Cum se învârte roata!

Prețurile mari de la gaze naturale și energie electrică și tendința multora de a-și micșora consumul i-au făcut pe mulți să își amintească de vremuri pe care le considerau trecute. Informația că s-ar putea chiar raționaliza consumul de gaze naturale le-a pus capac.

Surse: Guvernul ia în calcul, la iarnă, raționalizarea gazului

Pentru cei care nu-și amintesc sau care nici măcar nu erau născuți, prezentăm o pagină din ziarul Scînteia în care se menționează fix acest subiect.

Astfel, în data 07 februarie 1987, prima pagină din organul CC al PCR prezintă Decretul privind unele măsuri pentru raționalizarea consumului de gaze naturale și energie electrică.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 28
Author

49 de Comentarii

  1. Afara-i frig, in casa-i frig
    Iti multumesc, partid iubit, ca m-ai calit!

  2. Atunci Romania producea otel in Galati, Hunedoara si Resita, avea combinate petrochimice, de celuloza(vascoza/bumbacul arttificial) si harti, rafinarii, laminoare, utilaj greu, industrie extractiva, agricultura performanta complexe zoo de vaci si porci. Azi nici in ograda nu mai este voie sa cresti un porc pt ca noua oranduire criminala, UE, ne-a transformat in lagar de…primim la portie cat mai putin ca sa ”eliberam” locul. Romania trebuie transformata intr-o groapa de exploatare a resrselor.

  3. Nu se poate, nu pot sa cred! Pe vremea lui Ceaușescu toți voiau vacante și concedii fiind sătui de munca in 3 schimburi! De când l-au împușcat pe Ceaușescu s-a schimbat modificarea și acum striga în cor „vrem sa muncim”! Succesuri EBA capitalistă cu droguri ușoare la purtător care trebuia să înceapă și ea de undeva! Nu-i așa că filmele porno capitaliste sunt incitante si-ti spala creierii?

  4. Atunci aveam industrie,aveam export masiv de produse finite si incercam sa ne platim toate datoriile la FMI.Acum nu mai avem industrie,dar totul se rationalizeaza ,a sa dam gazul,energia electrica altor tari si sa importam totul.Exact ca in tarile lumii a treia.Tari bogate in resurse,oameni saraci ,muncind pe nimic.La noi se considera ca totul polueaza ,gazul,oamenii,lemnul,animalele,in schimb suntem groapa de gunoi a Europii si a lumii.Aici UE nu mai da directive,decat ne invata cum sa selectam si sa valorificam gunoiul.Atunci de ce nu si-l valorifica ei la ei in tara si-l trimit la noi,sa poluam solul,subsolul,apele si oamenii.S-a ajuns la situatia disperata ca nu mai poti respira aer curat nici in orase ,nici la tara. Daca asta este UE,asta este capitalism,nu merci.Nu asta ne-am dorit,saracie,dictatura,restrictii,sclavie,etc.

  5. Poate dati textul separat pentru a putea fi citit. Ceea ce afisati u este lizibil.
    Cu multumiri!

  6. Noo se puunee !
    Atunci „ierea” comunism si acum e capitalism, democratie, stat de drepti !
    In cei 30 ani am reusit numai sa inlocuim comisarii sovietici cu cei bruxelezi… Am inlaturat „exploatarea omului de catre om”: acum e invers … si am distrus toata economia „comunista”…

  7. vai Doamne , cum sa dati asa ceva publicitatii ?

    Vreti sa ne acuze UE ca suntem nostalgici ?
    Sa ne spuna toti linge-clanta ca suntem nationalisti ?

    Pe acele vremuri , cu adevarat numite Epoca de Aur , daca energia electrica consumata casnic depasea o limita oarecare , kw/h era mult mai IEFTIN .
    Cu cit consumai mai mult – cu atit plateai mai putin.

    Un indice de Civilizatie folosit , pe acele vremuri exceptionale , era Cantitatea de gunoi / locuitor . ( Atentie , oamenii nu erau considerati animale ca acum – in Globalism cind raportarea se face : Cantitate / per copita ( !!??!!)
    Daca produceai mai mult gunoi era semn ca Romania este civilizata .

    deh , prosti comunistii .Prosti deoarece tac ….

  8. TIN MINTE , INTRERUPEA DOUA ORE PE ZI ENERGIA ELECTRICA DE LA ORELE 18 LA ORELE 20 , IAR LA ARAGAZ , FLACARA ERA MICA , ZIUA , CA ABIA SE INCALZEA UN IBRIC CU APA SI CU CATEVA OUA . IAR IN LOCUINTE , CALDURA DE LA CALORIFERE ERA OPRITA SI NICI GAZELE NU FUNCTIONAU BINE , GAZELE ERAU IN CANTITATE FOARTE MICA , CU FLACARA MICA LA ARAGAZ . ERA FRIG IN LOCUINTE !

  9. Tot o laie ! Si atunci se ducea totul la export : carnea de Comtim, covoarele de Cisnădie, mobila din lemn masiv, fierul, cimentul, textile, … tot, tot ce era bun pleca afară pt capitaliști. Acum e altfel ? Pleacă direct forta de muncă și capitaul străin are acces direct și nelimitat la toate rezervele noastre geostrategice. Sîngerăm prin toate venele și nici AuR nu vede, ba mai mult e pro u€natous. A fost și este tot un drak totul cu ajutorul a cca. 50 de ofițeri care au trădat la „revoluție”.

  10. ACUM OPRIM CALORIFERELE DE LA CALDURA , PENTRU CA ACEEA CALDURA PE CARE O AVEM , E SCUMPA CALDURA SI LASAM SA FUNCTIONEZE DOAR 1 CALORIFER , SI PLATIM 50 DE LEI PE LUNA 1 CALORIFER CARE FUNCTIONEAZA .

  11. Da , stimați tovarăși si dragi ,,pretini” de 32 de ani ne confruntam la conducerea țării cu FSN , o platforma ,,mascat” comunista , de sorginte rusească , care înglobează toate așa-zisele partide , mimând pluripartidismul . Cu toate ca exista diferențe mari privind informarea cetățenilor , știrile pot fi luate direct din Occident , iar al 4- le-a roman are pe cineva ,,afara “ , totuși ,,tovarăși “ ca Zgonea, Dancica , Ciolan , Dragne , Olgu- ta Vasileasco , Bârna , Bădălau, Cuc, Cioloș, Catu , Dancu , Caciu , Orbán , Kelemen Hunor , etc. si toți actorii politici cu nivele submedii si suburbane ( AUR) duc aceiasi politica antiromânească, confirmam proverbul ,,une nu- i cap vai de romani. Înainte de 1989 in urma unei dezvoltari haotice dupa capul unui ciobotar , resursele țării nu au mai putut face fata cerințelor si atunci a suferit populația. Iar azi aceiasi haos ,,controlat “ Azi in știrile pe telefoanele mobile , de ex. apar doua informații privind stadiul accesului la gazele din Marea Neagră: mediafax : americanii de la BSOG declara ,,credem cu tărie ca producția de gaze va începe in al II – le-a trimestru 2022” , si pe HotNews: gaze din Marea Neagră? Adio , frumoase vise ale trecutului ! , articol semnat de un anume Cosmin Gabriel Pacuraru.

  12. Comparati merele cu perele.
    Retaradatul cismar rationaliza ca sa poata exporta, dar nu te punea sa platesti facturi mai mari decat salariul sau pensia incat sa-ti pierzi casa sau sa te spanzuri, cum se intampla acum.

  13. maxtor isi aminteste cand a vazut „mercurialul” din pietze,
    maxtor are un interes,
    maxtor isi aminteste sentimentul
    si pe multi ii tine vinovati
    (au mancat fara drept).

  14. CAT TIMP NUMARUL PROSTILOR ESTE MAI MARE DECAT A CELOR CU CARTE, TOATE MERG PE DOS , ISTORIILE SE REPETA ,DIN GRESELI NU INVATA NIMENI ,DEGEABA VOTAM CA IESE TOT PROSTUL ,LICHEAUA ,LEPRA ,MAFIOTUL SI CURVA ,IAR DEMOCRATIA DEVINE O BASCALIE,LIBERTATEA O HIMERA ,IAR ROMANII NISTE OI DATE LA STRUNGA SA FIE MULSE DE STRAINI.

  15. Au dormit în papuci 32 de ani!!..Dacă erau gata cele 5 reactoare de la cernavodă, azi avem curent să-l mâncăm cu plonicul!!…răul a fost început de jidanul fără gât în ’90..industria română e un morman de fiare vechi!!..acum tragem foloasele ,adică kanci curent,kanci căldură!!..

  16. vremuri trecute? de 3-4 ieri focul de la aragaz este rosu, uneori cu alb chiar, iar astazi-dimineata mesaj de la ticalosi ca se intrerupe furnizarea gazului ! incalzeste-te cu aer romane pe bani grei pentru „gaz”!

  17. Care cota, bre, daca consumul e mult mai mic decat in alti ani, destui cetateni au plecat din tara si nu are cine consuma in locul lor! Spuneti adevarul ca aveti pierderi uriase pe reteaua voastra, sau, magariile pe care le fac birocratii vostrii au legatura cu consumul, sau, ceva si mai grav, ati pus in strategia de consum pentru anul 2021 o cantitate mare dar ati cumparat si furnizat o cantitate mult mai mica(fals in acte si fapte)! Asta pute!

  18. Cum bine spunea și tovarășul Lenin:
    Comunismul este puterea sovietică ailaltă, plus electrificarea întregii țări, dupe care veți avea curent numai dacă deschideți voi fereastra. Că ușa v-o deschidem noi, vreți, nu vreți.

  19. – Ceausescu sa ne ierti ,ca-n decembrie am fost beti!

  20. minca -v-as pregatiti-va de razboi si lasati nostalgia …vin francezii nemtii americanii etc …ucraina plinge de dorul nostru …prin razboi se caleste europeanu adevarat…si nu uitati …44 la suat din noi sintem analfabeti….

  21. Mi se pare absolut normal. Doar nu aveți pretenții absurde cum ar fi că nemții sau francezii să dârdâie la iarnă în case pentru că Viktor Orban a afirmat răspicat că nu va da nici un milimetru cub de gaz nimănui ieoropean din gazul primit la preț de nimica de la Putin. Nemții și francezii e fini. Dăm noi din gazul nostru național pentru că suntem încă destul de căliți de frig și de foame și pe deasupra simțitori. În plus, îi simțim ca pe frații noștri dragi atât pe francezi cât și pe nemți. Nu le dăm noi și grânele noastre iar ei darnici ne trimit înapoi aluat congelat din grâne românești bine aditivate cu ieuri ca să ne crească țâțe la toți bărbații?

  22. Pt astia mai tiNeri.Impuscatu’,( care nu era retardat de loc, si pana una alta a murit pt țară) a rationalizat CA SA PLĂTEASCĂ DATORIILE….Astia ne indatoreaza si au dat si resursele. Nu sunt vinovati „unii” ca conduc(!) lumea, suntem vinovați NOI, ca ne lasam condusi.

  23. Eh! Habar nu avem ce urmeaza ! Sa mai punem o haina pe noi ? Vreti sa spuneti doua plapumi ! Pai, dragilor, avem cumplita firma OMWPetrom, unde OMW este firma austriaca (austriecii experti in gaze si petrol?!) si detine 51% din actiunile firmei , 49% din actiuni aparinand Petrom ; cine dicteaza politica firmei comune , dupa cum vrea muschii ei ? Desigur actionarul majoritar OMW Nu stiu ce are firma OMWPetrom in Austria , dar in Romania are instalatii de extractie (sonde) pentru petrol si gaze , are o rafinarie ,are centre de desfacere a produselor obtinute ! Mai intreb odata , cine este mama si tata in aceasta firma ? In mod absolut sigur nu Petrom ! Pai, de cand va tot spune batranul Didos, ca-n Romania jaful este institutionalizat ? V-a intrebat cineva daca sunteti de acord sa vindem la straini lemnul padurilor , pamantul agricol al tarii (singura bogatie inepuizabila a Romaniei) bogatiile solului si subsolului, etc.? Cucu ! Nu aveti voie sa ganditi , sau sa puneti intrebari .Mucles! Va-a dat raportul vreodata guvernantii , ce au facut cu banii din bugetul tarii , cu zecile de miliarde de euro si dolari,imprumuturi de pe piata de capital , cu care sunteti impovarati fiecare ? Macar o singura data ? Cucu ! Spuneti , fratilor , suntem , sau nu jefuiti de ai nostri? Sa nu dam vina pe straini, jaful incepe de la noi de acasa! Justitia…,mai bine ma opresc !

  24. Vremuri bune, de mult apuse. Nici nu prea aveai ce să faci cu energia electrică: frigiderul era gol sau absent, televizorul era aproape inutil dar un bun suport pentru „mileul” și „pestele”, lumina era mai tot timpul oprită. In ceea ce privește gazele, aveai ceva de gătit? Erai chiar norocos! In rest muncă, muncă și bineînțeles, muncă. După muncă somn și cântece „patriotice” la radio. E bine că se reîntorc vremurile acelea, sper să se întoarcă și Ceaușescu, a condus mai bine România decât trădătorii ăștia.

  25. Si atunci,ca si acum,securitatea era marea problema.Institutie inutila si capusa.

  26. MULȚUMIM SECURISTOIZILOR ĂLOR CARE AU DAT LOVITURA.AICI LU NUI AȘA DRAGĂ?O BA DA.AM TRĂIT ACELE VREMURI.PENTDU CINE I AU BUCURAT REVOLUȚIA ACUMA TRĂIESC VREMURILE BUNE.DA.,AM TRĂIT ACELE VREMURI,TIMPURI.NU ERAM MULȚUMIT.AM FĂCUT ÎMPRUMUT LA BANCĂ,MI AM ACHITAT ÎMPRUMUTU ,DAR CU DOBÂNDA STABILITĂ LA DESCHIDEREA ÎMPRUMUTULUI.PUNCT.DREPT ÎI,AM STAT LA RÂND LA.,ADIDAȘI,GHEARE DE PUI,SPATE DE PUI,PUII ERAU DELICIU CÂND PRINDEAI.CURENTU ERA CU PORȚIA,CĂLDURA APA CALDĂ IDEM.DAR CU TRISTEȚE AZI AM DEPĂNAT TRISTA AMINTIRE.DAR,DAR ATUNCI ÎMI AJUNGEA SALARU CU TOT CU ÎMPRUMUTU LA BANCĂ,TAXA PE CHIRIE LA BLOC,+TAXA APĂ GUNOI(ASOCIAȚIE).SERVICI AVEAM TOȚI DUPĂ STUDII BINE N ȚELES.DAR ERAM EGALI,ADICĂ NU ERAU ATÂȚIA .,.,INTERLOPI,BOGAȚI.,HOȚI.,DOAMNE SFINTE.ERA CRIMĂ ȘI PEDEAPSĂ.AVEAI CASĂ +MAȘINĂ LEGEA18ERA SCRIS PE TINE,DĂDEAI EXTEMPORALE PÂNĂ TE LUA DRACU.ACUMA AVEM.,MILIONARI,PENSIONARI SPECIALI ,JUSTIȚIARI SPECIALI.NU CĂ ATUNCI JUSTIȚIARI COMUNIȘTI NU ERAU,O BA DA.SI ÎN PERIOADA AIA O FOST ,,,F,F,GREU.DAR AI MUNCIT ,TIAI VĂZUT DE TREABĂ,NU AVEAI PROBLEME.NU MA TREBUIA SĂ AI GRIJĂ CE SCOȚI PE.,PUPĂTOARE.UNDE.PEREȚII,DAR ȘI COLEGII ,TURNĂTORI AVEAI GRIJA TA.DA PEREȚII AVEAU URECHI.DAR CU REGRET,ESTE PĂREREA MEA AM TRĂIT M AI BINE.M AM DESCURCAT.CU TOATE RESTRICTIA.PUNCT.ESTE OPINIA MEA SI TRAIUL DUS DE MINE ȘI A MEA FAMILIE.ACUMA NU POT FII DE ACORD CU TRAIUL COPIILOR SI NEPOȚILOR CARE PE CARE ÎL DUC.

  27. Sigur ca atunci aveam industrie si de toate la cincinal,dar tot lipseau toate cu desavarsire,iar tinerii de azi si-ar lua si mai si lumea in cap daca s-ar imbraca numai cu haine din maldarul celebru de la autoservirea hainelor de la magazinul Victoria din Bucale de nici mortul nu voia sa se imbrace cu ele,cu haine bleumarin-salopeta cu nasturi prazulii,cu fermoare galben murdar si,obligatoriu,toate cu vipushca alba.Ca furniturile alea se gaseau la magazia producatorului si trebuiau sa fie bagate pe piatza comunista care accepta cu drag orice mizerie,sau rebut,ca altceva nu avea romanul.Dar acum avem concurenta cat de cat si este nasol ca avem cu ce ne imbraca si ce manca fatza de atunci cand timpul trecea,leafa mergea,omul nou cu drag se facea ca muncea iar ei se faceau ca ii platesc.Dar era industrie de moare lumea ca nici lapte praf pentru copiii mici nu se gasea,dar toti aveau bani si ii puneau pe cecuri pentru masina mica care venea peste multi ani,sau niciodata.Iar acum este rau ca am mai taiat o bere de la naveta si vreo trei mititei de pe gratar,dar ne inghesuim disperati pe sosele,la munte si la mare si vrem benzina vesnic ieftina de parca este ca apa si nu se mai termina,iar daca ne suparam pe tzara plecam in Turcia,Grecia si Dubai ca’s toate langa Baicoi si este mai ieftin acolo.Ca cel mai tare sufera acum tocmai aia care s-au ivatzat la consum mult si nu-i normal sa sufere aia care au mai putini bani si preturi mai mari tocmai din cauza celor care fac numai galagie,pentru ca tot ei scot si dau banu pentru ca nu se pot abtine si astfel sustin preturile mari pentru toti,pentru ca vanzatorul este intotdeauna lacom,dar frana preturilor suntem noi cumparatorii.

  28. Păi da, convergența sistemelor, cum ar veni. Noi știm cum este cu raționalizarea că am mai trait-o. Să-i vedem pe ăștia din vestul fără griji care s-au obișnuit că statul e mama și tata lor, cum o să aibă ei un soc cultural la iarnă.

  29. Deocamdata este doar inceputul ,adevaratele restrictii le vom avea in urmatoarele luni si cu siguranta mult mai neplacute pt. noi ,comparativ cu cele avute in ultimii ani ai lui Ceausescu.Spun ultimii ani ,pt. ca am avut si alti ani tot in timpul lui Ceausescu ,cind o duceam bine si aveam chiar de toate comparativ cu alte tari din lagarul comunist.

  30. Ăștia de acum sunt mai nemernici decât aia, toți care au avut funcții după 90,la nivel înalt ar trebui să meargă la mititica împreună cu procurorii și judecătorii pt că i-au protejat și au nenorocit țara

  31. Fiecare apartament avea contor de curent dar nu de gaz. Cele de gaz erau pe tot blocul sau pe o scară. Consumul de gaz se împărțea pe apartamente după cîți locuiau. De unde ar fi știut cine arde mai mult gaz?
    Să fie vorba de 1984, rescrierea istoriei?
    „Toti cetatenii sint obligati sa ia masuri stricte pentru economisirea consumului de gaze naturale si energie electrica si sa se incadreze in cotele stabilite in prezentul decret.
    In cazul depasirii cotelor lunare se vor lua urmatoarele masuri:
    I. pentru gaze naturale:
    a) pentru depasirea intre 1-5% se aplica un tarif de 1.500 lei/1.000 mc;
    b) pentru depasirea 5-10% se aplica un tarif de 3.000 lei/1. 000 mc si se avertizeaza consumatorul;
    c) daca dupa avertizare se va depasi consumul cu 10% se procedeaza la intreruperea temporara a gazelor pina la recuperarea depasirii;
    d) in cazul cind depasirea de pina la 10% se repeta, se procedeaza la intreruperea definitiva a livrarii gazelor.”

  32. Pai ce nu va e clar? Nu comunismul era problema, ci etnia conducatoare. Atunci Partidul Comunist Roman incepuse sa se romanizeze…si asta a deranjat foarte tare.
    Acum tot o organizatie semi-oculta conduce, fiii si nepotii nomenklaturistilor (vezi Geoana) cuplati la mafiile din afara; dar ultimul cuvant de spus nu-l mai are un roman, ASTA E DIFERENTA!
    Ca in rest, poporul oricum o duce greu…
    Ceausescu era roman si a platit datoria externa (esterna, cum zicea el) IN INTREGIME. Fanariotii de azi indatoreaza cu buna-stiinta tara, ca dupa ei, potopul- oricum trei sferturi nu sunt de etnie romani. Ceausescu trebuia deci sa plece, si pentru ca nu s-a lasat convins precum Honecker sau Jivkov, a fost executat ritualic in ziua de Craciun, ca sa inteleaga si poporul ca guvernantii transnationali, ucigasii de atunci si conducatorii de acum, mictioneaza pe istoria, traditiile, religia si cultura romanilor!
    Calare pe revolta populara orchestrata cu grija, si mintind atunci ca si acum poporul cu televizorul, si-au vazut visul cu ochii: romanul de la conducere, asa stalinist cum era el, a fost inlocuit de CINE TREBUIA….

  33. Dupa 2 ani, Ceausescu era asasinat…
    Sa intelegem ca urmeaza IohaniSS sa fie executat?

  34. Frans Timmermans, comisarul UE responsabil pentru tranziția verde, se teme de o „insurecție” dacă europenii nu se vor putea încălzi la iarna, potrivit interviului pe care comisarul european l-a acordat pentru The Guardian.

  35. Pentru TOT ce va SUFERI Europa,trebuie sa MULTUMIM!?..NAZISTULUI de Zelenski si MUMIEI IMPAIATE de Joe Biden.!!

  36. Va fi exact c-an comunism, diferenta va fi ca atunci totul era detinut de stat, adica „noi/voi” iar acum va fi detinul de o mana de oameni. Si va fi la scara globala. Macar sa ajungem la fericirea de atunci si daca se poate fara neajunsurile din perioada de sfarsit a comunismului.

  37. Singurii vinovati pt. tot ce ni se intimpla si ni se va intimpla in urmatoarele luni sint datorita americanilor care s-au amestecat in conflictul dintre Ukraina si Rusia.Tot americanii dau dispozitii celor din EU si la fel tarilor care au fost pacalite sa adere la acest NATO.Nu era treaba lor sa se amestece in conflictul rusilor care se bat intre ei.Nici macar nu era Ukraina in EU sau in NATO ca sa spui ca trebuiau sanctiuni date rusilor.Asa ca acum ne costa pe toti aceste sanctiuni date de americani rusilor .

  38. Ceausism vs Sorosim. Multe simptome asemanatoare dar si finalul … 1. Dictatura unui nebun vs dictatura unui grup restrans de psihopati 2. Cenzura totala vs cenzura prin partile esentiale. 3. Partid unic vs partide din tot spectrul TOATE parazitate de acelasi grup. 4. Arestarea oponentilor politici pe motive de dusman al poporului vs arestarea lor pe motiv de „coruptie”. 5. Economie centralizata comunista vs economie viabila parazitata si distrusa de progresiti sororosisti. 6. PROPAGANDA mincinoasa instigatoare masiva, continua, obsedanta si in comunism si in progresism. Gri cu rosu in comunism si foarte colorata in progresism. 7. Finalul seamana: program de apa calda max doua ore si nivel de trai din ce in ce mai prost. 8.Asteptam sa vedem si sfarasitul pt ca nimic nu e vesnic cum cred dictatorii.

  39. Paralela este total aiurea. Altele erau motivele de atunci. In principal se avea in vedere asigurarea capacitatilor necesare la un nivel tot mai sporit cerut de intensificarea sarcinilor de export. Romania exporta masiv, acum nu mai exporta nimic. Doar cumpara. Plus ca borfasii actuali au vandut si resursele de energie.

  40. Rationalizarea din 1987 a dus la caderea lui Ceaysescu din 1989. Asa ca Ciuca …vine ba revolutia.

  41. @ aiurea : exportam masiv : la ce preturi , unde mergeau banii incasati , de ce aveam datorie , care era randamentul in productie , dileala totala a comunistoizilor care niciodata nu produceau mai putin decit in anul anterior , productiile imense la hectar- daca continuau in acelasi ritm probabil ca astazi cartofii formau un strat gros de cel putin 5 metri , dar cel mai grav lucru a fost lipsa totala de reactie a poporenilor care faceau mare zgomot cu MA DESCURC .Despre actualii politruci n-are rost sa discutam-sint urmasii celor de atunci , numai ca acum sint putred de bogati , dar alesi de poporul amarit .

  42. Nu vreau sa comentez parerea „nostalgicilor” ca a fost mai bine. Ca nu a fost!
    Trist este ca acum, per general, e mai rau. Stiu ca multi stau mai bine acum cu averile. Dar sunt si mai multi care fac foamete.
    Cel mai crunt e ca nu mai ai sperante. Atunci visai ca se intampla ceva (reusesti sa fugi, vin martienii, etc, etc) si ti se schimba soarta.
    Acum nu te astepti decat la mai rau. Si daca pe comunisti ii mai fentai ca erau prosti („te descurcai”) pe noii stapani ai coloniei nu ai sanse sa-i fentezi, iti iau totul. Si te fac din vorbe ca iti sunt parteneri strategici!

  43. Pe timpuri industria lucra la foc intens, an de an apareau noi uzine in functie de necesitatile de export. Toate consumau energie in plus iar in consecinta consumul casnic era diminuat. Bucurestiul insa nu a fost afectat nici la gaz si nici la curent. Iarna curgea apa pe peretii apartamentelor reci datorita cuptorului de la aragaz care ardea non stop. In toate intreprinderile, prin birouri existau caramizi de BCA infasurate in nichelina inrosita. Sigur ca in provincie berbecii erau taiati de la drepturi, dar marea contributie o aveau cateii locali care executau orbeste ordinele venite de la centru, ba chiar le exagerau pentru a se face remarcati si promovati. Ce se intampla acum intr-o tara care altadata producea asa chinuit cum putea orice de la ac si pana la locomotiva si elicopter este consecinta vinderii si distrugerii Romaniei de catre securistii tradatori. Iar marele rau urmeaza.

  44. TOATE cele 46 de COMENTARII de azi,sunt NUMAI de la BOSOROGII de PENSIONARI nostalgici dupa tineretea lor din COMUNISMUL lui Ceausescu. Astia traiesc azi numai din AMINTIRI si in lipsa de preocupare stau zilnic pe site-uri si dau cu presupusul.

  45. @R.C.: Ce conteaza de unde sunt comentariile, cata vreme spun un adevar dureros si de necontestat. Pe vremea aceea, cu toate lipsurile si problemele noastre, exista o tara numita ROMANIA. Astazi aceasta tara este doar o forma fara fond! Si daca tot comparam mere cu pere, cauta pe Youtube filmari din america anilor ’80. Daca cineva are impresia ca acolo, atunci, curgea lapte si miere, se inseala amarnic!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.