Cu cine s-a întâlnit ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, în Turcia

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a transmis aprecieri, marţi, în cadrul unei întrevederi cu reprezentanţi ai conducerii industriei de apărare din Turcia, în ceea ce priveşte extinderea colaborării tehnologice şi industriale între cele două state.

Potrivit MApN, Angel Tîlvăr a avut, marţi, o întrevedere cu Haluk Görgün, preşedintele Agenţiei pentru Industria de Apărare din Turcia, discuţii vizând consolidarea cooperării bilaterale în domeniul apărării, punând accent pe parteneriatele industriale şi pe transferul de tehnologii.

În cadrul întrevederii, Tîlvăr a evidenţiat realizările recente în acest domeniu, inclusiv achiziţia sistemelor Bayraktar TB2 şi colaborarea cu compania de armament Otokar.

”Apreciem şi sprijinim extinderea colaborării tehnologice şi industriale între România şi Turcia în domeniul apărării. Ne dorim să consolidăm aceste relaţii prin implementarea unor proiecte care să aducă beneficii ambelor ţări”, a declarat Angel Tîlvăr.

De asemenea, ministrul Apărării a participat la cea de-a patra ediţie a SAHA EXPO 2024, un eveniment dedicat promovării echipamentelor militare. Cu peste 1.200 de expozanţi şi 500 de delegaţii oficiale şi comerciale, expoziţia oferă oportunităţi semnificative de cooperare în domeniile apărării, maritim, aeronautic şi spaţial.

Din delegaţie au făcut parte ambasadorul României în Republica Turcia, Ştefan Tinca, şeful Statului Major al Forţelor Navale, viceamiralul Mihai Panait, şeful Direcţiei Generale pentru Armamente, generalul-locotenent Teodor Incicaş, şi locţiitorul şefului Departamentului pentru politica de apărare şi planificare, generalul-maior Mihai Iancu.

Recomanda

8 Comentarii

  1. După ce a predat conducerea MAE unui general francez , Tâlhvăr s-a apucat și el de bișniță militară ! 😉

  2. prostii nostrii o sa cumpere 1000+ blindate de lupta de la Otokar, gen din alea de le distrug rusii si le tracteaza pe banda rulant… binenteles la un pret de „nimic”… 1 miliard si ceva de euro, asta asa, daca nu se mai modifica intre timp si ajunge la 1.5

  3. Turcia este 90% ca si intrata in Brics. Nato primeste o lovitura puternica.

  4. Cică Ciuca nu mai vrea să îmbrace haina de general în caz de invazie! Daca Ciuca care a fost făcut peste rând general încălcând toate legile și regulamentele militare, cine mai vrea sa apere țara? Mai probabil tata lui Ciolacu din mormânt din moment ce Ciolacu își bate joc de militarii în rezervă!

  5. Haluk i-a facut cadou lui Angel un fes. Iar Angel i-a facut cadou turcului doua fese.

  6. Ce mai bagă rușii bățul prin gard insinuând că Germania a decis să facă încorporări pentru a trimite carne de tun în Ucraina , în timp ce nemții spun că ei numai au făcut încorporări fără să declare unde-și trimit soldații ! 😎

  7. Is Craiova, C.eausescu producea avioane. Voi nici drone nu stiti sa mai produceti. Isi bat copii joc de voi, cand le manevreaza prin parcuri.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.