Cu cât a crescut economia României în primele nouă luni

În primele nouă luni ale acestui an, economia României a crescut cu 3,7% faţă de perioada ianuarie-septembrie 2014, conform datelor prezentate de Institutul Naţional de Statistică.

La acest salt au contribuit toate ramurile din economie cu excepţia agriculturii, silviculturii şi pescuitului.

Ramurile care au contribuit cel mai mult la creşterea PIB-ului în 2015 sunt: – Comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante (+1,1%), cu o pondere de 16,7% la formarea PIB şi al cărui volum de activitate s-a majorat cu 7,1%; – Informaţiile şi comunicaţiile (+0,8%), cu o pondere mai redusă la formarea PIB (6,7%) dar care au înregistrat o creştere semnificativă a volumului de activitate (12,8%); – Industria (+0,5%), cu o pondere de 22,7% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate s-a majorat cu 2,0%; – Impozitele nete pe produs (+0,8%), cu o pondere de 12,6% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 6,3%. Din punctul de vedere al utilizării PIB, creşterea s-a datorat, în principal, cheltuielii pentru consum final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu 5,7% contribuind cu 3,5% la creşterea PIB.

La creşterea economică a mai contribuit formarea brută de capital fix, cu 1,5%, consecinţă a avansului volumului cu 6,8%. O contribuţie negativă la creşterea PIB a avut-o exportul net (-1%), având în vedere majorarea cu 5,7% a exporturilor de bunuri şi servicii corelată cu un avans mai mare al volumului importurilor de bunuri şi servicii, cu 8%. În primul semestru, Produsul intern brut a crescut, comparativ cu semestrul I 2014, cu 3,8%, atât pe seria brută, cât şi pe seria ajustată sezonier.

Comisia Europeană şi-a îmbunătăţit estimările în prognoza de toamnă privind creşterea economică României, care va accelera în acest an şi în 2016 la 3,5%, respectiv 4,1%, susţinută de măsurile de relaxare fiscală, care stimulează cererea internă. Bugetul pentru anul în curs a fost fundamentat luând în calcul o creştere a PIB de 2,5%. Estimările Comisiei Naţionale de Prognoză indică un avans de 3,3%, iar FMI anticipează un avans de 3,4%.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4615 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.