Cum reacţionează o crainică din Coreea de Nord la lansarea rachetei care a alertat ONU

SURSA: REALITATEA.NET

Televiziunea nord-coreeană a salutat aşa cum trebuie lansarea rachetei care a alertat Consiliul de Securitate al ONU şi i-a speriat pe vecinii ţării conduse de Kim Jong-un.

Televiziunea publică de la Phenian este foarte implicată în reuşitele regimului Kim Jong-un. O crainică nord-coreeană anunţă pe un ton pasional lansarea rachetei care a lansat pe orbită un satelit.

Potrivit ITV, crainica spune că „satelitul de tip Kwangmyongsong-3 a fost lansat cu succes de racheta Unha-3, de la Centrul Spaţial din Cholsan”.

„Satelitul a intrat cu succes pe orbită”, mai spune crainica.

Comandamentul nord-american de apărare aeriană (NORAD) a anunţat miercuri că Phenianul pare să fi reuşit, miercuri, să plaseze pe orbită un obiect, după un tir de rachetă, despre care Statele Unite au afirmat că au „luat notă” şi „supraveghează situaţia”, relatează AFP.
„Potrivit indiciilor iniţiale, racheta a lansat un obiect care s-a instalat pe orbită”, a declarat NORAD într-un comunicat.
Coreea de Nord a trimis în spaţiu, miercuri, pentru prima dată cu un aparent succes, un lansator de satelit considerat de comunitatea internaţională o rachetă balistică cu rază lungă de acţiune.

„Lansarea celei de-a doua versiuni a satelitului nostru Kwangmyongsong-3 de la centrul spaţial Sohae (…) a reuşit”, iar „satelitul a intrat pe orbită aşa cum era prevăzut”, a anunţat agenţia de presă oficială a regimului nord-coreean KCNA.

Anterior, Statele Unite au anunţat că au „luat notă” de tirul de rachetă al Coreei de Nord şi „supraveghează situaţia”, a anunţat marţi seara un oficial de rang înalt din cadrul administraţiei americane.

„Am luat notă de lansare şi supraveghem situaţia”, a declarat pentru AFP acest oficial, în prima reacţie americană la tirul de rachetă nord-coreean.
El a precizat că Washington va da publicităţii o reacţie oficială „mai târziu”.

Statele Unite, care nu întreţin relaţii diplomatice cu Coreea de Nord, au avertizat la începutul lui decembrie că tirul de rachetă nord-coreean „ar fi un act de mare provocare ce ameninţă pacea şi securitatea în regiune”. Departamentul de stat a amintit că „orice utilizare de către Coreea de Nord a tehnologiei rachetelor balistice este o încălcare directă a rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU”, care vizează Phenianul. 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.