Criza ajutorului militar pentru Ucraina: Ce soluție are Biden

Sursa foto: nbcnews.com

Administraţia Biden ia în considerare să folosească un program de granturi al Departamentului de Stat pentru a trimite ajutor militar suplimentar Ucrainei, a afirmat un oficial american, potrivit Reuters.

Departamentul de Stat poate furniza asistenţă unor guverne străine pentru a achiziţiona echipament şi instruire militare americane, în baza programului de Vânzări Militare Străine (Foreign Military Sales) oferind Finanţare Militară Străină (Foreign Military Financing, FMF). Acesta este un program de granturi sau împrumuturi menit să dea un impuls capacităţilor de achiziţii de securitate ale ţărilor aliate şi partenere ale SUA.

Site-ul Politico a fost cel care a scris primul despre această iniţiativă exploratorie joi, citând doi oficiali americani aflaţi la curent cu discuţiile.

Conform unui document al Departamentului de Stat, datat 21 septembrie, din alocarea FMF de 4,65 miliarde de dolari pentru Ucraina şi ţări afectate de conflict au rămas circa 650 milioane de dolari.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a refuzat să comenteze pe marginea articolului din Politico.

FMF este folosită pe larg. În august, administraţia preşedintelui Joe Biden a aprobat un transfer militar către Taiwan în baza programului de Finanţare Militară Străină, folosit în mod normal pentru state suverane.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

28 de Comentarii

  1. Asa cum deja stiti SUA va gasi solutii .Firmele de armament americane si europene se vor repezi sa investeasca in Ucraina .UE deja preia ,in formula alternativa ,marile cheltuieli .UE ofera 50 de miliarde de euro in afara capacitatilor militare si tehnologiei occidentale .Alaturi de UE toate celalte natiuni aliate dela Japonia la Coreea de sud ofera si ele enorme sume de bani .Dupa ce cistiga alegerile J.R.Biden sau daca e nevoie doamna Michelle Obama functie de rezultatele sondajelor SUA va reveni la a oferi Ucrainei alte noi tehnologii militare .UE devie astfel o noua putere militara dotata aproape in intregime cu noi echipamentemilitare de forta iar Ucraina preia rolul de mare putere militara la granita cu Rusia transformind Ucrauina intr-o cetate de granita invincibila , pe care Polonia si l-a la dorit de mult .Acum Polonia nu are de ce se mai inarma si nici nu are cu cine lupta ea devenind doar o tara de tranzit .

    • Vai ce lume minunată se conturează la apus! Lumina vine de acolo: razele sale pătrund în bezna bârlogului, ursul e orbit, se repede la supermarket pentru Orbit fără miere și nu găsește… Piere, pentru că sancțiunile sunt eficiente, dar nu și suficiente! Vulturul alb la gât, cel castrat din Bundes Rap Public, leul fără de dinți, cocoșul galenic…toți se reped în bârlog și-l sfâșie pe loc. Polonia devine mare, iar țărișoare și mai și: de la London pîn-la Don. Pardon: de la Londra pân-la tundra!

    • esop spune:
      06 oct. 2023 la 9:53 ———–Se pare ca dumneata ori tragi ceva pe nas ,ori esti un acritor profesionist ,altfel nu ai avea zilnic tot felul de opinii caraghioase !

  2. S-au terminat stocurile de „gioarse” uitate prin depozite de zeci de ani.

  3. Își scimbă mai des scute…scuturile antiaeriene?

  4. @ esop , ce-ai fumat tataie ? „Cetate de granita invincibila”? Gustos kakao amerloc combinat cu cel urkac ?Pofta buna….Dar uniunea sovietica aialalta s-a molipsit de la puiul de Neulander de la noi : „Are solutii”! Pfaizer ,nu ?

  5. Esop, sluga, mesajul tau plin de optimism halucinant este imbacsit de minciuni de doua parale. Nici Europa si nici SUA nu vor arunca la nesfarsit sume imense in sacul gaurit ucrainian pentru rezultate aoropiate de 0. Asazisele solutii de continuare a finatarii iresponsabilului Zelenski sunt departe de solicitarile lui Baiden. Comform sondajelor, aproape jumatate din americani nu mai sunt de acord cu finantarea unui stat corupt, impotent.

  6. Mai mult ca sigur ca serviciile militare ale statelor nato (mai putin cel al comandantului suprem Iohanis) stiu foarte bine ca Jelenschi nu mai are luptatori pentru a inlocui pierderile uriase de pe front. Banii si tehnica de lupta nu-i pot inlocui deci scopurile sunt altele. Un video prezentat de un podcast american arata cum masini cu tineri fugari spre Romania (se afirma ca platesc 5000 de euro la granita) erau blocati si arestati de militia militara ucrainiana. Romania ca taram al fagaduintei pentru acei tineri era reprezentata de una din celebrele ctitorii ale lui Ceausescu (doar el conteaza afara), o imagine superba de sus a Transfagaraseanului.

  7. @ esop….Esti indopat cu rakat amerloc si Colonialism.., te rogi ca Tara ta sa fie o Colonie pe vecie??? Nu, Romania va fi eliberata din nou de Rusia…Intre 1960 si 1990 NU am vazut picior de rus in Romania…..,Prin comparatie, azi Romania geme de Soldati americani si Armament american.

  8. Oricati bani ar da America, este o situatie absurda, anormala ca Ucraina sa invinga…. Soldatii ucrani se vor reduce numeric drastic in 5 ani cat ar putea dura Conflictul…..Pleaca amerlocii romani la lupta in Ucraina??..Vad ca unii sunt total imbecili, cica Ucraina face pace si apoi intra in NATO!!!….Pai Operatiunea Rusiei a pornit tocmai ca Ucraina sa nu intre in NATO….Rusia invinge si NATO pleaca din Romania….Alde esop si gica sa stie ca NU raman fara Ratia Moca de Parizer cu Soia de la NATO…

    • Cine ti-a spus de cinci ani? Radu Tudor ? Vorbesti ca un userist care nu pricepe nimic, totul se termina pana la venirea zapezii. Vrei sa-ti spun si cum sau te informeaza Raducu?

  9. Complicat !?A naibii de complicata este situatia din Orientul Mijlociu asa cum a fost, mereu si mereu, in Istoria zonei .Un Netanyahu ce este contestat de mii si mii de cetateni in strada de luni bune .Un Natanyahu ce aidoma lui Erdogan isi cam joaca ultimile carti politice .Daca in SUA Trump nu este nominalizat ,ca si participant in alegeri ,de catre Partidul Republican (ce interes ar putea avea Partidul sa faca asta daca Trump nu este nici macar prezent la dezbateri ) si daca J.R.Biden sau doamna Michelle Obama (totul functie de sondaje ) cistiga detasat alegerile din SUA, acolo unde intreaga lume civilizata , tot Occidentul si aliatii lui , noi toti europeni fiind , ne vom napusti sa oferim Partidului Democrat inca un mandat de Presedinte ,atunci jocul politic al lui Netanyahu sau cel al lui Orban de Budapesta ba chiar si cel al actualului Cancelar Austriac se incheie pentru totdeauna .Nu avem nici o indoiala .Intreaga lume democrata si aliatii ei se va uni spre al opri , cu orisice mijloace , pe Trump .Deocamdata vedem cum SUA opreste in mare masura oferta de armament data Ucrainei dar asa cum era de asteptat UE si toti aliatii inlocuisc ,alternativ ,pentru o perioada , (dupa alegeri totul revine la normal ) aportul material si militar al SUA.Este evident cum toate situatiile au fost extrem de bine calculate si extrem de bine realizate .Nimic nu i-a luat prin surprindere pe occidentali si UE a jucat perfect intreaga situatie .Iaca ce zice Putin : UE poate asimila in structurile sale Ucraina .Pina si Rusia a inteles care este forta actuala a UE si care ii sunt nazuintele .Stie si Rusia ce inseamna forta UE.

    • Fabulezi pe bune, si in 2000 Trump a inceput campania electorala ca independent pentru ca republicanii nu-l considerau de-al lor. In final l-au acceptat pentru ca l-au vazut castigator detasat. Poate candida ca independent si castiga fara probleme, republicanii il vor considera al lor.

  10. Vreti sa stiti cat de dornici sunt ukraunuenuu sa fue carnea de tun al americanilor. O sa va spun una de o sa ramaneti cu gura casvata.
    O nouă „afacere” a apărut în Ucraina – vânzarea certificatelor de deces pentru a evita mobilizarea;
    Dexi daca a cazut „afacerea” cu mituirea ofiterilor de recrutare, ukrainienii au gasit o noua cale de a nu fi luati cu arcanul la razboi – se dau morti.

    Cum va place?
    Retineti ideea pentru cand ne-or baga si pe noi intr-un razboi care nu e al nostru….

  11. Solutia sionista??!! Indatorarea slugilor scirboase si proaste.

  12. De ce crezi că are soluții bre, devreme ce nu mai știe care-i stânga și pe unde-i deapta.. Nu mai știe numele soției lui. Nu mai știe ce inseamnă ”go bradon”.. Nu recunoaște evenimente petrecute anterior.. Deci moșulică pare impăiat,.. iar unii așteaptă soluții de la el.. Grav bre, să nu vezi dincolo de sita pusă ..și te vei și isteț..

  13. Multi vad ca se iau de mine. Am si eu o familie de crescut, rate la banci. E greu in vremurile acestea asa ca am aplicat pentru un job de partid, postarea online a ideilor specifice propagandei de partid. Sunt pesedist cu acte… dar castig foarte bine. Asa ca imi cer iertare pentru postari, ele imi sunt impuse de cei ce se afla mai sus decat mine.

  14. Acum UE devine o mare putere militara avind structuri noi de putere . Un NATO largit si foarte bine echipat cu Suedia si Finlanda parte, ce are in componenta doar noi echipamente si tehnica militara de ultima generatie ce si-a dovedit performanta in razboi devine imbatabil .Nici o alta entitate statala sau supra statala nu poate face asta .Costurile ar fi enorme iar retehnologizarea ar fi parte a unui proces uman de o nemaintilnita si foarte greu aplicabila solutie . Va imaginati ce ar insemna pentru China sau Rusia o astfel de retehnologizare ?Ce costuri ar fi necesare ? Ca sa nu mai vorbim la accesul UE la tehnologie ce acum este in intregime parte a structurilor militare UE ce cumuleaza si cunostiiinte militare sovietice si cele ale SUA si cele ale propriilor structuri de forta .Nimeni nu are asa ceva la indemina .Va imaginati ce pacaleala a reprezentat, pentru toate natiunile, prietene rusilor ,momentul in care acestea au descoperit inutlitatea si mincinoasa prezentare a unor tehnologii militare ce le-a fost vinduta ? Turcia are si ea o mare problema pe care a inteles-o tirziu .Disparitia enclavelor pe model Nogorno face ca toate natiunile ,ce au astfel de probleme ,sa le rezolve urgent si asta ofera UE posibilitatea de a integra mai toate natiunile Europene non UE in structurile UE.Piedicile dispar si ele .Turcia nu are cum uita cui a apartinut cindva Constantinopole .Oare sa fie Erdogan ultimul Sultan ? Va putea Erdogan sa faca fata inflatiei devastatoare ?Oare Europa inca viseaza la a-si aduce aproape toate natiunile si a-si reface vechile granite cele ce cindva apartineau Romei antice ?Nu ma indoiesc ca asta se doreste .Tot ceea ce se intimpla ne indreapta gindurile spre Roma cea nemuritoare .

  15. @ esop De ce să mizezi pe război ?? A fost o perioadă lungă de timp pace și prosperitate in mai toată lumea. Cui nu place și vrea altceva, vea distrugere, supremație totală și haos ?/ De ce cred unii că Rusia e agresivă și are tendințe expansioniste când evident e exact viceversa. NATO forțează, e agresivă, e teroristă și vrea totul..VIZIBIL. Deci cursa inarmărilor nu are rost.. Alternativa este anihilare totală. Termini cu viața de pe Terra..nu există câștigător.. Rusul a făcut aluzie și a tras alarma, dar evident NATO nu crede, nu are scop de a fi doar organzație de apărare..Clar vizibil războiul este pâinea lor de toate zilele..Și mai au nevoie și de slugoi..Mai poți sta și urmări borâturile zilnice de pe sticlă ?

    • Votul masiv responsabilizeaza Partidul sau Alianta cistigatoare si ii obliga pe acestia sa isi respecte toate promisiunile electorale Partidul sau Alianta nemaiputind motiva nerealizarea acestora prin amestecul altor forte politice ce le-ar fi oferit o majoritate Parlamentara asa cum a facut recent USR ce nemultumit a fugit de la guvernare si a lasat tara fara soltutii politice de normalitate .Votul masiv obliga si cetateanul spre a se angrena si spre a participa la treburile Cetatii . Dezinteresul unora nu face altceva decit sa dezbine societatea .Votul masiv responsabilizeaza si toate institutiile Statului si pe toti cei care ca si cetateni sunt salariatii acestor Institutii,de la Ministere pina la entitatile Economice , salariati ce nu mai pot pune pe seama prezentei scazute la vot forma lor de nemunca .In mod clar toate structrurile sociale votante vor accepta rezultatul alegerilor fara a mai folosi nonprezenta in alegeri ca motiv justificativ .Va imaginati cit de bine ar functiona Statul atunci cind micile partide nu mai pot incurca decizia si cind nimeni nu se mai poate folosi Mediatic de reprezentatii acestora ? Mergeti si votati .Este singura solutie .Votati dupa ce cititi promisiunile electorale si dupa ce intelegeti cine sau care dintre Partide este capabil a le pune in aplicare si cine nu poate face asta .Nu va lasati pacaliti de promisiuni zadarnice .Suntem parte a UE si NATO si cei care vor o anume schimbare Iliberala aidoma lui Orban de Budapesta si a altora asemeni lor (declarativ doar spre a ajunge la putere ) nu pot si nici nu au cum si cu ce sa isi realizeze visurile si minciunile .Rusia nu mai este o alternativa chiar daca unii spera sa redevina una .

  16. @ Marele urs -„esop de ce mizezi pe razboi „? Pentru ca @ esop e mare slugoi. Cel cu ” Ukruina cetatea de granita invincibila”. Mai esoape , oare cite „cetati invincibile si inexpugnabile”au cazut pina acum ?Te apara Coco chanel ? Pai tu esti de mult in „hazna”ca sa nu-i zic „buda”si deja mirosi. Pestilential a kakao in descompunere.Cenzurati LV ,IR , MCD si ceilalti , cenzurati. Lasati sa zburde „oli(n)g(e)ofrenii pe forum. Astia i-au luat locul lui O. Bufnila la fantasmagorii. Macar ala le spune cu schepsis. Hai BUFNILA ,nu ne mai delectezi cu ceva ? Ca de „orcii”,vorba lui Stoian , astia astia ne-am saturat .

  17. Iaca cum de niciunde Putin doreste sa fie din nou parte a lumii bune si sa ofere Germaniei gaz .Probabil Rusia va inceta ostitiltaril(are acum si motive) pe masura ce SUA nu va mai trimite bani si armament in Ucraina si pe masura ce relatiile cu UE se vor putea reincalzi .Deja ne-a ziscum Rusia este prea mare ca sa mai aiba nevoie de alte teritorii si ca nu are nimic de zis daca Ucraina intra in UE evident si in partea de NATO a UE.Putin joaca in folosul noastru al europenilor si acum vrea sa dea gaz ieftin Germaniei .

  18. @ esop : postezi sa te afli si tu in treaba, oricum nu crede nimeni bazaconiile tale.

  19. Mi-am facut numarul de postari pentru leafa de astazi. Daca mai am timp sa mai postez intru pe ore suplimentare. Cu cat raspundeti ineptiilor mele cu atat sunt mai apreciat de seful de partid. Va multumesc!

  20. Razboiul se va termina odata cu terminarea dolarului
    Pana atunci mai este putin.

  21. Romaneeeeee …
    te-ai facut frate cu darcul ca sa treci puntea ?

    Las’ ca nu mai e mult …2024 suntem pe alta punte (cu-n alt drac-FRATELE_NOSTRU❤️ 🙂 )
    Eu ca roman pe peunte cu tine te-ngteleg ! Ai copii de crescut si amanta de intretinut, viata grea, renumerati mica , BUGETAR ! 🙁
    Pentru CONTRAST e nevoie si de unul ca tine. de-u gica-dialecticul …altfel de unde TEZA la ANTITEZA 🙂 ? ! 😛 (asta nu inteleg alte fitzuici care-o tin pe a lor pana-n panzele maro !

  22. Singura noatra ai e MIHSTEAUX care (prin misculatiile lui psiho-cibernetice :o) l-a mai pus odata sef de trib la yankeii zapaciti
    pe Marele Blond !
    Doar MISHTEUAX [Dr Q … 3301] ne mai poate salva de la … accelerarea datorie de stat americane …care vedem politica bidenist-democrata …DOAR CRESTE ( accelerat!)
    Nu de bine daca raman NULADIERII sefii gurvernului inca 4 ani … 🙁
    USA o sa aiba dupa …100 de TRILIOANE daca continua asa …= or sa aiba TOT GLOBUL contra lor !
    trebuie sa fie creationisti sectanti …nulandierii daca nu intelg rational ca TOTUL are o limita de suportabilitate
    desi CULMEA
    au vazut ca ARABIA SAUDIAT em cu IRANUL acum …si mai grav …prin pretul petrolului UNELTESC(de-a binelea) contra USA
    acum cand printul arab deja ante-curatase politic orice saudit ce-i putea , bidenist, deranja palnul GLOBAL (stiti voi:
    PUTIN pierde LOCAL doar pentru a cstiga GLOBAL ! 😀 😀 😀 o zicere de mai demult: … pe nivele de IQ si rabdare politica 😉 )
    Unde-s geniile RAND Corporation de alta data ! Doar EPIGONI azi ?
    Asa cred ei ca astupa datoria de 34 de TRILIOANE a …DOLLARULUI ca valuta ne-mai-forte ? 🙁

  23. Cine are ochi sa vada si cine urechi sa auda …la iarna :

    „NINGE PE FED” 🙁 🙁 🙁

    😐

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.