Perioada Sărbătorilor, mult aşteptată de toată lumea, se poate dovedi un chin pentru toţi cei care pun mare preţ pe siluetă. Fripturile, piftiile, maionezele sau torturile „ne ajută“ din plin să acumulăm kilograme serioase. Multe dintre noi s-au trezit anii trecuţi cu o siluetă mai împlinită în ianuarie, aşa că numărul orelor la sala de sport a trebuit crescut considerabil. Pentru toţi, mai mulţi specialişti în nutriţie, citaţi de healthline.com, vin cu sfaturi care ne ajută să trecem peste Sărbători, fără un surplus.
Mâncaţi ceva înainte de a pleca din casă
„Niciodată nu pleca la o petrecere pe nemâncate”, a declarat pentru Healthline, Shoshana Bennett, un psiholog care profesează în California. Bennett recomandă tuturor să ia măcar o gustare, din care să nu lipsească totuşi proteinele. “Proteinele ajută la echilibrarea nivelului de zahăr în sânge, aşa că fără ele, primul lucru pe care îl veţi face dacă ajungeţi la o petrecere este să „vânaţi“ platourile cu deserturi” spune ea.
Beţi apă
Bennett mai afirmă că oamenii vor mânca mai puţin dacă sunt suficient hidrataţi. Ea susţine că, de multe ori, oamenii confundă senzaţia de sete cu cea de foame şi….se pun pe mâncat. Beţi multă apă şi mâncaţi gustări mici, recomandă Bennett, care spune că asta poate fi un pas mic spre ţelul dorit. Silueta zveltă.
Gândiţi-vă la ce mâncaţi
Când vă aflaţi în faţa unei mese care „geme“ de mâncare, nu vă aruncaţi asupra preparatelor, ci gândiţi-vă puţin. „Dacă decideți să mâncați ceva, faceți-o încet și deliberat, degustând și mestecați fiecare mușcătură”, a remarcat Bennett. „Un semn că mănânci” inconștient „este acela că aproape nu vă amintiţi ce aţi mâncat. Dacă mâncați fără să vă gândiţi înainte, nu veți putea să savurați gustul delicios ale mâncării și veți rămâne doar cu multe calorii suplimentare.
Mâncaţi, mâncaţi, dar mai luaţi şi pauze
Un aspect foarte important pe care trebuie să nu îl ignore nimeni este acela de a face pauze în timpul mesei. Cel mai bine este să lungiţi pauzele dintre felurile de mâncare. Explicaţia este simplă- „Este nevoie de aproximativ 20 de minute până când creierul nostru ne spune că stomacul nostru este plin, deci luarea a câteva minute de pauză între porții poate ajuta la prevenirea supraalimentării”, a spus Avital Schwartz, medic dietetician la un spital din Baltimore.
Gustați – în doze mici
Preparatele de Sărbători sunt la fel de gustoase şi în porţii mari dar şi în porţii mici. O porţie uriaşă de sarmale, o felie de tort cât roata unei maşini sau o friptură cât un port o dată nu înseamnă, obligatoriu, răsfăţ culinar. Putem mânca cu aceeaşi plăcere porţii mici din aceste preparate. Iar rezultatele se vor vedea în ianuarie. „Ia-ți timp să mănânci puțin din fiecare mâncare aleasă și să o savurezi, mai degrabă decât să mănânci și să pierzi cea mai mare parte din plăcere”, mai spun dieteticienii. „O cantitate mai mică poate fi mult mai plăcută decât una de dimensiuni mari, și lasă loc pentru degustarea mai multor bunuri fără dureri de stomac”.
Străduiți-vă mai bine să vă mențineți silueta, nu să slăbiţi
Una dintre marile greşeli pe care le facem de Sărbători este aceea să începem o cură de slăbire fix în această perioadă. „Încercarea de a pierde în greutate în acest interval de timp poate fi foarte dificilă și descurajantă, așa că recomandăm participanților să aştepte până în ianuarie, un moment mult mai practic pentru concentrarea eforturilor de scădere în greutate”, mai susţin specialiştii.