Corina Creţu: Discriminarea femeilor din România s-a accentuat în privinţa blocării accesului în politică

Europarlamentarul PSD, Corina Creţu, a declarat, vineri, că discriminarea femeilor din România s-a accentuat, cu toate că situaţia acestora s-a schimbat „uneori în bine”, în ultima vreme.
Potrivit acesteia, discriminarea femeilor din România s-a accentuat mai ales în ceea ce priveşte blocarea accesului femeii în diferite paliere, inclusiv în politică.
„Cred că în primul rând este vorba de slăbiciunea femeilor, care nu au ştiut să se ridice şi să îşi ceară drepturile, răspunsul nostru este unul slab, neconvingător, că aşa suntem noi, femeile, nu ne putem mobiliza”, a spus Corina Creţu, cu prilejul conferinţei finale din cadrul „Săptămânii Femeia contează!” organizată de Asociaţia COLFASA.

Europarlamentarul a arătat că şi partidele politice au o mare problemă pentru că tot mai puţine femei vor să intre în viaţa politică, viaţă „care a devenit din ce în ce mai murdară”, cu o competiţie foarte mare şi unde cel mai greu este să te menţii nu să ajungi.

În cadrul proiectului ‘Femeia contează!’ care s-a desfăşurat în această săptămână la Bucureşti, a fost inaugurat un centru pentru prevenirea şi combaterea mobbing-ului şi discriminării femeilor pe piaţa muncii. Centrul oferă gratuit diverse servicii de specialitate persoanelor care s-au confruntat cu fenomenul discriminării pe piaţa muncii şi cu fenomenul de mobbing. Printre aceste servicii se numără evaluarea şi consilierea psihologică, serviciul de consiliere juridică ce are ca finalitate evaluarea, informarea şi asistarea persoanei din punct de vedere juridic, serviciul de orientare profesională.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.