Cum se folosește diaspora nu doar pentru a rămâne la putere

Cum se inflitrează serviciile secrete în disapora, cum se organizează ea pentru a fi exploatată nu doar electoral, ci și geopolitic? Iata rețeta subtilă, eficientă și deloc ieftină a regimului Erdogan

Cum se folosește diaspora nu doar pentru a rămâne la putere

Cum se inflitrează serviciile secrete în disapora, cum se organizează ea pentru a fi exploatată nu doar electoral, ci și geopolitic? Iata rețeta subtilă, eficientă și deloc ieftină a regimului Erdogan

La doi ani de la alegerile prezidențiale din Turcia, Recep Tayyip Erdogan se menține în topul politicienilor preferați în diaspora turcă din Germania, la fel și partidul Justiție și Dezvoltare (AKP). Două treimi dintre membrii comunității turce din Germania îl preferă pe Erdogan, iar asta în condițiile în care printre cei 3,5 milioane de turci (cum arată statisticile oficiale) din Germania sunt și persoane cu origini kurde, armene, susținători ai stângii din Turcia și ai lui Fetullah Gulen (inamicul numărul unu al lui Erdogan, acuzat că ar fi fost in spatele tentativei de loviturtă de stat din 2016). Sunt oameni care au plecat din Turcia nu doar pentru a căuta bunastarea, ci mai ales pentru a scăpa de represiunea regimului Erdogan. Așadar, cum a reușit președintele Turciei să-și asigure susținerea unei atât de mari parți din diaspora turcă din cea mai mare țară a UE, o susținere cu un puternic impact nu numai electoral, ci și geopolitic?

Să fie o coincidență faptul că Turcia a revenit la provocări militare la adresa Greciei, în apele cipriote, la forări ilegale pentru explorarea zăcămintelor de hidrocarburi în jurul Ciprului tocmai când președinția Consiliului UE este deținută de Germania? Să fie o întâmplare că aceste provocări, în care Franța s-a implicat chiar militar de partea Greciei, au loc acum? Cel mai probabil, așa cum a făcut-o și cu implicarea militară în Libia, Turcia caută să preseze UE pentru a veni la masa negocierilor și pentru a reintroduce Ankara în ecuația exploatării hidrocarburilor din bazinul levantin, de unde a fost exclusă de acordurile dintre Grecia, Cipru, Israel si Egipt (ultima țară fiind în tabăra adversă Turciei în Libia și condusă de un regim care prigonește islamul politic și Frații Muslmani). Are Turcia pârghii de presiune mai mari asupra Germaniei decât asupra altor mari puteri europene? Le-a folosit în 2015, atunci când Angela Merkel a impus întregii UE un acord scump pentru limitarea migrației, negociat doar de Berlin și Ankara?

În primul rând, nucleul disporei turce este format din cetățeni care au o relație pozitivă cu țara lor de origine și care nu au reușit să se integreze în societatea țării gazdă. După ce AKP a câștigat alegerile din 2002, acest nucleu a devenit ținta mai multor politici.

Partidul lui Erdogan i-a incurajat pe turci să se identifice cu țara lor de origine, le-a oferit o identitate culturală și religioasă care să umple vidul lăsat de incapacitatea integrării în societatea germană, căci a fi musulman minoritar într-o țară creștină a dus la alienarea familiilor turce de restul societății. AKP a exploatat această situație, însă nu a fost nici ușor și nici ieftin.

Faptul că Erdogan a fost primul lider de la Ankara care le-a dat drept turcilor din dispora să voteze la alegerile din Turcia nu l-a costat nimic la nivel bugetar, cu atât mai puțin la nivelul imaginii. Asta a făcut ca diapora ce a dobândit acest drept să voteze în mare parte cu AKP și Erdogan. Rezultatele de la alegerile din 2018 arată că aceasta a fost o carte câștigătoare pentru președintele Turciei.

Apoi au urmat măsuri mult mai costisitoare. Erdogan a acordat importanță mare unor asociații prezente deja în Germania și Europa și care depindeau în mai mică sau mai mare măsură de guvernul de la Ankara: Uniunea pentru Afaceri Religioase (DITIB) și Viziunea Națională (Milli Gorus). Prima organizație este dependentă de Directoratul pentru Afaceri Religioase de la Ankara (Diyanet), iar ”afaceri religioase” trebuie citit ”afaceri musulmane”. Acest directorat administrează mii de moschei  și plătește mii de imammi și învățători în toată lumea.

DITIB a fost văzuta în Germania ca o piedică în calea radicalizării comunității turce. Pe de altă parte, Milli Gorus, o organizație cu vizini naționaliste, a fost văzută ca o falangă a Fraților Musulmani și a islamului politic. Autoritățile germane au cooperat, prin urmare, cu DITIB pentru a rezolva probleme legate de imigranții turci, de educația islamică, promovarea islamului moderat.

Bugetul Diyanet este impresionant. La finalul anului 2019, site-ul directoratului turc arăta că are un buget de 825 de milioane de dolari, mai mare decât al celor mai multe ministere. Deutsche Welle scria însă că Institutul de Statistică al Turciei plasează bugetul Diyanet pentru 2019 la circa 1,7 miliarde de dolari. Alte surse media arata că, din 2019 până în 2023, directoratul pentru afaceri religioase va avea un buget de 11 miliarde de dolari, împărțit în 2 miliarde de dolari pentru 2020, 2,2 miliarde pentru 2021, 2,4 miliarde pentru 2022 și 2,6 miliarde pentru 2023, la centenarul Turciei moderne. În cei 18 ani petrecuți la putere ca premier și președinte, Erdogan a majorat de patru ori bugetul acestui directorat, pe care l-a transformat într-un vehicul al promovării intereselor regimului în întreaga lume.

După tentativa de lovitură de stat din 2016, DITIB și-a schimbat poziția, iar autoritățile germane și-au restrâns legăturile cu această asociație. Spre exemplu, DITIB, a făcut apel ca turcii să se roage pentru armata turcă care invada nordul Siriei, a început să publice imagini în care copii în uniforma armatei salutau victoria din Siria. Apoi, DITIB nu s-a alăturat unui marș împotriva terorismului islamist organizat de o asociație muslmană din Koln. Berlinul  a fost tot mai îngrijorate de apropierea dintre DIRIB și amintita Milli Gorus, asociația naționalista, cu viziuni antioccidentale și antisemite (în opinia autorităților) creată în anii 1960 de unul dintre mentorii lui Erdogan, fostul premier Necmettin Erbakan. Milli Gorus organizează cusrusri pentru tineri și adolescenți, multe axate pe religie, și organizează și tabere de  vara low-cost în Turcia pentru turcii din Germania.

Nimic din activitatea peste hotare a organizațiilor de mai sus (la care mai poate fi adaugată și Uniunea Turcilor Democrați Europeni, înființată în 2004, în Germania, pentru promovarea intereselor turcilor din Europa) nu are loc fără știința serviciilor secrete din Turcia – MIT. Dyianet a fost suspectat multă vreme în Germania că ar fi creat o rețea amplă de colectare de informații despre disidenții politici și despre kurzii din Germania. Începând din 2017, activitatea aceasta s-a concentrat pe adepții lui Fetullah Gulen (aflat în exil în SUA).

Cooptarea diasporei, organizarea ei și influențarea ei la nivel oficial (prin subordonarea unor asociații directoratului pentru afaceri religioase de la Ankata), dar și în umbră, prin implicarea MIT, poate explica într-o oarecare măsură de ce UE nu a impus niciodată sancțiuni cu adevărat dure regimului Erdogan. Importanța diasporei turce din Europa (în special în Germania) și riscul ca aceasta să se radicalizeze sunt costuri uneori prea mari.

Așadar, Recep Tayyip Erdogan poate șantaja Europa nu numai prin amenințarea deschiderii granițelor pentru milioane de refugiați din Orientul Mijlociu, ci și prin diaspora turcă din Europa. Controlul exercitat asupra disporei de asociațiile turce legate ombilical de guvern și de serviciile secrete turce este o amenințare la adresa stabilității țării gazdă.

Acum, după aproape două decenii de aplicare a unei strategii coerente și investiții majore în controlul disporei turce, încercarea țărilor europene gazdă de a limita influența AKP, a serviciilor secrete turce, a regimului Erdogan a devenit chiar riscantă, pentru că orice acțiune represivă împotriva asociațiilor turce considerate un pericol pentru societate va duce aproape sigur la riposta cum că asemenea acțiuni sunt islamofobe, antidemocratice și la o apropiere și mai mare a acestei dispore de regimul Erdogan.

Distribuie articolul pe:

13 comentarii

  1. Nu cred că ai citit și înțeles bine mesajul meu . Poate o să- mi scrii și mie in ce capcana am cazut??? . Ai impresia că sunt în PSD ??? . Te anunț că singura data cînd am fost la vot ,am fost pt demiterea lui Băsescu. Citește cu atenție : soros este la BNR, adică viața ta ,și a altor milioane de români depinde de el.

  2. Am scris despre securisti si nu despre sorosisti, ca bantuie pe langa bisericile din diaspora. Exista o legatura intre securisti si sorosisti? Nuuu! Soros este doar fatada, pentru ca are o legatura cu USAID. Cati dolari incaseaza Soros de la buget? Nimeni nu stie cu precizie (adica este secret): https://thehill.com/blogs/pundits-blog/international/331026-why-is-the-state-department-refusing-to-disclose-soros
    Si daca tot s-a adus vorba despre sorosisti, cam cati dintre actualii consilieri ai „barnei” au primit „suport” de la Soros? Surprizeee, surprizeee!?

  3. pt miroiu bravos.Pai ce voiam sa aud am auzit.Deci soros mult injurat de Dragnea e si in PSD.A fost o capcana si ai intrat.Dar acum o alta intrebare- e de rau sau e de bine ? Este el asa malefic cum e prezentat de politruci sau se folosesc de el ca sa aiba o motivatie a neputintei lor ? Stii tu,dusmanul de clasa.Aud?Cum se zice ai luat teapa.

  4. @ oana Nu mai este nevoie de ani . Economia Germaniei este deja atacata. De ce cauta sa distruga si mai mult alte popoare din Europa? Piata de desfacere europeana nu este asa de productiva. Si apoi Turcia a fost istoric pupila Germaniei.

  5. Cred că : toată lumea trebuie sa observa lipsa de cultura politică a lui moroiu și a celor că el . De ce ? .Pt că soros este și în psd așa cum este și în alde așa cum este și în pnl ,așa cum este și la BNR . Mai citește ,mai informeaza-te și nu te mai face de rîs .succesuri

  6. OANA, ai vrea tu.Zi-mi macar un nume de tara in care rusul a ajutat-o fara sa uite sa plece aceasta Rusie a ta.

  7. Lașitatea și prostia Occidentului nu se dezminte!
    Când SFÂNTA SOFIA A FOST FĂCUTĂ MOSCHEE IN FAPT O PALMA DATA CRESTINISMULUI OCCIDENTUL LAȘ ABIA A MARAIT.
    FRANȚA,BELGIA AU MARI PROBLEME ,URMEAZĂ NU PESTE PREA MULTI ANI GERMANIA.
    O SĂ CERETI AJUTORUL RUSIEI.

  8. Gandi,chiar asa,Soros asta e atat de tare.Altceva nu are ce face decat sa-i plateasca pe toti care sunt impotriva unur politicieni slabi, nu-i asa? Trist este ca unii ajung sa creada asa ceva,precum unii de aici.Dar tind sa cred ca voi sunteti trompete .Daca detaliezi cum plateste Soros,cum se infiltreaza Soros.Iti dai seama,Soros este ochiul universului,cunoaste pe orice om, vede tot.Deci sa fie clar,cei care sunt contra unor politicieni decazuti se numesc sorosisti.In cazul Romaniei PSD este partidul laptelui si a mierei,dar nu-i da pace Soros sa guverneze.Soros e in toate.E in smartphone, e in tableta,e in cartile de beletristica.Le impuie capul tinerilor.Soros e cititorul viitorului.Ce mai e acest batranel ? A,sa nu uit,dusmanul lui Orban al Ungariei.

  9. Si cine e acea diaspora? Dusmanul poporului nu? Acel dusman din umbra care va vrea raul.Astea sunt scuzele unui om slab,unui dictator sau a unui regim ce se vrea totalitar.In fenta ati intrat voi parere..

  10. Noooo!, voi chiar credeti ca diaspora turca e pupatoare de erdogan?! Metoda e folosita cu succes si in Romania! De ce intrati pe fenta?!

  11. Diaspora lui Erdogan se poate transforma si intr-un cal trojan, pentru civilizatiile occidentale, la un moment dat.
    Daca langa astia au venit si sirienii recent goniti de razboi, Europa e ca si rezolvata pe termen mediu.

  12. Tentativa de lovitura de stat ,a fost marca soros ( de aceea i-a dat afara din tara pe soldații americani). De aceea este apreciat Erdogan ,in nici un caz pt balivernele scrise de dvs.
    In alta ordine de idei,Erdogan ,a negociat cu Merkel,preluarea imigranților sirieni CONTRA COST (pe bani grei). A știut să facă bani din asta . Cînd merkel nu a mai vrut sa plătească ,Erdogan le-a dat drumul imigranților (sa plece din Turcia).Unde s-au dus ? Direct in Germania, și așa au început violurile ,furturile etc . De asta este iubit de popor .
    România cum negociază venirea soldaților americani ? Ce primește în schimb ? . Știm toți ce primește…..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.