' fill='%23FBBC05' d='M0 37V11l17 13z'/%3e%3cpath clip-path='url(%23b)' fill='%23EA4335' d='M0 11l17 13 7-6.1L48 14V0H0z'/%3e%3cpath clip-path='url(%23b)' fill='%2334A853' d='M0 37l30-23 7.9 1L48 0v48H0z'/%3e%3cpath clip-path='url(%23b)' fill='%234285F4' d='M48 48L17 24l-4-3 35-10z'/%3e%3c/svg%3e){kind=small}
Dar Hala Unirii, acest edificiu ridicat în secolul al XIX-lea, nu era însă doar un spațiu pentru comerț, ci și o rezervă strategică de hrană și medicamente pentru Capitală.
Hala Mare era simbol al modernizării Bucureștiului, fusese construită pe vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza și finalizată în timpul domniei regelui Carol I.
Hala Mare era inspirată de marile piețe acoperite ale Parisului și a devenit foarte repede un adevărat reper urban.
Ideea ridicării unei hale moderne în centrul Capitalei a fost ideea antreprenorului francez Alexis Godillot.
El este cel care a contractat lucrarea cu Primăria Bucureștiului, într-o perioadă în care orașul își căuta identitatea europeană. Astfel, proiectul era mai mult decât o investiție practică.
Lucrările au început în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.
În epocă aveau loc reforme și transformări importante. Construcția a fost finalizată în 1872, în timpul lui Carol I. Era perioada când România își consolida atât instituțiile, cât și infrastructura.
Hala Unirii a fost concepută după modelul celebrelor hale pariziene, cunoscute sub numele de Les Halles, glorificate de scriitorul Émile Zola în romanul „Le Ventre de Paris”, scrie bucuresti.ro.
Și, pe același model, hala bucureșteană avea să împărtășească, peste decenii, o soartă asemănătoare. Va fi fost demolată în numele sistematizării urbane.
Amplasată în apropiere de Hanul lui Manuc, în Hala Mare se comercializa în primul rând carne.
Era un spațiu modern, format dintr-o structură metalică, având proporțiile echilibrate și un acoperiș amplu, care o transformau într-un spațiu cu adevărat modern pentru acea vreme.
Era funcțională și ingenioasă, adaptată exigențelor unei Capitale aflate în expansiune.
Piața Unirii se dezvoltă pas cu pas
Complexul din Piața Unirii s-a dezvoltat apoi în deceniile care au urmat.
În 1887 a fost construită Hala de pește. Avea bazine speciale pentru păstrarea peștelui viu, ceva remarcabil atunci, iar în 1899 a apărut și hala de păsări. Mai târziu, hala de fructe, o fabrică de gheață și pavilioane pentru zarzavaturi și lactate.
Devenise un adevărat centru alimentar al Bucureștiului.
În 1903, acest ansamblu ajunsese la maturitate, Hala Unirii era nu doar un spațiu comercial, devenise infrastructură vitală pentru oraș.
Dincolo de aspectul său estetic și de eficiența organizării interioare, construcția avea o calitate practică esențială: funcționa ca o uriașă cămară urbană, arată sursa citată.
În subsol, instalațiile frigorifice erau dispuse pe mai multe niveluri, alimentele fiind astfel păstrate în condiții optime. Mai târziu, aceste instalații au fost modernizate, ținând pasul cu progresul tehnologic.
În caz de război sau alte nenorociri, Hala Unirii putea susține aprovizionarea Capitalei cu hrană și chiar medicamente.
Hala Unirii era, în esență, o adevărată rezervă strategică. O garanție a supraviețuirii urbane într-o epocă marcată de conflicte și instabilitate.
Un sistem complex de depozitare
Puțini bucureșteni puteau intui însă ce se afla sub forfota zilnică a comercianților și cumpărătorilor.
Subsolurile halei erau dotate cu instalații frigorifice performante pentru vremea aceea, fiind capabile să conserve tone de alimente.
Organizate pe mai multe niveluri, ele puteau acoperi stocuri.
Chiar și în vara anului 1987, după începerea demolărilor din anii ’80, instalațiile încă funcționau.
Un paradox al istoriei
Orașul își distrugea trecutul în numele unei viziuni ideologice, dar subsolurile halei se încăpățânau să adăpostească rezervele de hrană.
Sub aceste niveluri trăiau și câteva sute de pisici, iar când s-a turnat placa de beton peste subsol, au fost îngropate. Asemenea memoriei unei epoci.
Anii ’80, anii demolărilor
În ianuarie 1985 începeau transformările dramatice. Demolarea Spitalului Brâncovenesc, Institutul Medico-Legal.
Ceaușescu voia să elibereze terenul. Voia să construiască Casa Poporului și Marele Bulevard Victoria Socialismului.
În vara anului 1986, Piața Unirii a fost supusă unei transformări radicale.
Biserica Sfântul Ioan Nou, ridicată în secolul XVIII, a fost translatată 23 de metri, folosind metoda ingenioasă a inginerului Eugeniu Iordăchescu, apoi ecranată de blocuri masive din beton.
Magazinul Unirea, ale cărui fațade originale din aluminiu și sticlă încă rezistau, urma să fie și el modificat. Hala Unirii a fost ultima demolată.
Potrivit mărturiei arhitectei Mariana Croitoru, publicată în revista Uniunii Arhitecților din România, demolarea s-a desfășurat treptat.
A fost îndepărtată tabla de pe acoperiș, apoi a fost demontată structura metalică. În vara lui 1986, hala a fost martor tăcut al trecutului, asistând cum noile blocuri se ridicau amenințător în jur. Până într-o zi, când a dispărut complet.
Între 1986 și 1987, vechea hală de lângă Hanul lui Manuc a fost rasă de pe fața pământului, pe locul ei a apărut un parc.
Era privită cu neîncredere, o considerau… blestemată.
Dispariția sa a lăsat nu doar un gol fizic…
Simbol al modernizării din secolul al XIX-lea, Hala Unirii a fost mai mult decât un spațiu comercial.
Infrastructură strategică, Hala Unirii a susținut economia locală, fiind totodată rezervă vitală pentru oraș în vremuri de restriște.
Dispariția sa a lăsat un gol nu doar fizic, ci și simbolic, memoria sa fiind sacrificată în numele progresului.
Trecând prin Piața Unirii, puțini vor fi știut istoria halelor, cu forfota lor și mirosul de pește proaspăt, strigătele negustorilor sau răcoarea subsolurilor pline de provizii.
Dar istoria acestui loc continuă să existe, însă ascunsă sub asfalt și beton. Ea amintește de o vreme în care Bucureștiul își construia viitorul, îngăduindu-și însă trecutul.
avem in bucuresti malluri de alimentari si cu carne de porc si vita dar nu sunt in zona unirii ! sunt in zone unde primarii au avut ideea de a face malluri in mijlocul targurilor unde este vad comercial de exemplu la obor .
Hala era model francez nu reprezenta un trecut glorios al București ului dacă era construita în stil ne-o românesc era bună de monument istoric. Am trecut de citeva ori prin hala unirii fiind adolescent atunci și pot sa spun ca în zona halelor era o atmosfera de bazar turcesc, între hala unirii și hanul lui manuc erau tarabe unde țăranii vindeau legume și fructe, erau și țiganci care vindeau flori diverse așezate în vaze mari, dea lungul trotuarului unde este acum blocul de 10 etaje din spatele hanului lui manuc pina aproape de intersecția cu magazinul unirii care era mult mai mic și mai frumos decit acum. Era și un WC fără taxă, la care am fost cam pe unde este acum gura de metrou de lingă zidul hanul lui manuc. Atmosfera comerciala era dezordonata în stil bazar oriental turcesc în care se găseau legume fructe, peste, carne de tot felul. Fiecare secol are arhitectura lui asa ca nu e nici o tragedie dacă o hala franceză a dispărut în secolul următor. A fost construita o altă hala în spatele magazinului unirea, asa numitul „circ al foamei” care era o construcție cu arhitectura frumoasă, dovada ca București Mall a păstrat acest stil de construcție și la dotat cu scării rulante cu fintini arteziene la interior. Ghinionul acestei clădiri din spatele magazinului unirii a fost ca sa schimbat sferele de influenta în România și nu a fost bine aprovizionat acum este în paragina fiecare a considerat altceva dar arhitectura circulara de magazine pe 3 etaje era calculata bine pentru o piață de legume fructe. În comparație cu atmosfera de bazar turcesc din jurul vechii hale a unirii.
Istoria trebuie conservată. Nu distrugi trecutul fiindcă viitorul este mai estetic. Dacă ar fi distrus și „înaintașii” urmele trecutului, astăzi nu știai nimic din istoria trecută. Iar când nu știi, ești convins că nu existau.
acolo am facut eu practica la hala unirii in anul 1979 , cand eram elev , in clasa a IX -a la liceul economic 3
Hai nu mai băteti câmpii (pe bani străini) jurnalisti de jgheab. Dupa aproape 40 de ani de la demolare, ia faceti un exercitiu de imaginatie, ce frumos ar fi ca pe langa fantanile luminoase cu jocuri sa functioneze o hala de carne si pește plus niste tarabe cu zarzavat???? Ai???
În apărarea regimului comunist, la acea vreme, apologeții regimului justificau demolarea sălii (în contextul mai larg al demolărilor din arie, Uranus, Brâncovenesc). În occident se critica operațiune. Mi-aduc aminte, unul dintre aceştia a fost Corneliu Vadim Tudor, un pamfletar vitriolant, care a publicat un text de două pagini, mari, în „Săptămâna culturală a Capitalei” (organ al partidului dedicat culturii, cu largă circulație, în care corifeii lui Eugen Barbu cu acordul Securității, se luau la harță cu occidentul, cu Radio Europa Liberă). În acel extins pamflet apologetic, C.V. Tudor aducea ca suprem argument că şi la Paris, francezii demolaseră Les Halles. De menționat că acel model, concept de hale, era răspândit în epocă, din acea generație pot menționa hala Covent Garden (Londra), halele de la Sofia (le-am vizitat pe ambele. P.S. Nu ați menționat ce ne-a mai rămas ca amintire, o porțiune din strada de la Manuc până mai sus se numeşte str. Halelor. În Youtube am găsit câteva canale care au recuperat, colecționat documentare în care vedem cum arăta piața Unirii, din diferite perspective.