Corespondență din SUA: Politică, voluntari și morți cu miile

Bill DeBlasio (primarul orasului New York); Donald Trump; Andrew Cuomo (guvernatorul statului New York).

Corespondență din New York de la Grigore L. Culian

New York, vineri, 3 aprilie 2020. Puși în fața faptului că administrația democrată a orașului – în frunte cu guvernatorul Andrew Cuomo și primarul Bill DeBlasio – este complet depășită de amploarea pandemiei Coronavirus, câteva mii de newyorkezi pensionari din sistemul medical au ieșit din rând și s-au oferit să facă voluntariat. Adică să stea cu moartea la masă în următoarele (nu se știe câte!) săptămâni sau luni, în loc să caute vinovății și / sau vinovați!

Nu că republicanii ar fi putut face mai mult, dar situația dezastruoasă din acest moment se datorează în primul rând lipsei unor măsuri luate din timp, care ar fi diminuat, cu siguranță, numărul victimelor – tot mai mare de la o zi la alta!

În viziunea democraților, vinovatul de serviciu este, evident, șeful republican de la Casa Albă, Donald Trump, căruia căpeteniile “albaștrilor” – Nancy Pelosi și Chuck Schumer – îi pregătesc un nou proces de impeachement, de data asta pentru “proasta gestionare” a crizei cauzate de…un virus! Mai pe scurtătură, se face politică în timp ce americanii mor cu miile la New York și în alte state! La ora când scriu acest comentariu (vineri, 3 aprilie a.c.), cifrele vorbesc de la sine: 277. 522 de infectați și 7.403 morți pe întreg teritoriul Statelor Unite; dintre care 92.381 de infectați, 20.817 spitalizați și 2.935 morți numai la New York, unde cifrele s-au dublat în perioada 31 martie – 3 aprilie 2020. (Va urma)

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Grigore L. Culian 182 Articole
Author

13 Comentarii

  1. Ciudat, foarte ciudat ! Tocmai la Jew York (si oras si stat) si primarul si guvernatorul sint macaronari ! Aha … am inteles … famigliile …

  2. – Cand ai o varsta, cam ajunge ; nu te mai chinui / ca-i in van ! Este chiar izbavire !

  3. democratii fac ce stiu,vor sa-l „impacheteze”din nou pe Trump in foi de vita ,sa-l umple cu „proasta gestionare” etc.?
    Masinaria politica h’americana nu se opreste o secunda ce ar face gigantii presei si milioanele de hamesiti de „stiri”,dar mai ales publicul,opinia publica fara cosmarul de zi cu zi,catalizat iata de virusul contagios? In mod sigur presedintele republican nu era pe vremea cand fiintau laboratoarele biologice level,din Carolina de Nord,poate h”armata? Stiinta si tehnologia platita regeste de aceia care stau in spate si finanteaza si-si cultiva fanteziile amorale,criminale este controlata si la ei de catre „democratie”cam la fel, adica deloc!”Dumnezeul”micutz Bill Gates a dat nsite declaratii cam batatoare la ochi,micul broscoi a fredonat niste „de-alea”perpsective relativ la nr. muritorilor cam mare ,desigur era stramtorat ca-i hraneste el si cele 13 famiglii domnitoare, bagate si ele in catacombe de puf,ii hraneste masa rortunda sau paianjenul sau alte lichele scarboase dusmanoase pe OM.Ei au banca trilioanelor, banca semintelor,banca alimentelor,banca virusirilor,banca adnului uman unde umbla ca satanele sa-l modifice,au toate bancile descreierate mai putin locul in care exista Inima, si care este gol sau plin cu gheata si rumegusul banilor!Se va sparge si in capul lui Cuomo si in cel al lui DeBlasio poate pe buna dreptate.Dar nu orice „dreptate” incepe cu o nedreptate?

  4. cei mai mari recenti presedinti americani au fost NIXON,REAGAN,TRUMP.republicani, De primul si de ultimul gloata americana ,puturosii isi bat joc. Permiteti unei babornite sa se dea in stamba. Cat priveste ITALIENII,poporul care a dat cel mai mult omenirii nu e de nasul vostru sa comentati. Santeti mai mici decat virusul la moda,pe care ati invatat sa-l tineti minte la fel ca =ceafa la gratar si tzuica de pruna.

  5. Domnule Culian,incearca sa ajuti cum poti,esti tanar,poate sunt romani in varsta care au nevoie de ajutor!Si ALDE,PSD si Pro Romania faca politica,in timp ce romanii mor de coronavirus,nu le pasa ,mama draga!Asa sunt democratii peste tot in lume

  6. @VISCONTI : Stimate coleg de Cinecittà, ma tem ca ai inteles gresit. Iubesc Italia si italienii (cu tot cu defectele lor !) si ai dreptate (scuza-mi termenul !), chiar ca acestia sint „buricul Pamintului” in ceea ce inseamna cultura mondiala. Cu o istorie multimilenara, pina si-n haosul lor „organizat” ma simt bine (prin comparatie, in tara vecina, Elvetia, cred ca dupa o saptamina as lua-o razna, de atita ordine si disciplina !)

  7. De ce nu faceti o comparative Wuhan-NY , 2 sisteme diferite , eficienta si ineficienta .

  8. Sistemul american de spitale conduse de contabili bazate pe profit adus patronului. Va fi DEZASTRU

  9. Bre oameni buni,după cum merg lucrurile America ,cel mai democratic stat,va avea cel mai mare număr de infectați și de victime.Concluzia:Covidul se simte cel mai bine, produce mai multe victime în democrațiile avansate unde oamenii au libertate deplina și este pus pe fuga mai repede și cu pierderi mai mici în statele unde libertatea oamenilor este limitata,uneori drastic limitata.Că io cred asta nu e mare lucru,dar dacă au observat jmecheria și diriguitorii planetei si-o sa mai taie din libertăți? Oricum viitorul e cam sumbru.După ce că n-am prea gustat din ce e aia democrație adevarata ,iar o sa ne bage ăștia-n comunismul de tip nou ,vopsit puțin, doar așa cât sa pară ca traim in libertate si capitalism.Vin vremuri grele,tulburi pt toată omenirea iar pt români vine dezastrul.

  10. Culianu nu este ziarist.
    Este spalator de vase la un restaurant romanesc.
    Uneori este lasat sa foloseasca tambalul
    Vineri seara. Alaturi de o orchestra improvisata.
    Ummbla cu un paltonas rosu
    Desi este este primavara.

  11. In America nu se poarta centralizarea cu care sunt altii obisnuiti. Raspunderea revine primarilor atat in timp de liniste si in timp de pandemii. Si este corect asa. Sigur ca statul respectiv sau guvernul federal intervine acolo unde se impune. FEMA este la datorie. In Chicago primarita apare zilnic la Tv impreuna cu staf-ul de lupta impotriva coronavirusului iar ca fapt insolit, mai nou o gramada de filmulete stangace cu ea in rol de personaj care indeamna cetatenii la sa stea in casa este difuzata de mai multe ori pe zi. Ca paranteza, daca Firea ar fi incercat asa ceva, tone de laturi s-ar fi varsat in capul ei. Chiar impunerile de restrictii difera de la stat la stat atat ca volum de masuri cat si ca mod de aplicare. In Chicago se constata o anumita relaxare in respectarea lor. Totul difera de comunitate la comunitate, asta nu inseamna ca eforturile nu sunt pe masura.

  12. @ FELINI & VISCONTI –
    Daca aveti timp ,ceea ce acum este ceva ,,normal„(mai pe inteles suntem oameni fara ocupatie exc MEDICII)nu uitati sa cautati pe GOOGLE biografia unui Italian ENRICO FERMI laureate al premiului Nobel in fizica in 1938 , asta fara sa mai scriu despre mari compozitori si muzicieni Italian . FERMI a construit primul reactor in lume ,etc….
    ITALIA este reprezentata in cateva GENE LATINE in natia noastra ROMANA. ITALIAN nu este Nancy Pelosi – o intretinuta de tatal ei si de ,,democratia„ Americana.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.