Cu polonezii nu se joacă! I-au lăsat cu buza umflată!

Parlamentul European a invocat Articolul 7 din Tratatul UE, împotriva Poloniei, la sfârșitul anului 2017. La începutul lunii aprilie, Executivul UE a…

Cu polonezii nu se joacă! I-au lăsat cu buza umflată!

Parlamentul European a invocat Articolul 7 din Tratatul UE, împotriva Poloniei, la sfârșitul anului 2017. La începutul lunii aprilie, Executivul UE a…

Vicepreședintele Comisiei Europene, Jyrki Katainen, a declarat miercuri că procedura declanșată în baza articolului 7 din Tratatul UE, asupra Poloniei, care prevede posibilitatea suspendării drepturilor de vot, nu a avut impact asupra Varșoviei, relatează site-ul agenției Reuters, conform Mediafax.

„Situația actuală nu este una bună pentru că avem procedura de activare a articolului 7 în Polonia, dar din nefericire nu s-a întâmplat nimic”, a declarat Katainen.

„Am avut un dialog despre ultimele propuneri, care însă nu au fost consultate împreună cu Comisia. Consultările nu funcționează și au declanșat probleme pentru alte state membre”, a adăugat acesta.

Parlamentul European a invocat Articolul 7 din Tratatul UE, împotriva Poloniei, la sfârșitul anului 2017.

La începutul lunii aprilie, Executivul UE a lansat o nouă procedură de infrigement prin trimiterea unei Scrisori de Notificare Formală Poloniei, privind regimul disciplinar pentru judecători. Comisia Europeană acuză noul regim disciplinar subminnează independența judecătorilor polonezi, din cauză că nu oferă garanțiile necesare pentru a îi proteja de controlul politc, conform normelor Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

  1. Cu PSD+ALDE+UDMR e altceva:
    „Un nou episod „altă întrebare!“.
    Florin Iordache, pus la punct chiar la Antena 3. Deputatul PSD n-a reuşit să explice de ce a modificat Codul penal.
    Fl. Iordache, preşedintele Comisiei speciale care a modificat legislaţia penală şi legile Justiţiei, NU a reuşit să explice de ce a ELIMINAT din Codul penal Infracţiunea de Neglijenţă în serviciu şi de ce a REDUS Termenele de prescripţie pentru o sumedenie de infracţiuni, măsuri care îl ajută pe Dragnea să scape de problemele penale.
    Iordache a fost pus la punct de avocatul Andrei Lupu, membru PLUS, chiar la Antena 3.
    Fl. Iordache a fost pus în încurcătură de un reprezentant al PLUS, avocatul A. Lupu, care a vrut să afle părerea PSD-istului despre ELIMINAREA Neglijenţei în serviciu şi despre Diminuarea Termenelor de prescripţie a faptelor.
    „Punctul nostru de vedere a fost acesta: că infracţiunea aceasta, de sorginte comunistă, nu-şi mai găseţte locul“, a declarat Iordache referitor la neglijenţa în serviciu.

    „Deci omul ăla nu mai trebuie pedepsit. Dacă, din greşeală, dă o autorizaţie şi cade casa peste un nevinovat?“, l-a întrebat reprezentantul PLUS.

    „Dl avocat, chiar nu înţelegeţi? Cine greşeşte, plăteşte, dar sunt o grămadă de infracţiuni în Codul Penal, potrivit căruia …“, a replicat Iordache.

    „Spuneţi-mi care? Senzaţia mea e că nu ştiţi“, a continuat Andrei Lupu.

    „Îmi pare rău. Pot veni să vă explic, dar nu am timpul fizic. Eu v-am explicat. Înţeleg că aveţi o temă cu neglijenţa în serviciu“, a mai afirmat Iordache.

    Astea sunt „argumentele” PSDiste la modificarile recente la Codurile penale, aprobate in Parlament saptamana trecuta, in 1/2 de ora!

    CE nu poate fi pacalita, precum votantii PSD!

  2. Jyrki Katainen,Frantz timmermans, Antonio Tajani, Juncker, Mogherini.. După ce că sînteți sclavi Soros, mai sînteți și ignoranți de duzină. Vai de capul ei de UE cu pomanagii sorosiști ca voi.

  3. e preferabil să mori fredonând o polcă în picioare, decât să susţii proba orală în genunchi, ca malacul din deal…

  4. Chestia asta cu art. 7 e poveste pt. prosti, un fel de bau-bau fara pic de eficienta. Toți timmerpulisii și weberii și junckerii sorosisti o vor lua în bot masiv!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.