Coronavirus, prin lume și pe tăpșan

Japonezii avansează în discuția despre suspendarea Jocurilor Olimpice de vară 2020. S-ar putea să nu avem JO Tokyo 2020. Noi facem bancuri și desene, chiar și caricaturi. În caricaturi, Vasile Florin Cîțu este mult mai simpatic decît în realitate.

Iranul anunță deja 76 de morți și 2.336 de persoane infestate. Americanii încep să-și retragă diplomații din țări asiatice. Încep cu Coreea de Nord. Noi ne minunăm că primul bolnav de coronavirus s-a îmbolnăvit inexplicabil și apoi, după numai două zile, gorjeanul s-a vindecat la fel de inexplicabil. Salonul Auto de la Geneva s-a amînat, în vreme ce noi anunțăm cu surle si trâmbițe la televiziuni, că pe net a fost lansat primul model de Dacia electircă. Modelul electric va ajunge pe piața românească în 2022, iar bateriile vor fi fabricate în China. Dacă vor fi!

Între timp, România înregistrează al patrulea contaminat. Au fost trei și au rămas tot trei, iar al patrulea nu știe unde să plece!

Președintele Macron anunță că statul francez intenționează să rechiziționeze fabricile de măști și toată producția existentă în stocuri pentru a fi distribuită profesioniștilor din sănătate, implicați în combaterea virusului. În România, președintee Klaus Iohannis, primit cu onoruri la MAI, a criticat la ședința de bilanț (cei cu grade au întotdeuna bilanțuri, în vreme ce rezultatele președintelui se bălăngăne între zero și unu). De reținut, nemulțumirea președintelui față de „virușii“ de la Caracal și față de comportamentul polițiștilor în data de 10 august,acum aproape doi ani. După ce trece de anticipate, Klaus Iohannis și Ludovic Orban vor ajunge și la amenițarea COVID- 19 din februarie- martie 2020. În Italia, se amînă meciuri. În România, se joacă pe rupte și fără prea mare succes și folos. În Franța, se amînă Salonul Internațional de carte de la Paris. La noi se organizează lansări fără nici un ecou.

În Anglia, Boris Johnson a ținut deja o ședință de cabinet pe tema coronavirus. Noi avem cabinete doar la medicii de familie. Cît privește măsurile anti-COVID 19, ascultați cu atenție propozițiile blbâite ale marelui chirurg de la Sibiu, pus ministru la sugestia familiei prezidențiale. Și o să aflați aceleași șase-șapte sfaturi. De igienă, nu de organizare a Ministerului Sănătății sau a Guvernului.

Cine vrea poate citi pe BBC.com:Finance ministers from the G7 group of nations have said they will use «all appropriate policy tools» to tackle the economic impact of coronavirus. The group of major economies said in a joint statement they were monitoring the outbreak and ready to deploy „fiscal measures”. It follows warnings the economic impact could tip countries into recession”. (BBC)

Este ușor de bănuit de ce se îngrijorează membri G7, dar rămîne de neînțeles de ce autoritățile române nu dau nici un semn de îngrijorare. Despre organizare, vorbim mai tîrziu.

La noi, plouă cu apeluri publice privitoare la spălatul pe mîini. Pentru populația țării noastre și pentru televiziunile care o „hrănesc”, o asemenea preocupare n-a existat încă pînă acum. Sexi Brăileanca, Oana Zavoranu și Bianca Drăgușanu nu mai lăsau nici un loc pentru altceva. Din cînd în cînd a mai intrat Ludovic Orban. După spălatul pe mîini, prioritatea televiziunilor privește situația vacanțelor în străinătate. Klaus Iohannis pleacă la Sibiu cu o coloană de care nu se apropie nici un coronavirus.

În Germania, Der Spiegel a publicat un interviu excepțional cu Nouriel Roubini, economistul american faimos pentru predicțiile sale legate de criza mondială din 2008.

Roubini: democrații sunt slabi, dar Trump e mort

Pentru că presa noastră nu s-a prea înghesuit să-l reproducă, reiau un fragment din interviul pe care îl puteți găsi și pe cotidianul.ro:

N. Roubini: Toată lumea crede că va fi o recesiune urmată de o revenire puternică, însă oamenii nu știu despre ce vorbesc. Ei preferă să creadă în miracole. Este matematică simplă: dacă economia chineză va scădea cu 2% în primul trimestru, ar trebui să aibă o creștere de 8% în următoarele trei trimestre pentru a ajunge la o rată anuala de creștere de 6%, adică ceea ce se aștepta înainte de epidemie. Dacă creșterea va fi de doar 6% din trimestrul doi încolo, ceea ce e un scenariu mai realist, atunci economia chineză va crește cu doar 2,5-4% în acest an. Asta înseamnă recesiune pentru China și un șoc pentru restul lumii.

Der Spiegel: Și ultimul motiv?

N. Roubini: Toată lumea crede că politicienii vor acționa rapid, dar nu este așa. Pietele sunt amăgitoare. Uitați-vă la politicile fiscale: poți să aplici politici fiscale doar în unele țări, precum Germania, pentru că în celelalte nu exista libertate de mișcare, precum în Italia. Apoi, procesul politic presupune multe discuții și niegocieri. Pentru niște măsuri ar fi necesare șase-nouă luni, ceea ce e prea mult. Adevărul este că Europa ar fi avut nevoie de un stimul fiscal chiar și fără criza coronavirusului. Italia este la limita recesiunii, la fel și Germania. Însă politicienii germani nici nu se gândesc la un stimul, chiar dacă țara lor este atât de expusă la criza din China. Răspunsul politic este o glumă – politicienii nu se mișcă. Criza se va răspândi și va duce la un dezastru.

Der Spiegel: Ce rol vor avea băncile centrale?

N. Roubini: Banca Centrală Europeană si Banca Japoniei sunt deja în zona negativă a dobânzilor. Desigur, ar putea reduce dobânzile la depozite și mai mult, pentru a stimula împrumuturile, însă asta nu ar ajuta piețele decât o săptămână. Criza este un șoc împotriva căruia nu poți lupta prin politica monetară sau fiscală.

Der Spiegel: Ce ar fi de ajutor?

N. Roubini: Soluția trebuie să fie medicală. Măsurile monetare și fiscale nu ajută la nimic atunci când nu ai siguranța hranei și a apei. Dacă șocul va duce la o recesiune globală, atunci vom avea o criză financiară, pentru că nivelurile datoriilor vor crește, iar piața imobiliară din SUA devine deja o bulă, ca în 2007. Până acum, bula aceasta nu a fost o bombă cu ceas, pentru că am avut creștere economică. Însă creșterea s-a terminat acum”.

Ce ne preocupă pe noi?

”Liderul interimar PSD, Marcel Ciolacu, i-a informat marți, în Parlament, pe șefii județeni PSD, la o discuție informală în biroul său, că o să candideze la congres pentru funcția de președinte PSD și că în echipa sa nu va coopta niciun lider de organizație județeană, o premieră absolută în partid, au relatat surse din partid pentru stiripesurse.ro”. Mai trebuie adăugat un etc.

De la Nădlac și Episcopia Bihorului pînă la Vama Veche și Ungheni, România este captivată de o singură întrebare: trece sau nu trece guvernul Cîțu? Pe locul doi, la distanță destul de mică, vine întrebarea legată de visul și salvarea lui Klaus Iohannis și a liberalilor: Vor fi sau nu anticipate?

După cum arată presa și politica, românilor nu le prea pasă de coronavirus! Și dacă vine, și dacă nu trece!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 24

22 de Comentarii

  1. Domnul președinte Iohannis este cel care l-au venit peste noi de mult și nu trece. Despre vigilentul SRI întotdeauna numai de bine. Așteptăm cu nerăndare Bilanțul la SRI și cuvântarea de laudă a președintelui Iohannis. Procuparea nu este pentru ecomomic, locuri de muncă, independență energetică, siguranță națională prin cercetare în medicină, medicamente, fabrici de medicamente, fabrici de echipamente medicale, institut național pentru vaccinuri, mâncare, îmbrăcăminte, igienă. Normalitatea Iohannis este batjocorirea ideii de Guvern, prim ministru și guvernare pe baza unei majorități parlamentare asezonată cu relasarea Justiției Cătușelor Televizate.

  2. @Emile,cine a distrus timp de 30 de ani toata enumerarea pe care o faci in comentariu? Nu cred ca presedintele, guvernantii nu au chiar nicio vina?

  3. In sfarsit Dl Nistorescu si-a regasit sarmul de odinioara, personal ultima propozitie receptand-o cu incantatie! Impreuna cu caricatura superb comentata de analist, aluzia la guvernul-coronavirus care nu trece e spumoasa raportat la poporul roman!
    In rest, vorba cuiva inghetzat in proiect, traiasca „SRI” si bilanturile sale care n-ar avea nicio legatura cu catusele si celelalte ingrediente, asa cum nu ar avea nicio legatura cu Securitatea…

  4. Poezia Virala pe net :
    „Coronavirus – poezie virală

    A fost odată ca-n povești.
    A fost, batu-l-ar vina,
    Un virus mai periculos,
    Ce a pornit din China.

    Și era foarte rezistent,
    Nu îi găsise leac
    Nici cel mai bun, mai competent,
    Nu i-a venit de hac.

    Și cum mergea ușor, ușor,
    Cu toată rezistența,
    Pe Facebook, pe televizor
    Creștea audiența.

    Si-așa de popular era
    Că devenise „fița”
    Și o-ntrecea-n audiență
    Până și pe Vulpița!

    Și-ajunge el vijelios,
    Zărește România!
    Se-oprește și se pune jos,
    Căci simte sărăcia.

    Stă, se gândește el un pic,
    Rămânând fără glas.
    Se hotărăște pân-la urmă
    Să se întoarca acas’.

    De s-a întors, de o să intre,
    Asta nu se mai știe.
    Dar oricum n-o să țină mult
    Că e chinezărie!”(presa)

    • Aprdule, ești poiet de cârciuma? Pe caț făcu o poezea? Pe o votca? Biet khazar transnistrean din turmă lui Besescu……..

  5. Poza e imaginea corecta a Romaniei din acesti 30 ani, saraca, stramba, vai mama ei, cu ochii bulbucati si posibil cracanata pentru calea deschisa sa patrunda in forta la siluire si bataie de joc din partea partenerilor acestei tari??!

  6. Romania, mereu surprinzatoare. Romania, o tara trista plina de umor. Ce ar mai putea fi de adaugat?

  7. Domnule Daniel de a doua zi când ai acceptat o funcție sau o demnitate răspunzi de prezent și viitor. “Greaua moștenire” e incompetență și lașitate. Învață, muncește, dacâ vezi că nu poți lași pe altul. Dacă nu ar fi “cincinalele” Bugetului UE nu s-ar fi facut nimic. Ală ce le mai spune guvernanților români ce treburi are un guvern! România nu are o strategie națională dezvoltată pe verticală și orizontala pe urmâtorii 10 ani. Cei puși pe funcții nu au nici cele mai mici noțiuni istorice, geopolitice, sociale pentru Țara noastră, Statalitate, națiune, popor, devenire. Dacă la vârful vârfului persoana care trebuie să stabilescă cele zece, douăzeci, câte or fi pricipii și direcții domeniu ce-l păstorește, cunoscând ce urmează să se întâmple în lume și posibilitățile naționale, care trebuie să urmărească zi de zi materializarea strategiei ministerului în instituți, cadre, programe, buget, deci o ministră are vreme să se măscărească în stradă să bată într-un lighean, așteptata marea speranță liberală, i-am votat până la unirea cu PDL, este o vas gol de tinichea.

  8. au ba, ce zice astia, cica la voi nu vine corona ca sunteti siasa prea prosti. Mai ales tataru de teleorman, e asa da prost, se rezolva mai ieftin fara virusi intelligenti. Dar orcum tatarilor, poporu nu va uita, naveti cum sa scapati. Ca vati tras casi cu etaje, pa spinarea poporului asuprit de stapanii vostri. Voi tatarii astia care inca nu vati tras beton la piscina, sa nul mai trageti, ca vil trage poporul trezit dupa aia, cu mult mai marunt.

  9. Ce Coronavirus, ce SIDA, ce alte virusuri pot să se compare cu cel care i-a atacat cutia craniană cu scopul precis de a-i distruge creierii bipedului Man, când ce să vezi n-a găsit acolo nimic, pentru că individul îşi arsese materia cenuşie în încercarea de a deveni în premieră mondială primul rector având la bază câţiva ani de facultate şi o bursă Soroş , neaparat, că altfel, parcă nu eşti spălat pe creieri destul, dacă nu eşti şi credul :
    Nebunie curată ! Chiar n-am crezut vreodată că putem ajunge în halul ăsta : Dacă o ţine tot aşa tânărul man va cere în curând să fie recunoscut ca soţul maică-sii şi tatâl fratelui lui ! Incredibil ! Dar posibil, dacă mai are balta peşte şi Soroş verzişori de aruncat în vântul globalismului !

  10. Vă amintiţi că alţi spălaţi în cutirţa goală spuneau că dacă în Constituţie nu scrie că-i interzis să faci nişte lucruri pe care din bun simţ, inclusiv practic, părinţii ei au gândit că nu trebuie trecute interdicţii de bun simţ, atunci ocupantul de la Cotroceni poate să facă tot ce-i trece prin cutiuţă !
    La fel face şi nefericitul ăsta legându-se ca scaiul de oaie că Legea Educaţiei Naţionale nu interzice aşa ceva . Dacă prevedea asta şi uita să stipuleze că elevii de liceu n-au acest drept ne trezeam şi cu elevul Bulă candidat pentru Rectorat !
    Şi când te gândeşti că Iaşul o are la îndemână pe celebra Socola , probabil plină deja cu astfel de „ingenioşi” ca să nu le spunem altfel .

  11. Mai bine, Emile nume de securist, aducea-i lui Iliescu Ion Ilici un omagiu ca a facut 90 de ani, ieseai mai bine. Din cauza voastra bolsevicilor sta Ro la periferie cu gropi si alte hotii ca asa ati aplicat voi comusmul de KGB. Voi ciumelor ati guvernat 30 de ani

  12. Isteria covid-19 denota o incredibila lipsa de maturitate si de instructie reala a omului contemporan.
    Daca am fi stiut despre munca de o viata a unor enormi oameni de stiinta cu preocupari realmente serioase in domeniul microbiologiei, al medicinei in definitiv, mai vechi sau mai noi precum: Antoine Bechamp, Claude Bernard, Royal Raymond Rife, Wilhelm Reich sau Gaston Naessens, aceasta isterie, provocata de elitele politico-financiare si intretinuta tot de ele prin mass-media pe care o detin (aproape in totalitate), nici macar n-ar fi putut fi conceputa.

    Repet un nume: ANTOINE BECHAMP! Acest nume spulbera orice epidemie si pandemie! De ce? Pentru ca acest om a facut stiinta adevarata, nu pseudostiinta care terorizeaza astazi mintea putina a omului contemporan.

    Desigur ca aceste nume se gasesc pe google, doar ca mai trebuie si cautatori care chiar vor sa afle pe ce lume traiesc.
    Prostia e un pacat si, dupa cum se vede, se pedepseste.

  13. Personal , ma intereseaza in primul rind , ca PNL si USR sa-si respecte promisiunle : desfiintarea sistemului abject al pensiilor speciale , desfiintarea cumulului pensie speciala- salariu la stat , depedeserizarea institutiilor statului si redarea lor poporului roman ! Astea , cu prioritate ! Este greu , vedem cu toti cum PSD se agata cu ghiarele si cu dintii de putere si averi furate , ( vezi ex. recent PINTEA – POP ) ! Dar avem rabdare , alta cale nu exista !

  14. Nu te intrebi române deștept de ce erdogan a slobozit virusații islamiști ,..mulți din Iran,. tocmi pentru a scăpa el de o grije și a crea probleme europei ? E chiar atât de greu de văzut ce se execută, și care ar fi interesele ?? Un român chiar nu pricepe, nu poate constata ce urmări are permisiunea ca aceste milioane de flâmănzi, bolnavi, hămesiți după femei să vină in europa și să-ți demonstreze, urle ,pe străzile europei, după ce murdăresc distrug totul, cum că lor le trebuie legi islamice, le trebuie bani mai mulți sau au alte concepții despre viața creștină. Clar nu vin să se integreze. să fie europeni, vin să fie intreținuți, clar nu sunt buni decât de munci de joasă speță. Nu sunt diplomați, nu sunt fizicieni nici neurochirurgi,. Deci,.. nu te intrebi române de ce vin spre europa creștină , iar nu spre alte țări arabe , mai apropiate ?

    • -Da` tu maghiarule ce spui, cine le-a tot suflat in c… sa se reverse peste Europa, nu cumva ppe-ul vostru drag ?

  15. … si, in timp ce „Titanic”-ul se scufundă, orchestra interpreteaza valsuri, pe punte ! …

  16. „Securica”, langa Ilici trebuia sa-i pui pe Pedro Romanovici, Base Mongolovici si Yoha Teutonovici, bineinteles impreuna cu
    camarilele lor bolsevice!!! Stiu ca suferi de amnezii la batranetze, dar nu-ti face griji, iti voi sari in ajutor de fiecare data cand deraiezi…

  17. Domne,ce bine ar fi fost cu guvern pesedist. Cu madam Pintea la minister,nu se apropia coronavirusul de RO. Dar,nah, saraca, i-au facut astia dosar fabricat. Si mai e si torturata, saraca. In tara asta hotii n-au drepturi? La CEDO ne va face praf si ea si Dragnea si toti detinutii astia politici,ai regimului Ioha. Teroare in UE.
    Si pocitul asta de Citu. Nemernicul,si-a facut studiile la zi, a lucrat la privat nu ca Orlando. Vedeti unde s-a ajuns? Cu Orlando n-aveam deficit si se si triplau pensiile si salariile bugetarilor. Altminteri nenorocire cu peneleul asta,n-asa bai postacilor?

  18. „Tica” los seku, nici macar cand faci haz de necaz nu-ti iese! Natura „mama”(padurea de la Baneasa!) te-a rebutat inainte de termen! Cand postezi „Nastratin” esti putin mai simpatic recurgand la…kopeika gaurita!

  19. Foarte frumos spus TICA ! Cu Orlando , baiat de cartier , nu aveam probleme … le aranja el din condei… cu dragnea , cu tariceanu , cu vilcov , n-ui controla nimeni …pt. ca erau tot ei si la control ! Ei nu aveau scoli adevarate , nu intelegeau ce inseamna jaful , furtul , tradarea tarii … , cum nu intelege nici CHARLIE !

  20. Dar de ce ar fi grija lui ,mai mare.decat.a ta ,cutia pandorei a fost deschisa,n anii90 de un incostient hegemonic,,care.s,a.spalat.pw maini,asa cum ne cer npua astia.cu virusii.Acum ne pun sa platim oalele.sparte pe noi toti prin cheltuieli impovaratoare si obedienta fata de imperialismul lor abras ,obligandu,ne sa dam si banii pe care nu,i avem pe armament si idiotenii.Drepturile omului pentru conducatorii acestor superputeri se rezuma la obedienta fata de ei.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.