Cum au rămas angajații ANI fără sporul de „suprasolicitare neuropsihică”

Curtea Constituţională a României a stabilit, miercuri, că legea prin care personalul Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) primea un spor la salariu de 25% pentru suprasolicitare neuropsihică a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului.

Potrivit unui comunicat al CCR transmis, miercuri, judecătorii Curţii Constituţionale au admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al USR şi de deputaţi neafiliaţi şi a constatat că Legea pentru modificarea anexei nr. I a Legii-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice este neconstituţională.

„În esenţă, Curtea Constituţională a reţinut că legea criticată a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului, fiind înfrânte prevederile constituţionale ale art. 61 alin.(1) coroborate cu cele ale art.75. Curtea a constatat că legea adoptată de Camera de reflecţie viza un aspect privind salarizarea în cadrul familiei ocupaţionale ‘Învăţământ’, iar forma legii adoptată în Camera decizională a vizat şi un aspect privind salarizarea în cadrul familiei ocupaţionale ‘Administraţie’. Astfel, adoptată, aceasta apare ca o iniţiativă exclusivă a Camerei decizionale, care nu se circumscrie obiectului de reglementare avut în vedere de Camera de reflecţie”, se precizează în comunicat.

USR spune că decizia „demontează strategia PSD-PNL de a majora veniturile unor categorii de funcţionari aleşi pe sprânceană, cu ignorarea principiilor egalităţii în drepturi şi legalităţii, dar şi a regulilor parlamentare”.

„De sporuri pentru condiţii vătămătoare pentru unii funcţionari ar fi avut bani PSD şi PNL. De sporuri pentru complexitatea muncii şi suprasolicitare neuropsihică pentru alţi funcţionari, de la ANI, au găsit bani. De creşteri de 50% pentru oamenii lor dintr-o instituţie au găsit iar bani, după cum s-a văzut marţi, când PSD şi PNL au votat cu două mâini majorări de salarii la AFM. De maşini de 4,4 miliarde de lei au avut bani. De pensii speciale au avut şi au bani. Doar pentru învăţători şi profesori nu au bani PSD şi PNL”, declară deputatul USR Cristian Seidler, citat în comunicat.

USR arată că a sesizat în luna martie Curtea Constituţională, alături de Forţa Dreptei, pe legea PSD-PNL prin care personalul Agenţiei Naţionale de Integritate primeşte spor de până la 25% pentru suprasolicitare neuropsihică.

„Ca şi în alte situaţii, coaliţia PSD-PNL a introdus amendamentul de majorare a salariilor pe uşa din dos: a luat un proiect de lege care se referea la cu totul altceva (salarizarea directorului de extensie universitară), adoptat deja de Senat, şi l-a modificat substanţial la Camera Deputaţilor. Sesizarea către Curtea Constituţională s-a referit, prin urmare, la încălcarea principiului bicameralismului, pe lângă încălcarea principiului legalităţii, dat fiind că măsura că nu a fost justificată şi fundamentată de PSD-PNL”, se precizează în comunicatul USR.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

5 Comentarii

  1. ” legea ….. a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului.”

    -prezidentul A INCALCAT CONSTITUTIA
    cand a promulgat porcaria.

  2. ar trebui aplicata legea la toti cei care primesc acest spor neuro-psihic

  3. SPORURILE SALARIALE LA BUGETARI SI NU NUMAI SUNT de fapt MITUIRI PE FATA DIN PARTEA MAFIOTILOR AFLATI IN FRUNTEA CORUPTA A STATULUI ………………
    IN LUMEA CIVILIZATA SALARIU CUPRINDE TOATE INDATORIRILE DE SEVICIU SI RISCURILE ………

  4. pe bune? hahahha am trecut pe langa sediul tanti-ani. niste paraziti care invartesc hartii. alt praf in ochii nostri. alti paraziti platiti regeste sa taca. numa’ toculetze si fustitze, liniste si pace. daca aceasta institutie ar lucra cu adevarat, 90% din asa-zisa clasa politica ar fi in afara legii! ACESTA ESTE ADEVARUL! MAJORITATEA POLITRUCILOR ESTE INCOMPATIBILA SA OCUPE FUNCTII PUBLICE – LEGATURI CU SECURITATEA, LEGATURI CU BOLSEVISMUL, MULTI DINTRE EI PLOZI DE TORTIONARI CEAUSISTI! ASTIA DE LA CICA ANI-NANI, NANI FAC. PE BANII NOSTRI!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.