Update Președintele Klaus Iohannis este avertizat de lideri locali ai PSD că va fi suspendat dacă nu acceptă decizia CCR privind revocarea Laurei Codruța Kovesi și dacă nu va desemna „de îndată” un director la SIE. Liderul PSD Alba, deputatul Ioan Dîrzu, afirmă că va fi primul care va strânge semnături pentru suspendarea președintelui în cazul în care nu va respecta decizia Curții Constituționale privind-o pe Kovesi și totodată solicită președinților celor două Camere ale Parlamentului să sesizeze Curtea Constituțională privind existența unui conflict juridic de natură constituțională între Președinte și Parlamentul României și pe tema numirii la SIE.
”Chiar eu voi strânge semnături pentru suspendarea Preşedintelui în cazul în care acesta nu va respecta decizia CCR. Preşedintele României este garantul respectării Constituţiei şi legilor ţării. Astfel Klaus Iohannis nu are altă variantă decât aceea de a o revoca din funcţie pe Laura Codruţa Koveşi, încă actual procuror şef DNA.
Dacă se doreşte cu adevărat o luptă anticorupţie în România, şi nu un sistem de privilegii, trebuie să înţelegem cu toţii că DNA nu înseamnă o persoană. Dacă DNA înseamnă o persoană, atunci DNA nu este o instituţie credibilă şi avem o problemă de monopol de putere. Sunt sigur că Preşedintele României va respecta Constituţia şi nu se va lăsa păcălit de anarhiştii din PNL şi USR care instigă la nerespectarea deciziilor CCR. Am văzut zilele astea instigări la violenţe, îndemnuri de a se incendia sau ataca sediul CCR. Dacă asta înseamnă opoziţie sau dacă Preşedintele legitimează astfel de discursuri, înseamnă că suntem în ajunul unei lovituri de stat.
Preşedintele României se mai face vinovat de încălcarea Constituţiei şi pentru că nu a desemnat un candidat pentru funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe de mai bine de 2 ani. Preşedintele României nu şi-a exercitat atribuţiile de desemnare a unui candidat pentru şefia SIE în timp rezonabil punând Parlamentul în imposibilitatea obiectivă de a numi un director civil. Pe această cale, solicit preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului să sesizeze Curtea Constituţională a României privind existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Preşedinte şi Parlamentul României. Voi fi primul care strânge semnături pentru suspendarea Preşedintelui, în cazul în care acesta nu va respecta decizia CCR sau nu va desemna de îndată un director civil la conducerea SIE. Preşedintele nu este la primul conflict juridic de natură constituţională pierdut, deci putem spune că deja se află într-o stare de recidivă. În prezent, sunt toate motivele de natură constituţională care să atragă suspendarea Preşedintelui României. Depinde numai de el cum înţelege să-şi exercite atribuţiile în cadrul constituţional”, a transmis liderul PSD Alba într-o declarație politică dminică seara.
La rândul său, liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat, luni, că dacă președintele Klaus Iohannis nu o va revoca pe Laura Codruța Kovesi din funcția de procuror șef al DNA, atunci trebuie declanșată procedura de suspendare.
”Eu cred că nu e vorba de părerea PSD dacă președintele unei țări nu respectă Constituția. Trebuie să fie o opinie unanimă a cetăţenilor că trebuie suspendat și demis un asemenea președinte. În cazul în care președintele va insista să nu respecte ordinea constituțională, atunci nu avem altă cale de ales, trebuie să declanșăm această procedură. Eu cred că e puțin probabil ca președintele Iohannis să nu respecte hotărârea CCR”, a spus Dumitru Buzatu înainte de începerea Comitetului Executiv National al PSD.
Eu de abia astept suspendarea lui Iohannis in an Centenar si cu cateva luni inainte de a lua Romania presedintia UE de catre PSD, caci ALDE nu va participa la hora nebunilor. Cand nu inveti nimic din ultima suspendare a lui Basescu candd ai fost batut mar de un presedinte care avea doar 7% incredere, adica cam cat are Dragnea acum, meriti sa o incasezi din nou.