Cum ne pregătim sufletește pentru Paști: Deniile din Săptămâna Mare  

Rânduieli specifice

În Săptămâna Mare, rânduielile sunt unele specifice. Se cântă Deniile, iar Sfânta Cruce se scoate în mijlocul bisericii, se scoate Sfântul Epitaf și, mai ales, în Vinerea Mare se cântă Prohodul, apoi cu, Sfântul Epitaf, se înconjoară Biserica.

Cuvântul „denie” vine de la slavonescul „vdenie” și înseamnă priveghere sau slujbă nocturnă.

Potrivit rânduielilor canonice, în această săptămână se ajunează până spre seară, atunci când gândul se înalță mai ușor la Dumnezeu și grijile se risipesc.

Din icoane, sfinții zugrăviți în biserici privesc în lumina stinsă a lumânărilor, clopotul și toaca îngână armonia tristelor cântări, atmosfera e taină, credincioșii se roagă mai mult.

Meditația duhovnicească a imnografilor asupra textelor biblice tâlcuite de Sfinții părinți ai bisericii au rodit frumoase cântări:

„Ca o oaie spre înjunghiere Te-ai adus, Hristoase Împărate, şi ca un miel fără răutate Te-ai pironit de (către) bărbații cei fără de lege, pentru păcatele noastre, Iubitorule de oameni”.

Cina cea de Taină

În primele zile ale Săptămânii Patimilor vor fi fost făcute pentru ucenicii săi ultimele îndrumări, când Mântuitorul le-a spus, după ce a săvârşit Cina cea de Taină, inaugurând Paștele Nou: „Poruncă nouă vă dau vouă: să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiți unul pe altul.

Întru aceasta vor cunoaşte toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții” (Ioan 13, 34-35).

”Spălarea picioarelor are loc în mănăstiri şi în unele catedrale după Liturghie, când cel mai mare spală picioarele slujitorilor mai mici, pentru a arăta că adevărata activitate a Bisericii este slujirea izvorâtă din iubire smerită şi jertfelnică”….

Sfânta şi Marea Vineri

Păstrăm un îndemn al Patriarhului Daniel, care arată că ”din slujbele din Sfânta şi Marea Vineri, la care participăm, învăţăm să ne deschidem sufletul pentru ca Hristos Domnul Cel Răstignit, cu prezenţa Sa nevăzută, dar reală, să ne dăruiască şi nouă putere duhovnicească de a birui răutatea cu bunătatea şi păcatul cu sfinţenia”.

”Cei ce au postit, cei ce și-au plâns păcatele, cei ce s-au spovedit, cei ce au făcut milostenie, cei ce au iertat pe alţii au biruit încetul cu încetul ispitele lăcomiei, ale mândriei şi ale răutății.

Iar cei ce, trecând prin necazuri şi prin încercări, nu-şi schimbă şi nu-şi împuținează credinţa şi nici dragostea lor față de Dumnezeu şi față de semeni, aceia pot birui ispitele suferinţei şi se unesc cu Hristos.

Foarte adesea, oamenii trec prin necazuri, prin suferințe, iar dacă această trecere a lor prin suferință îi apropie mai mult de Dumnezeu prin rugăciune şi prin înduhovnicirea vieţii lor, atunci au început să simtă puterea Crucii şi puterea Învierii în viața lor”, arată PF Daniel.

Sfântul Chiril al Ierusalimului, vorbind despre Sfintele Patimi ale Mântuitorului  

„În timpul Patimii (Domnul Iisus) a fost slăvit pentru că a purtat cununa răbdării. Nu şi-a dat viața în chip silit, nici n-a fost omorât prin constrângere, ci de bunăvoie…<Am puterea să-Mi dau sufletul meu şi iarăşi am puterea să-l iau> (Ioan 10,18).

(…) Nu S-a ruşinat de Cruce, pentru că mântuia lumea. Cel Care a suferit nu era ca toți oamenii, ci Dumnezeu întrupat, Care S-a nevoit în lupta răbdării (…).

Prin urmare, El, Care era Dumnezeu, a îngăduit să sufere. El mai întâi acestea de la oameni, pentru ca apoi noi, oamenii, să nu ne ruşinăm când suferim de la semeni pentru El unele ca acestea”.

”În alte cântări ale slujbelor din Sfânta şi Marea Vineri se arată uimirea celor ce văd iubirea smerită şi îndelung-răbdătoare a Mântuitorului Care devine neputincios, deşi este atotputernic”…

Sinaxarul zilei arată că în Sfânta și Marea Vineri se face pomenirea Sfintelor și Înfricoșătoarelor patimi ale Domnului. Hristos pătimeşte pentru noi din iubire sfântă, ca pe noi să ne mântuiască de patimi:

„Fiecare mădular al Sfântului Tău trup a răbdat ocară pentru noi: capul a răbdat spini, fața, scuipări; obrazul, loviri cu palme; gura, gustarea oțetului celui amestecat cu fiere; urechile, hulele cele păgânești; spatele, biciuri şi mâna, trestie; întinsorile a tot trupul pe cruce și cuie, încheieturile și coasta, sulița.

Cel ce ai pătimit pentru noi și ne-ai mântuit de patimi…”.

”Toată făptura s-a schimbat de frică, vâzându-te pe Tine, Hristoase, ce Cruce răstignit. Soarele s-a întunecat și temeliile pământului s-au cutremurat”

 Prezicerile Sfintei Scripturi

Multe aspecte ale pătimirii Mântuitorului au fost proorocite cu sute de ani în urmă. Biserica a fost sensibilă la ceea ce a  prevăzut Scriptura privind moartea lui Hristos.

<Împărţit-au hainele Mele loruşi şi pentru cămaşa Mea au aruncat sorți> este o prezicere a Sfintei Scripturi făcută cu peste 800 de ani înainte de Hristos”….

”O altă profeţie se referă la <Țarina Olarului>: Sunt arginții pe care Iuda i-a aruncat știind că a vândut sânge nevinovat.

Şi a fost cumpărată această țarină a olarului, pentru ca să devină un loc de înmormântare pentru străinii din Ierusalim.

Iar Evanghelia ne spune că, întrucât țarina a fost cumpărată prin vânzare de sânge nevinovat, aceasta se numeşte până astăzi Țarina Sângelui”….

<Vor privi la Cel străpuns> este o altă profeție, prevăzută cu mult timp înainte”… la fel și profeția care zice: <Vor privi la Cel străpungerea coastei Mântuitorului>…

Douăsprezece lecturi, într-o singură slujbă

”Numai o singură dată pe an se citesc aceste douăsprezece lecturi într-o singură slujbă”, arată Patriarhul Daniel, într-un cuvânt al său, la Catedrala mitropolitană, la Denia celor douăsprezece Evangheii.

”(…) Biserica cea iubitoare de Hristos a voit să nu se piardă nimic din ceea ce Sfintele Evanghelii au scris despre Pătimirile şi despre Moartea Mântuitorului.

Când iubim foarte mult o persoană, iar ea moare în mod neaşteptat, printr-o moarte tragică, şi mai ales atunci când priveghem persoana respectivă, fiecare spune ceea ce ştie din împrejurările în care persoana iubită a trecut din lumea aceasta la viața de dincolo.

Tot aşa, Biserica a dorit să aducă în memoria fiilor ei tot ceea ce a ştiut, tot ceea ce s-a consemnat în scris despre suferințele şi despre moartea Mântuitorului.

De aceea, una din lecturile de seară se repetă, dar, şi când se repetă, ceva nou, un detaliu necunoscut se adaugă în fiecare lectură.

Mulțimea sensurilor duhovnicești este copleșitoare și, în același timp, uimitoare.

Fiecare Evanghelie ne aduce o taină în plus în ceea ce privește iubirea lui Dumnezeu”, conchide  Patriarhul Daniel.

Vestitori ai morții, mărturisitori ai Învierii

”Eu sunt solistă de operă, dar și pictez… în puținul timp liber pe care îl am. Am făcut această schiță a Cinei celei de Taină cu post negru și rugăciune.

L-am rugat pe Domnul Iisus Hristos să mă ajute să reușesc această schiță a icoanei, iar imaginea locului în care s-a petrecut acest moment al Euharistiei am avut-o permanent în minte, acolo unde, cu grijă, am păstrat amintirea vizitelor, nu puține, din Ierusalim. Și, da!, cer și sfaturi.

Am făcut acest lucru și acum. Ruxandra Lăcătuș pictează desăvârșit icoane ortodoxe, iar eu păstrez legătura cu profesoara mea”. (CONF.UNIV.DR.HABIL. Elena Hebeisen-Moșuc)

La Cina cea de Taină, Mântuitorul ne-a lăsat cu legământ să facem pomenire întru numele Său: ”Aceasta să faceți întru pomenirea Mea”

Schiță realizată de Conf.univ.dr.habil Elena Hebeisen-Moșuc

Slujba din Vinerea Mare arată că <Soarele s-a întunecat și pământul s-a cutremurat, toate au pătimit împreună cu Tine>.

Icoană pictată de Conf.univ.dr.habil Elena Hebeisen-Moșuc

Timpul Săptămânii Mari e și un timp al poeziei

”Sfântul Sofronie Saharov, ucenicul Sf. Siluan Athonitul, spune, undeva, că creștinul trebuie să își formeze un suflet de poet… Poeții caută să prindă, să cuprindă, taina, ceea ce este și rămâne dincolo de limbaj, de rețeaua cuvintelor”, spune scriitorul Ciprian Voicilă.

”Este suficient să participi, seară de seară, la slujba Deniilor, să îți lași sufletul pătruns de frumusețea și profunzimea imaginilor culese din Sfânta Scriptură, menite să anticipeze taina tainelor: moartea pe cruce, asumată de Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și restaurarea omului prin ea”, mai spune scriitorul.

Așteptând prima rază de soare

Așteptând prima rază de soare
Astăzi,
tot omul botezat,
parte din Trupul Tău,
din Tine,
pătimește.
Gura este mută,
cuvintele, coji
risipite în vânt,
lutul atârnă
parcă mai greu.

Așteptarea,
ca un abur subtil,
s-a așternut
peste lume.

Astăzi,
tot omul îmbrăcat
în haina Ta de lumină
își sugrumă fiara din el.
O înfometează,
amintindu-și că
strămoșul Adam
a pierdut Raiul
înfruptându-se din pomul
cunoașterii binelui
și răului.
Îi leagă fiarei
limba otrăvită,
născătoare
de zavistie,
de moarte.
În fiecare din noi,
Petru se căiește
cu lacrimi amare
în noaptea de coșmar:
de 3 ori s-a lepădat
de Domnul Său
și Dumnezeul său.

Iar în Vinerea neagră
Te urmăm
pe cumplita Golgotă,
pe cruce.
Fiecare simte spinul
cununei infame
străpungându-ți
blânda frunte,
sulița străpungându-Ți
sfânta coastă,
cuiele străpungându-ți
mâinile care au plămădit
lumea.
Auzim plânsul împletit
Al celor trei Marii, cernite,
Prăvălite la poalele crucii.
Te coborâm în mormânt nou,
Cu Trupul înfășurat în giulgiu
și miresme,
pe Tine, cel de necuprins,
cu Iosif din Arimateea,
ucenicul Tău iubit,
cu Nicodim cel milostiv,
însetatul de adevăr.

Așteptarea Învierii,
ca un abur nevăzut,
s-a așternut
peste lumea
încremenită.
Floarea așteaptă
să se deschidă,
pasărea să cânte,
vântul să adie.

Lumina Învierii Tale,
ca o candelă
de mult preț,
pâlpâie deja
în inima noastră.

Mâine flacăra plăpândă,
ca un soare proaspăt,
va inunda totul în jur.
Lumina Ta va înnoi
întreaga fire.
Copiii veseli
vor vedea
cocori de lumină
în zbor năvalnic
pe cerul de lumină.

(Ciprian Voicilă, scriitor, Gânduri din Săptămâna Mare, 2026)