
Drumul Național 73 C care leagă Curtea de Argeș de Râmnicu Vâlcea, în lipsa autostrăzii mult dorite prin munți, se confruntă cu grave probleme, punând în pericol participanții la trafic.
Conform Asociației Pro Infrastructura, ONG care monitorizează dezvoltarea infrastructurii autohtone, DN73C are nevoie de îmbunătățiri semnificative, cum ar fi: consolidarea versanților cu alunecări de teren (unele foarte grave, o bandă fiind închisă), lărgirea părții carosabile mai ales în zonele periculoase și în curbe, calitatea asfaltului (gropi, denivelări, chiar câțiva zeci de metri complet fără asfalt) sau anumite trasee noi care să înlocuiască porțiunile cu serpentine și sol instabil. În imagini mai puteți vedea și alte „bucurii” întâlnite pe șosea: o cireadă serioasă de vaci, câteva capre, pietoni neatenți și mașini staționate aiurea.
După construirea Secțiunii 5 a Autostrăzii A1 Sibiu-Pitești, legătura Curtea de Argeș-Râmnicu Vâlcea va deveni extrem de atractivă pentru șoferi pentru evitarea DN7 între Pitești și Râmnicu Vâlcea, drum extrem de periculos și aglomerat.
Conform Pro Infrastructură, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere intenționează să lanseze o licitație pentru așa-numita „Secțiune 6”, exact tronsonul din DN73C care are probleme. „Însă nu este vorba de lucrări, ci de realizarea unei expertize tehnice plus realizarea unui studiu de fezabilitate pentru un nou drum de legătură între nodul Tigveni (parte din A1) și DN73C care să conțină studii geotehnice, evaluarea impactului asupra mediului, dar și serviciile pentru obținerea autorizației de construire”, spun cei de la Pro Infrastructură.
Foto: Asociația Pro Infrastructură
lasati-o moarta, urgenta zero va fi autostrada bucuresti-craiova, adica bucuresti-videle-alexandria.