Criminal condamnat adus în țară după 33 de ani

Poliţiştii vor aduce pe 23 aprilie, din Germania, un bărbat de 53 de ani din Sri Lanka, ce avea emis pe numele lui un mandat european de arestare, de către Tribunalul Bucureşti, fiind condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de omor în 1991.

„În decembrie 1991, bărbatul a ucis un cetăţean străin, după care l-a legat şi înfăşurat în covorul din locuinţa sa situată în Bucureşti şi l-a transportat în cartierul Crângaşi, aruncându-l în Lacul Morii. Pentru fapta comisă, cel în cauză a fost condamnat la 19 ani de închisoare”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

În perioada 13 octombrie 2023 – 3 ianuarie 2024, întrucât au existat informaţii că persoana se afla pe teritoriul Germaniei, Biroul Sirene România a efectuat schimb de date şi informaţii cu Biroul Sirene Germania, în vederea depistării celui în cauză.

„În urma schimbului de informaţii realizat de Biroul Sirene din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – IGPR, cu Biroul Sirene Germania, la data de 3 ianuarie, bărbatul a fost arestat în Moers, Germania”, arată sursa citată.

După aducerea în ţară, cel în cauză va fi încarcerat, în vederea executării mandatului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.