Cum reușește fiscul român să ne pricopsească cu cel mai mare nivel de evaziune fiscală și de deficit bugetar din UE?

Economia României, ca și cea a Uniunii Europene, nu mai este una liberă, de piață, concurențială.
Este o economie de control și supraveghere.
Întreprinderile și simplii cetățeni trebuie să furnizeze munți de hârtii lunar diverselor autorități sau entități “private” menite a ne monitoriza. Toată contabilitatea e concepută cu scopul final de a da statului posibilitatea de a ne impozita, taxa, dijmui și jumuli. Toate hârtiile depuse la bancă și toate operațiunile făcute prin bancă sunt vizibile la simpla cerere, chiar și confidențială, a fiscului, a executorilor, a procurorilor, a oficiului pentru prevenția și combaterea spălării de bani. La fel stau lucrurile cu angajatorii, cu asigurătorii, cu casele de pensii publice (chiar și cele administrate “privat”).

Nu e tot.
Precum vedeți, încă nu am zis nimic mai sus de închisoarea digitală.
Plățile și încasările în numerar sunt limitate și combătute prin lege, printre altele, pentru ca fiscul și toată fauna de mai sus să poată să ne monitorizeze și să ne execute mai simplu și mai rapid.
Prin înțeleapta permisiune a UE, România experimentează la greu digitalizarea fiscalizării: facturile se emit “digital”, documentele de transport, așișderea, bunurile trebuie ștanțate digital (altfel, sunt confiscate, iar circulația lor atrage amenzi uriașe).

Notă: această digitalizare încalcă directiva tva (am spus, illo tempore, de ce, nu mai revin, căutați în presă) și nu e aplicată decât în România, cu titlu de probă; Italia are ceva mult mai redus ca amploare, deci nu există comparație.
Dacă nu dai muntele de documente de mai sus, dacă nu bagi în draci la formulare de raportare online, dacă nu dai un motiv plauzibil pentru obtuzii de la bancă sau de la fisc, te trezești pasibil de impozit de 70% pe veniturile din surse neidentificate și cu conturile blocate pentru suspiciune de spălare de bani.
Și atunci: cum Dumnezeu reușește fiscul român să obțină “premiul” pentru cel mai mic procent de colectare a tva din întreaga UE? Cum reușește fiscul român să ne pricopsească cu cel mai mare nivel de evaziune fiscală și de deficit bugetar din UE?
Răspunsuri:
– furt,
– incompetență,
– îmbâcsire administrativă și legislativă,
– optimizare fiscală permisă și chiar încurajată marilor companii,
– disiparea haotică, de găini fără cap, a eforturilor de combatere a non- conformității către milioane de oameni simpli și antreprenori, suspectați toți, implicit, de evaziune fiscală, în loc de concentrarea eforturilor pe marii evazioniști și pe optimizarea fiscală,
– lipsa intenției de a stimula conformarea voluntară.
Există soluții contra tuturor celor de mai sus, doar că poporul a votat pentru “stabilitate”, adică pentru clasa politică osificată la putere în ultimii 35 de ani, establishmentul care a creat intenționat tot haosul.

facebook.com/gheorghe.piperea

Recomanda 7
Gheorghe Piperea 457 Articole
Author

9 Comentarii

  1. Fiscul român , în complicitate cu justiția și celelalte instituții de forță , cu președinția , alături de parlamentari și o parte din presă , toate acestea constituie cea mai consolidată grupare de crimă organizată și cea mai periculoasă amenințare pentru ordinea constituțională din România din Romănia . Zilnic ne rîd în față membrii acestora folosindu-se de orice prilej de comunicare afișînd huliganismul politic ambalat democratic european , inconfundabil . Acum , sunt distrugătorii absoluți ai romănilor . Normali .

  2. Acolo trebuie făcută curățenie generală !!Au rămas în funcții majoritatea șpăgarilor vechi,care aveau pe vremuri salarii mici și nu se sfiau să ia șpagă de la oricine.Acum toți au salarii foarte mari dar metehnele nu le-au abandonat,de muncit nu muncesc,iar șpaga e…sfântă !Sunt sute sau chiar mii în fiecare județ,și-au dus acolo copiii,amantele,rudele și puțini sunt cei care iau salarii sub 7-8 mii de lei lunar!Sincer,l-aș pune șef peste ei pe Piedone,ăsta ar ști ce să facă cu ei !!

  3. Cineva ce-a lucrat la fostul Combinat Sideurgic Hunedoara, dat fenicienilor din Cityul londonez sub acoperirea indianului, spune că în ce-a mai rămas din combinat, o mică parte, sînt doi inspectori permanenți ANAF. Tot angajatul, mai sînt 700, știe cum se scoate profitul din țară fără a se plăti o lețcaie numai cei doi vajnici anafiști nu știu, nu văd, nu aud, nu miros.

  4. Cică, tineretul bovin drogat și absolvent trebuie sa se înscrie la AJOFM că ,caută de munca, ca sa primească ajutor de șomaj! Succesuri drogați cu vacante in Dubai pe banii lui papa!

  5. Totuși, de de nu faceți ce trebuie la momentul potrivit și doar anunțați efectele? Aici, nu cumva e complicitate pe distrugerea țării și cetatenilor români?! Despre control și coordonare stricte, scriu de când am simțit, adică, de prin 2004 și a continuat până la momentul in care trăim! De ce nu au luat măsuri imediat sa nu se întâmple?

  6. de secole s-au scris romane in care Fiscul era o sperietoare…aveti iluzii sa in urmatoarele romane va fi altfel…

    • 15.000de capete de organe mananca anual 4,5 miliarde euro din Bugetul Statului iar ei ii servesc pe stapanii lor externi si nu cetatenii Romaniei care le plateste salariile din impozitele lor. Daca se reduce numarul lor cu 6/7 se obtine o economie anuala de 3,8 miliarde euro. Daca se impoziteaza toate sucursalele firmelor mama occidentale venite la ciordit in Romania se aduc la Bugetul Statului 40 miliarde euro anual. Daca se ridica Nivelul Redeventelor pe resursele noastre exploatate de francezi, italieni, austrieci, unguri, amerloci… se vor obtine alte cateva miliarde de euro anual. Daca nu se mai da pomana 3% din PIB Urcacaniei se obtin alte 6 miliarde de euro anual. Deci solutii exista dar belzebutii ce ne conduc ii jupoaie de 7 piei cate 7 tot pe cei care muncesc cinstit in tara asta si care-si platesc darile aberante catre stata an de an. Si avand in vedere ca cea mai mare Evaziune Fiscala o fac Serviciile Secrete, vreo 7 la numar, prin societatile comerciale-finaciare pe care le detin sub acoperire se mai pot castiga alte miliarde de euro anual interzicandu-le prin Lege SRI, STS, SPP, SIE…. in a mai desfasura activitati comercialo-financiare.

  7. Revin, cel mai ușor scapi de evaziune (ce este plata birului către stăpîn sub amenințare și prin forță, adică furt) prin scoaterea tuturor birurilor (TVA, impozite de orice fel, accize, taxe s.a.).
    Căteva sute de mii de tăietori frunze la câini, mircea fă-te că lucrezi, slujitori ai regimului oricît de odios ar fi, ar căuta să facă ceva folositor.
    Peste noapte, nemaifiind borcan cu miere, bugetul fiind mic, hoții și tîlharii nu se mai înghesuie la funcții publice, nu se mai îmbogățesc prin contracte finanțate de la buget (toate marile averi, oriunde-n lume) se trezesc că trebuie să muncească.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.