Fiul Aureliei Dăogaru, femeia din Dolj în vârstă de 36 de ani moartă în urma cutremurului din Italia, a reuşit să supravieţuiască sărind de la etajul casei de vacanţă pe care familia o avea în localitatea Amatrice. Copilul, în vârstă de zece ani, a sărit împreună cu un prieten care rămăsese peste noapte la el, copilul reuşind să îl salveze şi pe câinele său.
Mariana Voinea, mama Aureliei Dăogaru, a declarat că nepotul său este în prezent internat în spital.
„Copilul s-a salvat. Ginerele şi fiica au murit practic în somn. Copilul dormea cu un prieten în altă cameră, şi mama lui e româncă. S-au salvat împreună, apoi a prins câinele, deoarece avea un câine, Macchia. Au sărit de la cinci metri înălţime”, a povestit Mariana Voinea, potrivit News.ro.
Femeia a declarat că fiica sa, Aurelia, şi soţul acesteia, Fabio Graziani, locuiau de fapt în Nettuno, dar se aflau în vacanţă la Amatrice. Cei doi aveau şi o firmă care îşi desfăşura activitatea în Roma.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.