
Corina Crețu, fost comisar european, a fost numită joi în funcția de consul general – șef al Consulatului General al României la Salonic, Republica Elenă.
Potrivit unui comunicat al Executivului, numirea Corinei Crețu a fost făcută pe o funcție vacantă.
‘Prin această numire se are în vedere asigurarea desfășurării în condiții normale a activității Consulatului General al României la Salonic, precum și reprezentarea corespunzătoare a intereselor românești în cadrul circumscripției consulare.
Corina Crețu deține funcția de președinte interimar la Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice, a fost membru al Parlamentului European și a exercitat funcția de comisar european, remarcându-se printr-o activitate relevantă în plan extern și prin recunoaștere la nivel european’, se arată în comunicat.
Stati linistiti,ca ea sunt pline institutiile statului , parlamentul si guvernul da pe dinafara cu asemenea excorte!
Ca sǎ fii consul trebuie sǎ absolvi niște cursuri de specialitate. Cuconița asta are așa ceva? Desigur cǎ nu, fiindcǎ ea are valoare!
Nu putem sa-i reproșem nimic , ca a fost pupila lui Iliescu, ca a fost pip…lui Powell, un bun comisar european, totusi a fost o femeie elegantă și bine intenționată!
Era o consula de pe vremea tov.Ylici Y. Ninel (citeshte invers Lenin) shi ashteptand shi veirea americanilor, na…, a ajuns departe. Mai mult de atata nu poate!
O zi buna.
Con
Băiatul interimar al lui Soroș a promovat-o pe fata lui Soroș. „Frații” între ei…
Presatori buni pentru sistem, in functii publice „pa viatza”. Sigur Nu ezita nimeni, care sa cunoasca LIMBA GREACA, UN DIPLOMAT ADEVARAT CARE SA REPREZINTE ROMANIA. Pe langa limbile oficiale, cei care reprezinta Tara in alte colturi de lume ar trebui sa vorbeasca si limba tarii in care sunt slujbasi ai statuluidedrepti. Toasha cretzu, prestatoarea da sistem.
consul general adica un fel de militian, notar, etc… numai ca ea o sa aiba argati ca doar nu stea ea la ghiseu sa preia cererile… la dracu, e o doamna… ne-a fericit destinul numai cu alesi pe sprinceana, care nu au facut decit un singur lucru: au creat ceea ce sint ei cu adevarat. pentru Romania, dezastru! pentru ei, mari facatori plini de avut… gretos? adica au mutat avutul dintr-o parte in alta…
Ei isi vad de treaba! Este ca si cum ai construi o cladire fara sa tii seama de fundatia ei.
I-ați găsit o funcție călduță și la duduia asta …
Iliescu, Colin… are fler tipa, deși ar putea fi bunicuță.
Si ea care spera sa fie in Coasta de Fildes.Ca aia sunt renumiti in dimenisiunile ce ii plac doamnei.
Am vazut recent un filmulet „in memoriam” a celui care a fost Colin Powell, mincinosul de la ONU. Era evocata si Corina Cretu.
,,Draga Colin ” a prins iar o sinecura .
sigur … de ce nu … dar eu zic sa mai stea si pe acasa in Romania…sa vada ce bine e
sa iasa la piatza, sa mearga la tzara dupa oua, giste, brinza…sa mai traiasca si in realitate romaneasca
sa-i vada pe cei care se imbraca la kil second hand…realitate…frate…nu vrajeli
manevra politica, se trimit toti politicienii cu o urma de rezonanta in viata publica pe pozitii platite frumos in afara tzarii, ca sa faca loc numirii in tzara a tot felul de Secaturisti si agenti straini, pe functiile de executie
Daca n-ai o femeie atunci ia-o pe Crețu…