CTP: Nici aceşti bani smulşi liber-profesioniştilor nu vor stopa degringolada

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a declarat, sâmbătă, pentru Mediafax, că nici banii care urmează să fie smulşi liber-profesioniştilor – prin proiectul de ordonanţă de urgenţă al Guvernului care vizează creşterea impozitării drepturilor de autor – nu vor stopa degringolada actuală. „Sunt atacate cu predilecţie categoriile sociale care nu se pot grupa pentru proteste colective, aşa […]

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a declarat, sâmbătă, pentru Mediafax, că nici banii care urmează să fie smulşi liber-profesioniştilor – prin proiectul de ordonanţă de urgenţă al Guvernului care vizează creşterea impozitării drepturilor de autor – nu vor stopa degringolada actuală. „Sunt atacate cu predilecţie categoriile sociale care nu se pot grupa pentru proteste colective, aşa […]

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a declarat, sâmbătă, pentru Mediafax, că nici banii care urmează să fie smulşi liber-profesioniştilor – prin proiectul de ordonanţă de urgenţă al Guvernului care vizează creşterea impozitării drepturilor de autor – nu vor stopa degringolada actuală.

„Sunt atacate cu predilecţie categoriile sociale care nu se pot grupa pentru proteste colective, aşa cum sunt liber-profesioniştii, dar nici aceşti bani care urmează a le fi smulşi liber-profesioniştilor nu vor stopa nicidecum degringolada şi atunci Guvernul se va năpusti şi asupra altor categorii sociale”, a mai spus acesta.

Joi a fost supus dezbaterii publice un proiect de modificare şi completare a Legii 571/2003 privind Codul Fiscal – care ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2011 şi să se aplice începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2011 -, ce prevede că persoanele cu venituri din activităţi independente vor plăti contribuţii de asigurări sociale de cel puţin 25,36% şi până la 35% din venituri, aproape dublu faţă de nivelul actual.

Astfel, contribuţia de asigurări sociale de stat (pensii) ar urma să crească de la 10% la 24,43%, contribuţia de asigurări sociale de sănătate de la 5% la 8,35%, iar cea la bugetul asigurărilor pentru şomaj, de la 0,5% la 0,78%.

Prin proiect se mai introduce o contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate de 0,85% şi o contribuţie de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale de 0,15%-0,85%, diferenţiată în funcţie de clasa de risc.

Asigurarea în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate va fi voluntară pentru persoanele care realizează venituri comerciale, cele care realizează venituri din profesii libere, persoanele care încasează venituri din drepturi de proprietate intelectuală în mod individual sau într-o formă de asociere, inclusiv din activităţi adiacente şi pentru cele care au calitatea de asociaţi, comandari sau acţionari, membri ai asociaţiei familiale care realizează venituri.

Astfel, persoanele care obţin venituri din activităţi independente vor plăti cel puţin 25,36% din venituri, restul contribuţiilor fiind voluntare.

Potrivit legislaţiei în vigoare, persoanele care obţin venituri din activităţi independente plătesc contribuţii pentru pensie, sănătate şi şomaj în cuantum total de 16,5% .

De asemenea, asigurarea în sistemul publice de pensii va fi voluntară pentru persoanele care realizează venituri impozabile din cedarea folosinţei bunurilor, persoanele cu încasări din activităţi agricole supuse impozitului pe venit, celor cu remuneraţii din transferul proprietăţilor imobiliare, altele cele decât patrimoniul personal, dar şi pentru cele cu venituri din alte surse.

Toate categoriile de mai sus vor face însă plăţi către sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Pentru persoanele care plătesc contribuţii de asigurări, baza de calcul va fi limitată la echivalentul a cinci salarii medii brute pe economie şi nu poate fi mai mică decât un salariu de bază mediu brut pe ţară.

Iniţiatorii proiectului susţin că este nevoie atât de lărgirea bazei de calcul a contribuţiilor sociale, cât şi de corelarea prestaţiilor de asigurări sociale cu sumele plătite de contribuabili pentru asigurările sociale obligatorii, cu respectarea principiului solidarităţii sociale.

Legea 571/2003 privind Codul fiscal a fost modificată şi completată în iunie 2010 prin OUG 58. Prin noile prevederi, din iulie 2010, persoanele care obţin venituri de natură profesională, inclusiv din drepturi de autor, sunt obligate să plătească pentru acestea contribuţii de asigurări sociale pentru şomaj, pensie şi asigurări de sănătate.

Premierul Emil Boc a discutat, vineri, într-o întâlnire informală, cu noii miniştri ai Muncii şi Finanţelor, Ioan Botiş şi Gheorghe Ialomiţianu, despre modificările la OUG 58/2010 şi la normele de aplicare a acesteia.

Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat, după întâlnire, că modificările la OUG 58/2010 şi la normelor de aplicare a acesteia vor fi definitivate după dezbaterea lor în Consiliul Economic şi Social, urmând să fie prezentate spre adoptare în şedinţa de săptămâna viitoare a Guvernului.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.