La Muzeul Naţional de Artă al României, o splendidă expoziţie: „Operele ruseşti în zorii Baletelor ruseşti”.
Un decor tipic rusesc, cu o pădure de mesteceni. Pe perete, reproducerea unei ilustraţii pentru „Povestea Ţarului Saltan” de Puşkin, din 1905. Cămăşi ţărăneşti „à la russe”, croite din ţesături de bumbac, imprimate în diverse culori, rochii imprimate cu motiv floral ruginiu pe culoarea naturală a materialului, altele, cu verde pe fond maro. Reproducerea unei gravuri în lemn, de Wassily Kandinsky, „Femei în pădure” (1907), de la Muzeul Naţional de Artă Modernă din Paris, o ilustraţie de Ivan Bilibin pentru „Preafrumoasa Vasilisa” (1905), cât şi două gravuri din „Petruşka”, de Valentine Hugo. Pe alţi pereţi, costume din „Taras Bulba”, după Gogol, de la Opera Comică. De jur împrejur, 85 de costume de scenă, create pentru operele cu subiect istoric sau legendar ale unor compozitori ruşi („Boris Godunov” şi „Hovanşcina” de Musorgski, „Ivan cel Groaznic” sau „Fata din Pskov” şi „Snegurocika” sau „Fata de zăpadă” de Rimski-Korsakov), montate de Serghei Diaghilev în Franţa, în primul sfert al secolului al XX-lea. O mare varietate cromatică şi stilistică, ce alătură viziuni scenografice diferite, de inspiraţie tradiţională sau, dimpotrivă, avangardiste pentru acel moment.
Diaghilev a făcut din balet arma sa
Boris Godunov
Muzica a fost la început pentru Diaghilev o poveste de familie, cu seri în care rudele din toate generaţiile se strângeau în jurul pianului. Ca toţi tinerii de familie bună, călătoreşte în Europa: Berlin, Paris, Veneţia, Roma, Florenţa, Viena. Totul îi stârneşte curiozitatea, „absoarbe” cu o uimitoare uşurinţă muzeele, concertele, spectacolele, îşi cultivă gustul. Înflăcărează Parisul: de acum, baletul rus este la modă. Făcând loc modernismului în domeniul dansului, el exercită o influenţă primordială asupra tuturor aspectelor spectacolului, înnoind baletul până la a face din el o artă majoră, prin ansamblul elementelor sale – coregrafie, muzică, decoruri şi costume.
Serghei Diaghilev fondează „Baletele Ruseşti” în 1909. Prima stagiune are loc în Franţa, la Théâtre du Châtelet. Până la moartea creatorului său, trupa va da reprezentaţii strălucite în Europa Occidentală, mai întâi cu artişti ruşi, printre care stelele Anna Pavlova, Tamara Karşavina şi Vaslav Nijinski. Pasionat de creaţie, are încredere în coregrafi precum Leonid Massin, George Balanchine, Bronislava Nijinska, în compozitori precum Stravinski, Ravel, Poulenc, Milhaud, în pictori ca Picasso, Matisse, Derain, Miro. Influenţa lui Diaghilev în toate domeniile artei moderne a fost imensă. Pasiunea lui pentru muzică, „ce-i umplea fiinţa, născută în copilăria sa”, se regăseşte în tot ceea ce face, fie că este vorba de prima aventură în slujba „Teatrelor Imperiale”, fie de vasta activitate redacţională din cadrul reviste „Lumea artei”. În proiectul său iniţial, Diaghilev dorea să prezinte publicului în special spectacole lirice, serile de balet venind doar ca o completare la acestea. Peripeţiile marii şi micii istorii, dificultăţile financiare, pierderea susţinerii acordate de „Teatrele Imperiale”, închiderea frontierelor în timpul Primului Război Mondial, evenimentele istorice care au dus la revoluţia rusă l-au făcut să se concentreze asupra baletelor. Celebritatea lui mereu vie este legată cel mai adesea de domeniul dansului, determinând o veritabilă revoluţie estetică.
Triumful lui „Boris Godunov”
Boris Godunov
Creaţia lui Musorgski, pe un libret după piesa „Boris Godunov” de Puşkin şi „Istoria statului rus” de Karamzin, este prima operă montată de Diaghilev la Paris, care s-a bucurat de un succes răsunător, devenind o referinţă absolută pentru producţiile ulterioare. Această mare frescă istorică povesteşte luarea puterii în Rusia de către Boris Godunov, la sfârşitul secolului al XVI-lea. Costumele au fost create de celebrii graficieni şi scenografi Ivan Bilibin şi Léon Bakst. „Boris Godunov” a fost reluată în 1913, la „Théâtre des Champs-Élysées” din Paris şi la „Drury Lane Theatre” din Londra. Spectacolul a fost creat de Aleksandr Sanin, decorurile, de Aleksandr Golovin şi Aleksandr Benois, cu Orchestra şi Corul Teatrului Imperial din Moscova, dirijate de Felix Blumenfeld.
A fost nu un succes, ci un triumf, atât pentru producţie, cât şi pentru cor şi pentru strălucita distribuţie, în frunte cu Şaliapin, care a început în acea seară pe scena de la Palais Garnier o carieră internaţională.
În faţa acestei revărsări de entuziasm, Serghei Diaghilev şi Gabriel Astruc, organizatorul turneului, au decis să programeze o stagiune rusă în anul următor, nu numai cu spectacole lirice, ci şi cu seri de dans. Va fi începutul „Baletelor Ruseşti”. În 1913, sprijinit de un parteneriat cu Joseph Beecham, om de afaceri şi mecena englez, tatăl dirijorului Thomas Beecham, Diaghilev a programat la Paris şi la Londra o importantă stagiune lirică, din nou cu „Boris Godunov”, într-o producţie similară, colaborând cu Léon Bakst.
În 1920, Compania de operă a lui Sir Thomas Beecham a dat faliment. Costumele pentru „Boris Godunov” au fost cumpărate de Jacques Rouché, director al Operei din Paris, şi utilizate la Palais Garnier pentru toate spectacolele din repertoriul liric rus până la mijlocul secolului al XX-lea.
Hovanşcina, un episod din istoria Rusiei
Hovanşcina
Datorită unui parteneriat între Serghei Diaghilev, Gabriel Astruc şi Sir Joseph Beecham, „Hovanşcina” a fost montată în Franţa şi în Anglia în cursul stagiunii ruse din 1913. „Hovanşcina”, operă de Musorgski, pe un libret de Musorgski şi Vladimir Stasov, în regia lui Aleksandr Sanin, cu decoruri şi costume de Feodor Fedorovski, prezintă un episod din istoria Rusiei. Familia Hovanski, bizuindu-se pe forţa oştenilor strelţî, a luat puterea la Moscova, ridicându-se împotriva guvernului legitim şi a schimbărilor pe care acesta încearcă să le impună. La rândul său, secta Creştinilor de rit vechi se opune măsurilor de modernizare a bisericii, iniţiate de patriarh. Toţi vor pieri de moarte violentă.
Montată de Serghei Diaghilev la Théâtre des Champs-Élysées din Paris şi la Drury Lane Theatre din Londra, opera era prezentată în limba originală, într-o orchestraţie revăzută de Igor Stravinski şi Maurice Ravel, sub bagheta lui Emil Cooper. Feodor Şaliapin cânta rolul lui Dosifei, înconjurat de o distribuţie strălucită.
La Paris, în stagiunea inaugurală a noului Théâtre des Champs-Élysées, succesul operei a fost eclipsat de scandalul premierei baletului „Le Sacre du printemps”. La Londra, opera a fost reluată în stagiunile următoare. Costumele vor fi vândute după falimentul companiei de operă a lui Sir Thomas Beecham, în 1920, lui Jacques Rouché, director al Operei din Paris. Vor fi incluse în garderoba operelor ruse şi vor fi utilizate la Palais Garnier, până în anii ’60.
Dezordine şi violenţă în timpul lui Ivan cel Groaznic
Ivan cel Groaznic
Opera „Ivan cel Groaznic” (sau „Fata din Pskov”) a fost reprezentată în Franţa în cadrul primei stagiuni a „Baletelor Ruseşti” ale lui Diaghilev, în 1909, bucurându-se de mai puţin succes decât „Boris Godunov”, deşi cu Şaliapin în rolul principal. Întrucâtva dezamăgit, Diaghilev nu a mai montat-o decât în 1913, la Londra. Costumele pentru acest spectacol au fost confecţionate la Moscova, pentru punerea în scenă a aceleiaşi piese la Teatrul Imperial Balşoi, în 1901. Aleksandr Golovin, pictor şi decorator, le-a desenat, cu concursul arheologului Vladimir Sizov, care s-a ocupat de veridicitatea lor etnografică.
Ivan al IV-lea, numit cel Groaznic (1530-1584), este primul ţar al Rusiei, încoronat în 1547. A iniţiat modernizarea ţării sale, reorganizarea clerului, înfiinţarea corpului de strelţî, garda sa personală. În scurtă vreme regimul s-a înăsprit şi a alunecat în violenţă, iar Ivan s-a dedat unor nesfârşite exacţiuni şi cruzimi, de unde porecla sa. Purtând războaie la toate hotarele, a anexat Kazanul, capitala tătarilor, şi a poruncit, în semn de mulţumire cerului, înălţarea catedralei Sfântul Vasile din Moscova. Ivan al IV-lea a murit, probabil otrăvit, lăsând Rusia într-o stare de dezordine şi de violenţă care va avea drept consecinţă urcarea pe tron a dinastiei Romanov, douăzeci şi cinci de ani mai târziu. În libretul operei, după ce a supus Novgorodul, Ivan cel Groaznic atacă oraşul Pskov. Aici îşi va regăsi fiica, dispărută de multă vreme, înainte ca moartea să-l despartă de ea.
Costumele au fost refolosite la Opera din Paris pentru numeroase spectacole, mai ales pentru premiera franceză a operei „Siberia” de Giordano, în 1911, apoi pentru operele ruseşti din repertoriu, până în 1982.
Fata de zăpadă, o poveste de dragoste
Costum de boier din Snegurocika
„Snegurocika”, pe un libret după piesa lui Ostrovski, a fost prima operă de Rimski-Korsakov reprezentată în Franţa, la Opera Comică, pe 22 mai 1908, în versiune franceză. Libretul se bazează pe o poveste populară. Snegurocika este fata zânei Primăvară şi a regelui Iernii. Ea nu poate părăsi fără de primejdie regatul părintelui său. La şaisprezece ani descoperă dragostea. După multe aventuri, când i se va trezi inima de femeie, se va topi sub razele soarelui, zeul Yarilo. Albert Carré, directorul teatrului, asigura el însuşi regia, în decorurile lui Lucien Jusseaume. Marguerite Carré cânta rolul Snegurocika, înconjurată de o distribuţie strălucită.
Succesul premierei cu „Boris Godunov”, montată de Diaghilev la Palais Garnier, a pus în umbră spectacolul de la Opera Comică, care nu a fost reluat niciodată. Costumele somptuoase, semnate de Félix Fournery, erau în mare măsură inspirate din desenele lui Bilibin ilustrând poveşti ruseşti, şi fuseseră realizate sub egida principesei Tenişeva sau chiar, conform unor surse, cusute de mâna ei. Personaj important al lumii artistice din Rusia, principesa Tenişeva fusese unul dintre mecenaţii lui Diaghilev pentru revista sa, „Lumea artei”, şi pentru expoziţiile pe care le organizase în Rusia. Îşi transformase moşia de la Talaşkino într-o veritabilă colonie de artişti, un centru de creaţie unde au lucrat numeroşi artişti şi muzicieni.
De o mare splendoare a materialului şi a decorului, în stilul tradiţional rusesc îndrăgit de Bilibin, costumele au fost refolosite într-o serie de noi producţii la Opera Comică şi la Opera din Paris, mai ales pentru „Marouf” (1914 şi 1928) şi pentru „Taras Bulba” (1919 şi 1933), până în anii ’80.
Haine spectaculoase pentru ţari şi boieri, pentru străjeri şi ţărănci
Snegurocika
Toate costumele sunt remarcabile prin istoria lor, prin artiştii care le-au creat, prin materiale, ornamente şi surse de inspiraţie. Formele sunt simple, caftane, sarafane, cămăşi ruseşti, toul constă în decor şi culoare. Dacă în cazul costumelor din materiale scumpe şi ornamente bogate, cum sunt cele pentru „Boris Godunov”, adevărul istoric şi etnografic este respectat datorită studiilor prinţesei Tenişeva, ale arheologului Sizov sau ale lui Bakst, interpretarea costumului ţărănesc modern, vesel şi colorat, ale lui Fedorovski, acordă o importanţă promordială motivelor şi culorilor. Istoria acestor costume a putut fi reconstituită pornind de la arhive şi documente grafice, dat şi datorită ştampilelor aplicate la fiecare spectacol.
Creaţiile somptuoase, strălucitoare, aurite şi brodate ale lui Bilibin şi Bakst pentru „Snegurocika” şi „Boris Godunov”, contrastează cu viziunea foarte modernă a lui Fedorovski, care a creat costume viu colorate şi cu motive geometrice pentru „Hovanşcina”, şi cu cele aproape etnografice pentru „Ivan cel Groaznic”.
Elegantele costume din „Boris Godunov”, prezentate în expoziţie, precum spectaculoasa mantie a lui Boris, garnisită cu pietre preţioase, cărora li se alătură cele din catifea brodată, cu gulere de blană, special create pentru nobilii polonezi, şi cele ale Marinei, rochii ample din satin alb cu mâneci duble, ornate cu o mare de decor floral pe fond auriu, caboşoane de perle pe corsaj şi pe mâneci, galon auriu la poale şi pe partea din faţă a jupei, sunt încântătoare prin amploarea decoraţiilor. Frumuseţea şi culoarea textilelor „înalţă” aceste costume. Ornamente aproape absente, un simplu galon auriu pe margini, strălucirea unui guler alb, linia de blană neagră… ritmează pânza roşu-zmeuriu sau fetrul alb. Brandemburgurile adevărate sau simulate, împletituri din fire de mătase sau simple benzi de catifea neagră îşi impun grafismul. Mâneci lungi, căptuşite cu catifea neagră, deschizându-se jos în dreptul un ciucure din lame auriu, cu noduri de şiret auriu. Redingotă de lână albastru turcoaz. Vizitatorii pot admira şi costumele străjerilor şi nobililor polonezi, precum o mantie lungă de lână albă, bordată în faţă şi la poale cu blană neagră, pe piepţi decorată cu rosade din fire albe şi aurii sau redingote de lână roşu-zmeuriu, ornate cu butoni sferici, lucraţi în metal aurit.
În garderoba operelor istorice ruseşti, arcaşii roşii sau strelţî sunt de neocolit. Se regăsesc în ilustraţiile de poveşti şi în primele machete de costume ale lui Bilibin pentru „Boris”, în cele ale lui Fedorovski pentrru „Hovanşcina”. De admirat în aceste costume magnificul roşu al postavului, linia lui hieratică şi efectul de mare expresivitate al simplelor benzi negre.
Costume boiereşti din catifea albastru, ultramarin şi roz-violet sau din mătase violet, broşate cu motive florale aurii, cu gulere mari şi garnituri de blană, încântă privirea, alături de 11 rochii ţărăneşti, croite din material de bumbac sau de lână, de-a lungul feţelor şi la poale cu benzi late de galoane sau de diverse textile, cu mâneci largi de bumbac, cu broderii tradiţionale albastre şi roşii, costume ce redau întru totul îmbrăcămintea ţărănească tradiţională.
Costumele pentru „Hovanşcina” sunt minunate prin motivul cu lalele şi peşti roşii care se repetă la nesfârşit. Trei rochii reiau acelaşi motiv floral, asociindu-l cu forme geometrice diferite. Admirăm o rochie cu motivul lalelor şi al zigzagurilor, două rochii ce asociază motivul floral unuia pur geometric. Altele reiau acelaşi motiv al corolelor, asociindu-l cu forme geomtrice sau cu buline. Li se alătură câteva broboade pictate cu motive reluate din cele de pe rochii sau cu motivul peştilor şi şase cămăşi bărbăteşti, din pânză de bumbac imprimată, rochii cu decor de tip vitraliu, în tonuri de roşu şi în roşu şi gri, împodobite cu motivul stelelor roşii şi albastre. Încântă privirea şi rochii din bumbac natural, ornate cu motivul „Arborelui vieţii”, imprimat cu şablonul în bleumarin, cât şi altele împodobite cu motivul vulturului bicefal, în verde oliv.
Remarcabile, costumele boierilor din „Snegurocika”: mantii ample din stofă de lână, presărate cu motivul lalelei, brodat cu aur, roşu, verde şi albastru, o robă lungă de catifea ocru-brun, ornată pe toată lungimea feţelor cu galon auriu şi cu butoni din pasmanterie aurie, brâuri din brocart cu motive aurii pe fond albastru viu.
În 1908, anul care a precedat venirea la Paris a lui Nijinski şi a Pavlovei, datorită lui Diaghilev opera rusă cucerise deja publicul la Palatul Garnier cu „Boris Godunov” a lui Musorgski, cu Şaliapin în rolul principal şi costume create de Bilibin. Albert Carré, director la Opera Comică, prezentase „Snegurocika”, opera lui Rimski-Korsakov, într-o montare somptuoasă, inspirată din ilustraţiile lui Bilibin şi realizată sub egida prinţesei Tenişeva. „Siberia”, opera lui Giordano, era jucată pentru prima dată în 1911 la Palatul Garnier, cu costume aduse de la Teatrul Balşoi, create de Golovin.
Acest regal ne-a fost oferit de Muzeul Naţional de Artă al României, de Centrul Naţional al Costumului de Scenă din Moulins, Institutul Francez din Bucureşti şi Ambasada Franţei în România. La vernisaj au participat E.S. domnul Henri Paul, Ambasadorul Franţei în România, Roxana Theodorescu, directorul Muzeului Naţional de Artă, şi Delphine Pinasa, curator al expoziţiei, alături de Martine Kahane.
Expoziţia a fost organizată cu prilejul Anului Franţa – Rusia 2010. „Francezii au fost întotdeauna fascinaţi de opera şi baletul ruseşti, a existat un adevărat entuziasm pentru fenomentul rusesc începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea”. Toate piesele expuse provin de la „Centrul Naţional al Costumului de Scenă” din Moulins (prezidat de creatorul de modă Christian Lacroix) – prima instituţie din lume consacrată în exclusivitate conservării patrimoniului material al artelor spectacolului (teatru, operă, dans etc.), mai exact costumelor şi decorurilor. Scenografia expoziţiei de la Bucureşti este semnată de apreciatul arhitect italian Giuliano Spinelli, cunoscut şi pentru montările diverselor spectacole de operă în teatre italieneşti, printre care, „Teatro Massimo” din Palermo, Opera din Roma, „La Mirandola” din Modena. Sub conducerea lui Roman Calleja, pe lângă „La voce humana”, a realizat scenografia pentru „Copenhagen”, de Michel Frayn.
În paralel, la Paris (BNF, Biblioteca-Muzeu a Operei), Monte Carlo (Noul Muzeu Naţional), Stockholm (Muzeul Dansului), Műnchen (Muzeul Teatrului) şi la Londra (Victoria and Albert Museum), numeroase expoziţii celebrează Centenarul Baletelor Ruseşti şi evocă activitatea lui Serghei Diaghilev în toate domeniile creaţiei artistice.
