Portugalia a umilit Uzbekistanul lui Paolo Cannavaro. Cristiano Ronaldo îi răspunde lui Messi
Echipa naţională a Portugaliei a învins marţi, scor 5-0, echipa naţională a Uzbekistanului, în grupa K. Cristiano Ronaldo a devenit cel mai bun marcator al lusitanilor la Cupa Mondială, potrivit News.ro.
Portugalia a pus presiune pe apărarea uzbekă încă din primele minute ale meciului de la Houston şi, în minutul 6, Cristiano Ronaldo l-a învins pe Nematov din centrarea lui Cancelo, deschizând scorul şi devenind primul jucător din istorie care marchează la şase ediţii diferite ale turneului final de Cupă Mondială.
Minutul 17 a adus majorarea scorului, Nuno Mendes înscriind din lovitură liberă.
Uzbecii au trimis mingea în plasă, în minutul 29, prin Ganiev, dar golul a fost anulat pentru un fault în atac.
Răspunsul lusitanilor a venit după zece minute, când Cristiano Ronaldo a stabilit scorul pauzei, cu un şut din careu.
Tot CR 7 a fost aproape de triplă în al şaselea minut de prelungire al primei părţi, dar mingea a fost respinsă de pe linia porţii. Ronaldo a mai fost aproape de gol în minutul 57, când portarul Nematov a respins, însă goalkeeperul uzbek şi-a introdus mingea în poartă, reuşind autogolul care a pus pe tabelă al patrulea gol pentru portughezi, în minutul 60.
Nematov şi-a mai răscumpărat din greşeli în minutul 74, atunci când a scos şutul lui Ronaldo, dar Rafa Leao a închis tabela în minutul 87, iar Portugalia – Uzbekistan s-a încheiat 5-0.
Lusitanii conduc în grupa K, având 4 puncte, în timp ce Uzbekistan e ultima, fără niciun punct din două meciuri.
Anglia, semieșec contra Ghanei
Echipa naţională a Angliei a încheiat la egalitate marţi seara, scor 0-0, cu echipa naţională a Ghanei, în grupa L a Cupei Mondiale.
Pe arena din Boston, prima ocazie le-a aparţinut englezilor, Declan Rice trimiţând puţin peste poartă un şut din afara careului. Tot Rice a avut o lovitură de cap periculoasă, în minutul 37, însă mingea s-a dus peste bara transversală. Kane şi-a încercat norocul la poarta ghaneză, fără succes, în minutul 45+3, iar la pauză s-a intrat cu scor alb.
Şi în repriza secundă atacurile europenilor s-au lovit de zidul defensiv ghanez, încercările care au purtat marca Madueke sau Kane fiind stopate de apărarea sigură a echipei lui Queiroz. Prince Adu a intrat în careul englez în minutul 78, dar a pierdut mingea şi faza s-a încheiat. Saka a şutat în minutul 86, dar Asare a apărat, iar un minut mai târziu O’Reilly a trimis în bară, mingea a revenit în teren şi Kane a trimis-o peste poartă.
În cele din urmă, Anglia şi Ghana au terminat la 0-0 şi ambele echipe au câte patru puncte. Pentru echipa lui Tuchel urmează meciul cu Panama, care trebuie câştigat pentru ca englezii să meargă de pe primul loc în 16-imi.
Croația a obținut prima victorie, în meciul 200 la națională pentru Luka Modric
Reprezentativa Croaţiei a învins, marţi, cu scorul de 1-0, selecţionata statului Panama, în etapa a doua a grupei L de la Cupa Mondială.
Ante Budimir a marcat unicul gol al meciului în minutul 54. La 34 de ani şi 11 luni, el devine cel mai în vârstă marcator al Croaţiei din istoria Cupei Mondiale, devansându-l pe Ivica Olic (34 de ani şi 9 luni).
Luka Modric a jucat al 200-lea său meci pentru Croaţia.

În ultima etapă a grupei L, la 28 iunie, de la ora 00.00, au loc meciurile Croaţia – Ghana şi Panama – Anglia.
În clasament, Anglia are 4 puncte, fiind urmată de Ghana, tot cu 4 puncte, şi de Croaţia, cu 3 puncte.
Fără niciun punct în două meciuri, Panama este eliminată din competiţie.
Columbia are maximum de puncte după două meciuri
Reprezentativa Columbiei s-a calificat în 16-imi la Cupa Mondială, după ce a învins, miercuri dimineaţă, scor 1-0, selecţionata RD Congo, în etapa a doua a grupei K a competiţiei.
Unicul gol al meciului a fost marcat de Daniel Munoz, în minutul 76.
Meciul s-a disputat la Guadalajara.
Meciul a fost arbitrat de italianul Maurizio Mariani.
În ultima etapă a grupei K, la 26 iunie, de la ora 02.30, Columbia va întâlni Portugalia, iar RD Congo va evolua cu Uzbekistan.
În clasament, Columbia are 6 puncte, urmată de Portugalia, cu 4 puncte, RD Congo şi Uzbekistan cu câte un punct.