Cu pâra la Bruxelles

Preşedintele USR, Dan Barna, a anunțat că merge la Bruxelles unde va întâlniri cu oficiali din Parlamentul European, Comisia Europeană şi Consiliul UE și alți lideri politici despre „asaltul asupra legilor Justiţiei” dat de PSD-ALDE.

„Pentru următoarele 3 zile mă voi afla la Bruxelles, unde voi avea mai multe întâlniri cu oficiali din cadrul instituțiilor europene, atât la nivel de Parlament European, Comisia Europeană, cât și Consiliul UE.

Printre discuțiile programate vor fi și cele cu reprezentanții unor formațiuni politice europene, unde, firește cel mai important subiect va fi cel al asaltului asupra legilor justiției, dat în România de coaliția de guvernare. Deși coaliția PSD-ALDE a încercat să-l expedieze în zona neclarităților superficial explicate, subiectul a făcut obiectul unei dezbateri consistente în cadrul Parlamentul European și, de asemenea, a fost temei pentru ca liderii europeni să-i transmită domnului Dragnea o mulțime de semnale de avertizare în ultimul an. Dacă la asta adăugăm și reacția recentă a domnului Gunther Kirchbaum, președintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag, care cere chiar declanșarea procedurii de activare a art. 7 din Tratatul UE, în timp ce chiar liderii de la Bruxelles vorbesc de potențiala condiționare a fondurilor europene de respectarea statului de drept, (element nesusținut de vreo prevedere a tratatelor), avem dimensiunea necesității menținerii unei justiții funcționale în România”, a scris Barna pe Facebook.

Potrivit liderului USR, această vizită e un bun prilej ca Uniunea Salvați România să-și reafirme atașamentul ferm față de respectarea valorilor europene și dorința de a face tot ce-i stă în putere pentru ca România să nu derapeze nicio clipă de la ele sau de la angajamentele pe care ni le-am luat în momentul aderării la Uniunea Europeană.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8516 Articole
Author

9 Comentarii

  1. dece pira, daca puterea asta de esenta bolsevica calca totul in picioare, ea detine adevarul absolut iar mesajele opozitiei nu sunt luate in seama?

    • Dupa tot ce am vazut in ultima vreeme, Bruxelles-ul s-a discreditat total in fata romanilor. Poate s-a recredibilizatin fata altora, pe care ii iubim din ce in ce mai putin.

    • Se pare ca ai cazut din Luna si nu stii ca de multa vreme Bolsevicii E cu voi la Hotzpozitie.Si care ar fi mesajele alea? Manelele lui Chichirau si gasca cu care „dezbateau” in parla—ment pe salarii grase?

  2. Sa speram ca nu va uita sa spuna si cateva vorbe despre procurorii de „elita”, atat de laudati pe bune de catre Kovesi. Barna asta pare bucatica rupta din Macovei.

  3. Succes!!!
    Si Vasilica se pregateste sa mearga maine si poimaine, echipa de comunicatori ai PSD munceste din greu s-o instruiasca, sa nu dea cu bata-n balta PSD-ALDE!
    Abia astept sa aud de la Oficialii de la Brussels despre ce au discutat, ca de la dna Vasilica NU astept, la cat minte ea NU cred o iota din ce spune!

    • Ce dreac sa discute caraghiosii cu oficialiiii si oficialiiii cu caraghiosii? Aceleasi baliverne cu care au plictisit si Romania,si Europa.Sa faca atata amar de drum, ca sa bata campii si unii, si ceilalti, nu-i pacat de banii lui Soros?

  4. Foarte bine!Numai UE ne salveaza de conspiratia penalilor!Intotdeauna in istorie un factor extern a salvat Romania de cleptocratia autohtona!

  5. Nu-l baga nimeni in seama la Bruxelles,pe acest Barna Dan.Cine a auzit acolo de U.S.R.???Poate Soros care le da banii.Acolo cred ca se intalneste cu MONICA MACOVEI,CEZAR PREDA,JEAN MARINESCU si alti romani de bine.De ce nu ai luat-o si pe Chichirau Cosette Paula ,Mihai Gotiu,Malin Bot si alti reprezentanti de frunte ai partidului?

  6. Doamne , cît trebuie să mai suporte Pămăntul … ? Maimuțoi cu aere de reprezentanți ai nației se umflă ca broasca lui La Fontaine … ! Acești impostori se înghesuie să refacă imaginea șifonată a cuplului Macovei – Preda , indivizi pe care nicio țară din lume nu i-ar mai fi primit acasă în urma deserviciilor făcute …

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.