Cum răspunde IKEA. Gestionarea pădurilor, la cele mai înalte standarde de mediu

Reprezentanţii companiei Ingka Investments susţin că practicile acesteia de gestionare a pădurilor sunt stabilite în conformitate cu cele mai înalte standarde de mediu, inclusiv cele ale Directivei UE privind habitatele.

Precizarea vine în urma raportului „IKEA – Pe Dinafară Deşteaptă, Iar Pe Dinăuntru Putrezită”, prezentat marţi de Agent Green şi Bruno Manser Fonds.

„Suntem deschişi dialogului şi dezbaterilor care ne ajută să învăţăm, să ne îmbunătăţim şi să ne consolidăm angajamentul faţă de gestionarea responsabilă a pădurilor. Suntem în dezacord complet faţă de cele menţionate în raportul publicat recent de către Agent Green şi Bruno Manser Fonds.

Avem încredere în practicile noastre forestiere şi urmăm procese riguroase pentru a proteja suprafeţele pe care le deţinem. Practicile noastre de gestionare a pădurilor sunt stabilite în conformitate cu cele mai înalte standarde de mediu, inclusiv cele ale Directivei UE privind habitatele”, au precizat reprezentanţii Ingka, la solicitarea Agerpres.

Aceştia subliniază că sunt deschişi discuţiilor în ceea ce priveşte planurile Ingka de gestionare a pădurilor, rezultatele auditurilor efectuate şi măsurile luate pentru a păstra biodiversitatea şi valoarea ecologică a pădurilor, toate documentele fiind disponibile deja pe website-ul companiei.

„În plus, căutăm în mod constant modalităţi de a inova şi de a ne îmbunătăţi practicile. De exemplu, anul trecut, am ales să nu intervenim asupra unor terenuri forestiere pe o suprafaţă de 1.400 de hectare, care nu au fost încă clasificate ca păduri multiseculare, anticipând noile criterii ale Comisiei Europene care vor intra în vigoare. Criza climatică, deteriorarea naturii şi a biodiversităţii, precum şi inegalitatea se numără printre cele mai mari provocări cu care ne confruntăm cu toţii în prezent.

Astfel, luăm măsuri pentru a veni în întâmpinarea acestor provocări şi ne adaptăm constant activitatea pentru a fi mai sustenabili, cu obiective clare pentru 2030. Aşteptăm cu interes întâlnirea cu Agent Green şi Bruno Manser Fonds din luna iunie, pentru a discuta detaliile raportului publicat”, au mai spus reprezentaţii Ingka Investments.

Activiştii de mediu ai Agent Green şi Bruno Manser Fonds (BMF) au semnalat, într-un raport prezentat marţi, că IKEA, prin Ingka Investments, contribuie la degradarea rapidă a pădurilor din România, inclusiv a pădurilor seculare şi a altor păduri cu valoare ridicată de conservare, fiind identificate peste 50 de suspiciuni de încălcare a legislaţiei româneşti sau comunitare şi practici forestiere necorespunzătoare, cu impact grav asupra habitatelor şi speciilor.

Activiştii de mediu consideră că IKEA/Ingka Investments ar trebui să fie mai prudentă, în calitate de cel mai mare cumpărător şi retailer de lemn din lume şi cel mai mare proprietar privat de păduri din România, cu aproximativ 51.000 ha de pădure.

„Principalele noastre constatări se bazează pe investigaţii pe teren în nouă zone forestiere şi trei unităţi de prelucrare a lemnului, precum şi pe o analiză aprofundată a amenajamentelor silvice şi a altor documente oficiale. Şapte dintre zonele forestiere selectate sunt păduri deţinute de Ingka şi două sunt păduri legate de lanţul de aprovizionare IKEA.

În toate pădurile analizate, am identificat dovezi ale exploatării comerciale intensive, în principal prin tăieri progresive, care au lăsat în urmă ecosisteme forestiere grav degradate, inclusiv în păduri cu valoare ridicată de conservare situate în arii protejate. Am documentat exemple extreme de degradare şi eroziune a solului, adesea observate pe peisaje sterile, cu regenerare forestieră redusă sau inexistentă”, mai arată raportul.

Totodată, analiza amenajamentelor silvice a indicat faptul că aceste documente se concentrează, în general, asupra exploatării forestiere comerciale, fără a ţine seama de conservarea naturii.

Amenajamentele silvice ale celor şapte păduri Ingka vizitate acoperă o suprafaţă de peste 14.300 ha, reprezentând 28% din totalul pădurilor Ingka declarate în România, precizează autorii cercetării.

„În mod şocant, doar 0,05% din această vastă suprafaţă forestieră se află într-un regim de protecţie strictă. În plus, şase din cele şapte amenajamente nu conţin absolut nicio pădure în protecţie strictă. Nici măcar un hectar nu a fost găsit în protecţie strictă din cele aproape 13.000 de hectare reprezentând şase suprafeţe deţinute de Ingka din judeţele Iaşi, Buzău, Vrancea, Suceava, Neamţ şi Argeş.

Doar 9,96% din aceste suprafeţe se aflau sub regimuri de protecţie parţială sau intervenţii moderate, însumând 1.433 ha. Într-adevăr, aproape 90% din proprietăţile Ingka Investments analizate se află în regim de producţie intensivă a lemnului, în ciuda faptului că majoritatea se suprapun sau sunt situate în vecinătatea unor arii naturale protejate, cum ar fi siturile Natura 2000, parcurile naţionale şi naturale”, se precizează în raport.

Conform sursei citate, din totalul de 51.335,49 ha deţinute de Ingka Investments în România (99% pădure), doar 1,04% se află în regim de protecţie strictă (management fără intervenţii) şi 8,25% se află în regim de protecţie parţială.

Potrivit studiului, în calitate de proprietar şi administrator de păduri, Ingka Investments este direct responsabilă pentru ceea ce se întâmplă în propriile păduri.

„Suspectăm că practicile forestiere defectuoase detectate şi potenţialele încălcări ale legii sunt rezultatul unei lipse de supraveghere şi de investiţii, al monitorizării insuficiente din partea Ingka şi al informaţiilor înşelătoare furnizate de IKEA cu privire la standardele sale în materie de sustenabilitate. Mai precis, cu prilejul activităţilor noastre de monitorizare, am putut observa mai multe neconcordanţe ce reprezintă în opinia noastră încălcări ale legislaţiei, amenajamentelor, standardului de certificare FSC (Forest Stewardship Council, n.r.), eticii şi deontologiei profesionale şi care contribuie la degradarea pădurii afectându-i negativ caracteristicile: continuitate, specificitate, naturaleţe, diversitate, anduranţă, funcţii ecosistemice, valoare patrimonială”, se mai spune în raport.

Sesizările privind aceste suspectate abateri în pădurile vizitate, deţinute de Ingka, au fost depuse la Gărzile Forestiere competente din judeţele Cluj, Focşani, Suceava şi Vâlcea, susţin activiştii de mediu.

Printre suspiciunile menţionate în raport sunt menţionate „probleme grave”, precum: aplicarea incorectă a diferitelor tipuri de exploatare forestieră (de exemplu, a tăierilor progresive) cu grave consecinţe, cum ar fi lipsa regenerării naturale a arboretelor, acte de punere în valoare ce depăşesc volumul inventariat pe hectar în comparaţie cu prevederile amenajamentelor silvice, degradarea solului cauzată de trecerea utilajelor grele în timpul perioadelor cu precipitaţii.

Activiştii de mediu menţionează, de asemenea, nerespectarea condiţiilor de exploatare specifice ariilor naturale protejate. Aceştia susţin că anumite suprafeţe de pădure ar fi putut chiar să se califice pentru includere în catalogul naţional de păduri virgine şi cvasi-virgine dar, în schimb, acestea au fost exploatate în mod intensiv. Totodată, au fost raportate urme de utilaje grele care au trecut prin cursuri de apă, lipsa arborilor de biodiversitate şi a lemnului mort, degradarea vizibilă a habitatelor şi periclitarea speciilor.

Având în vedere aceste constatări, autorii raportului solicită IKEA şi Grupului Ingka un control strict şi eficient al practicilor subcontractanţilor şi furnizorilor de lemn, pentru a pune capăt exploatării forestiere distructive şi practicilor forestiere necorespunzătoare, să interzică urgent exploatarea forestieră intensivă în toate pădurile aflate în proprietatea sa care sunt situate în interiorul sau în apropierea ariilor protejate, cum ar fi siturile Natura 2000, parcurile naţionale şi naturale.

Activiştii de mediu mai solicită IKEA „să protejeze strict minim 10% din pădurile deţinute în România, să aplice protecţie parţială în minim 20% şi o exploatare forestieră selectivă (tăieri grădinărite şi cvasi-grădinărite) în până la 70%”.

Conform raportului, acest lucru ar trebui să asigure conformitatea cu legile naţionale, cu legislaţia UE privind natura şi cu standardul FSC, protecţia strictă a întregului trup de pădure de la Ţibău, o proprietate Ingka care se suprapune cu zona propusă pentru înfiinţarea viitorului Parc Naţional Bucovina Păcii, să asigure trasabilitatea completă a lemnului utilizat în produsele IKEA din întreaga lume, fie că este vorba de lemn masiv sau compozit.

Totodată, aceştia solicită IKEA să nu accepte în lanţul său de aprovizionare lemn care provine din parcurile naţionale sau naturale şi să permită monitorizarea independentă a pădurilor sale de către societatea civilă şi jurnaliştii de investigaţie.

Ingka Investments este divizia de investiţii a Grupului Ingka, cel mai mare francizor IKEA.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

9 Comentarii

  1. nu taie padurile Suediei care 447.00o km2 deci aproape dublu si jumatate din populatia Romaniei, deci au intinderi care pot fi considerate virgine?

  2. cand era mosu’ in viata ..ala era bine intentionat..
    „a plecat” mosu’ ..au ramas pramatiile (cu posibile brate ale camorrei) la „ars pescarusi”

  3. @de ce
    Intrebarea dv. dovedeste ca IKEA minte cu nerusinare. Daca IKEA ar practica gestionarea pădurilor în conformitate cu cele mai înalte standarde de mediu, nu le-ar fi interzis de catre propriul stat sa exploateze padurile din Suedia. Vin si jefuiesc padurile din alte tari, tocmai pentru ce le este interzis sa exploateze uriasele suprafete impadurite din Suedia, Norvegia, Germania si Austria stiindu-se ca nu respecta nimic, nici o lege sau norma de bun simt. Vin cu jaful peste alte tari. Aveau dreptate comunistii cand ne invatau la scoala ca firmele austriece au defrisat total munti intregi fara sa reimpadureasca nimic. De altfel asta se vede clar in Ardeal sunt unde pe drumul catre Cluj de exemplu, se vad despadurite in totalitate toate dealurile si muntii din apropierea drumurilor de acces sau cailor ferate. La fel este vizibil si in Bucegi.

  4. Guvernul Romaniei ar trebui sa ii oblige pe acessti profitori IKEA sa preia de la populatie orice mobila veche de lemn, ori placi aglomerate si sa faca alte piese de mobilier vandabile. In Franta se poate si la noi nu!!!

  5. In rezumat, IKEA raspunde: ba pe-a ma-tii! Asta e Romania politicienilor care traiesc bine-merci, pe seama unei tari jefuite pana la refuz. Hotii prospera, profitorii asemenea, pulimea n-are decat sa moara de foame, ca Africa e un bun exemplu….

  6. Ikea ne exploateaza padurile pentru clientii lor din alte tari, pentru ca mobila vanduta in Romania e din carton presat. Afara cu Ikea si cu firmele austriece din Romania! Moratoriu pe taiera padurilor pe 30 de ani! Reimpaduriri masive daca vrem sa facem fata desertificarii! Padurea fixeaza solul, creaza mediu de viata si atrage ploaia!

  7. Cel mai mare vinovat este cel care a adus IKEA in tara si i-a satisfacut toate pretentiile mafiote. Cine si cand a batut palma cu acesti drujbari?

  8. „Pe Dinafară Deşteaptă, Iar Pe Dinăuntru Putrezită”.
    Esenta articolului ce o descrie pe ac. IKEA.
    De fapt asta este IKEA !!
    IKEA inseamna populism si miciuna, o firma stresanta care se acopera de hartoage. In realitate nu este nici mai buna, nici mai desteapta, nici mai „miloasa” cu mediu, nu este mai buna fata de…. ex. firmele austriece care fac jaf in padurile noastre.
    Produsele IKEA scumpe si de proasta calitate.

  9. Un raspuna tipic WOKE.
    Niste jeguri corporatiste care pe pedeoparte promoveaza salvarea climei si a Editat dar pe de alta parte ne taie padurile ilegal.
    Aia care striga cel mai tare ca sunt corecti sunt de fapt cei mai incorecti.
    Jos IKEA din pomul numit Romania!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.