Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Crin Antonescu, a apreciat, duminică, la Suceava, că economia României se află într-o situaţie foarte grea, argumentând că Guvernul vorbeşte de austeritate, dar ‘risipeşte din ce în ce mai mult’.
‘În România avem o economie într-o situaţie foarte grea. Nu suntem singura ţară care avem o economie în criză, numai că suntem singura ţară în care Guvernul este condus de un caraghios, care bate lovituri de la 11 metri până intră mingea în poartă şi care ne spune, cu fiecare intervenţie publică, că economia României merge din ce în ce mai bine, că merge din ce în ce mai bine, că România-i lapte şi miere şi că în România există un singur lucru rău: Ponta şi cu mine’, a afirmat Antonescu într-o întâlnire cu conducerile organizaţiilor judeţene ale PNL şi Partidului Social Democrat (PSD) din Suceava.
Preşedintele PNL a criticat, de asemenea, poziţia Executivului faţă de retragerea Nokia din România. ‘Avem oameni care sunt în stare să spună, atunci când unul dintre investitorii importanţi pleacă şi 2.000 de oameni rămân pe drumuri, că nu-i nicio problemă, că ‘Bine că a plecat! Avem noi investitori care stau la uşă”, a adăugat liderul liberal.