Cosmin Olăroiu, gest de emir pentru stafful Al Sharjah

S-a terminat aventura lui Cosmin Olăroiu pe banca echipei Al Sharjah din Emiratele Arabe Unite.

S-a terminat cum nu se putea mai bine, clubul cucerind primul trofeu continental în Asia din istoria sa. Este vorba despre Champions League Two, care este egala a ceea ce era Cupa UEFA sau acum Europa League la noi pe continent.

Al Sharjah a depășit cu 2-1 în finală, pe terenul adversarei  peLion Sailors din Singapore și evident a declanșat o nebunie generală printe suporterii lui Al Sharjah. El va fi de acum înainte noul selecționer al Emiratelor Arabe Unite, cu misiunea deloc ușoară, de a califica naționala acestei țări la turneul final al CM din 2026. Are două variante, să încerce minunea de o face direct, de pe locul 2, cu două meciuri rămase, pe care trebuie să le câștige și a doua, care mult mai probabilă, să se califice din barajul locurilor 3 din grupe.

Olăroiu, care a fost foarte iubit și respectat de către jucători și suporteri, a avut o despărțire care i-a adus și mai multă prețuire în vestiar și respect din partea fanilor. Tehnicianul român nu a vrut să își ia la revedere oricum și a decis că eforturile pentru câștigarea trofeului au aparținut prioritar jucătorilor.

Prin urmare, a decis să scoată din conturile personale suma de 360.000 de euro, pe care a împărțit-o câte 10.000 de persoană, indiferent câte minute au evoluat în competiție tuturor jucătorilor plus tuturor persoanelor din anturajul echipei, până la magazioner și îngrijitorul stadionului.

Recomanda 3

2 Comentarii

  1. Bravo,Olaroiu!
    Este un om valoros/tehnician si generos.Altii cu mult mai bogati nu scot un ban din buzunar!

  2. A inceput sa aiba acpucaturi de nabab, de Lawrence al Arabiei. Ce inseamna banii castigati cu camionul. te schimba, cum sa nu te schimbe?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.