora asta fără prea mulți participanți la jocuri, bănuiesc mult mai multă agitație începând cu orele serii. În sfârșit, dau de doi bărbați în haine de Convoi stând în picioare și scanând și ei peisajul, iar la o masă din același salon un altul. Parcă mă văd iarăși pe mine în acest individ cum stă sperând să dea de cineva cunoscut.
Nu-mi mai cenzurez gândurile și mă revolt că nu mi s-au dat informațiile elementare pentru a putea să îndeplinesc misiunea primită. „Ce informații?” aud întrebarea. „Cum să achit o comandă pentru a putea duce o conversație aparent neutră la un prânz cu cineva sau cum să-mi dau seama dacă acel cineva este sau nu este dintre cei ce au părăsit cu adevărat Convoiul”. Pauză. Nu primesc răspuns. Înjur. Tot fără nici o reacție din partea Lor. Probabil că nu sunt singurul care a emis asemenea reproșuri.
Mă uit spre cei doi în haine Convoi care discută agitat în picioare. Mă uit și spre cel ce stă singur la o masă. Nici el nu consumă nimic. Cei doi nu-mi dau importanță, cel singur îmi întoarce privirea. Mă decid și aleg să mă duc spre el, dar trecând pe lângă cei doi, sunt rugat să-mi dau cu părerea în disputa lor. Ceva îmi spune că lucrurile nu sunt în regulă cu ei, iar subiectul la care sunt invitat să mă pronunț îmi întărește suspiciunea. Ei discută despre neajunsurile întâmpinate după ce au ieșit de la carantină. În salonul în care ne aflăm nu e multă lume și mă întreb de ce m-au atras pe mine în discuția lor și nu s-au adresat celuilalt fost camarad din trupul șarpelui, cel ce șede singur la doar doi pași de ei. Până să zic și eu ceva, cei doi continuă să se certe, unul susținând că a fost o prostie să părăsească Convoiul, în timp ce bărbatul din fața sa tot repetă că „în trupul șarpelui îți pierzi și ultimele atribute de om viu și devii pur și simplu un robot umblător, cum au devenit unii și cum, mai devreme sau mai târziu, am fi devenit și noi!”
– Tu de ce ai ieșit din coloană? mă întreabă primul.
Faptul că mă tutuiește e în regulă, e un argument că a fost în Convoi, dar întrebarea prea vine de parcă îmi cunoaște misiunea. Nu cred nici că este unul dintre răufăcătorii în hainele noastre, dar nici că ne-am întâlnit întâmplător. („Nimic nu e întâmplător aici!”) Îmi amintesc de cele auzite despre Serviciul X3, însă nu mai știu în ce context mi s-a povestit despre acea structură. Nu sunt sigur, totuși cred că stau față în față cu cineva pus să mă mai verifice o dată. Ceea ce nu înțeleg. De ce să mă mai verifice, dacă și așa mi se monitorizează toate gândurile. Mai mult ca să câștig timp, îl întreb, la rândul meu, de ce a ieșit el din coloană.
– Eu am întrebat primul!
În mijlocul încăperii au început să danseze câteva perechi. O orchestră apărută de niciunde interpretează melodii pe care nu le cunosc.
– Foarte bine, dar eu nu am pretins nicio clipă că a fost o prostie că am ieșit. E mult mai interesant să știm de ce consideri abandonarea trupului șarpelui drept o prostie și abia apoi să spunem de ce am făcut pasul cei ce nu consideră că am făcut o prostie.
– Dar e evident că a fost o prostie! Cum să numești altfel renunțarea de bunăvoie la viața confortabilă pentru un trai nesigur și… și plin de probleme.
– Bravo! Vorbești ca din carte! Vorbele astea ni s-au tot spus ca să ne convingă să rămânem! Eu voiam să știu cu argumentele tale de ce consideri o prostie ce ai făcut.
– Eu ți-am răspuns! E rândul tău!
– Nu mi-ai răspuns, n-ai făcut decât să reciți o lecție bine învățată. Un citat nu este suficient pentru a lua o decizie atât de importantă.
– Vezi? face și oponentul său.
– Ce să văd? Păi, nici tu n-ai venit cu vorbele tale, povestea cu „robotul umblător” n-ai inventat-o tu!
Muzica și dansatorii ne fac să ne înțelegem tot mai greu.
Se scoală și ni se alătură și cel ce a stat singur la masă. Brusc mă văd înconjurat în mijlocul unui cerc. Nu mi-e frică pentru că sunt sigur că nu sunt amenințat de răufăcătorii despre care am fost prevenit, mai ales, că nici nu cred că aș putea păți ceva în văzul atâtor oameni. Însă nu-mi place să simt pe cineva în spatele meu. Nu mă sperii nici când văd cum unul dintre ei mută un briceag dintr-o mână în alta. Așa a făcut și falsul bandit în testul din prima dimineață în acest oraș. Dar nu mai sunt la fel de liniștit când sunt împins spre una dintre ușile închise și când nimeni din perechile printre care ne strecurăm nu pare să ne vadă. Ajunși în fața ușii, portarul, sau valetul, sau ospătarul, sau cine o fi deschide, ne lasă să intrăm și închide ușa după noi.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.