PMP și-a dat afară unul dintre foștii președinți. Cristian Diaconescu, fostul președinte al PMP, a fost exclus din partid. Decizia a fost luată de Colegiul Național al PMP.
„În PMP nu există decât o singură structură de conducere, aleasă democratic, și care astăzi, în deplină legalitate, în acord cu statutul partidului nostru, cu un singur vot de abținere, a decis să ne despărțim definitiv de fostul nostru coleg, domnul Diaconescu. S-a încheiat o etapă, lucrurile sunt clare, începând de astăzi domnul Diaconescu nu mai este membru PMP. Înțeleg că are alte obiective politice, îi urăm succes, dar experiența pe care am avut-o împreună este una regretabilă și ea s-a încheiat astăzi”, a declarat președintele PMP, Eugen Tomac.
„Am făcut o incizie, am extirpat această cangrenă care se numește Cristian Diaconescu”, a declarat și președintele executiv PMP, Petru Movilă.
Eugen Tomac a fost reales, la congresul PMP din 19 februarie, președinte al PMP. Cristian Diaconescu, fostul președinte al PMP, contestă juridic organizarea congresului.
Într-adevăr acest Diaconescu reusise de ceva timp sa își arate o fata de democrat fara însă sa bănuim ca in el se ascunde un rusofil invederat . Ca aseară , la tv sa explodeze cu o remarca , cum numai Iliescu-KGB putea sa o dea. Era vorba de atacul criminal al Rusiei asupra Ucrainei stat suveran. Venind in discuție sala de conferințe a konsomolului , UTC rusec, deodată Diaconescu , sclipind- i ochii a spus: da, cunosc sala , si eu am vorbit acolo. Aceste remarci in comunism , când eram in ,,lagărul socialist “ te făceau sa îngheți de frica si scârbă fata de comunistul prorus din fata ta. De cate ori vorbește acest specimen despre Rusia si Putin transpare din modul exprimării o ura teribila fata de romani. Si rusofilul asta tembel a fost ministrul României de externe. România a fost zero cu specimene ca el , Melescanu, etc pe plan extern.
Prostii pâmpiști nu stiu ca urmau sa devina „partid prezidential” pentru ca licheaua basista Diaconescu a fost deja la „Inalta Poarta” amerloca sa „ia lumina” pentru alegerile di 2024 !
La cat e de prost, „lingaul de clante” Diaconescu a si recunoscut asta, ca „merge mai departe cu programul prezidential” …
Si asta e nascut in 1959, a beneficiat si el de secu din plin pentru ca daca nu erai cu pupatul sau turnatul, nu aveai recomandare de la partid cu radacini la secu pentru facultate, nici la stefan gheorghiu, stefan gheorghiu la care intrau su cu 6-8 clase absolvite, plecata direct din productie, ex: fosta primarita de la Husi jud. Vaslui, Slivnean Aneta, care ulterior a ajuns agent asigurari casa dar tot politic. Stiu exact ce spun, este imposibil sa nu fi batut palma cu secu acest individ. Toate dovezile sunt la facultatea absolvita(scrisoare de recomandare, recomandare partid sau secu). Am mai scris, puteai sa iei 9,00 la examen pentru facultate, nu erai acceptat daca nu pupai partidul si secu sau turnatoria.
Lingăul de Editat băsist și udrist,expesedistul gunoier,merita demult un șut în koor si vreo 20 de mii Editat,vorba lui „Patraulea” !
A ramas acum doar o metastaza canceroasa basista.