Cum se schimbă vremea luni și marți

Mai multe atenţionări cod portocaliu şi cod galben pentru caniculă, dar şi pentru instabilitate atmosferică, respectiv ploi torenţiale şi vijelii au fost emise de către Administraţia Naţională de Meterorologie (ANM) pentru zilele de luni şi marţi.

Meteorologii avertizează că începând de miercuri valul de căldură se va extinde şi se va intensifica.

Astfel, luni, până la ora 20.00, este în vigoare o atenţionare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, cu vijelii, averse torenţiale, frecvente descărcări electrice şi grindină, în Transilvania, Moldova şi Maramureş, în special în zonele deluroase şi montane. De asemenea, astfel de fenomene se vor înregistra luni seară şi în sudul ţării, pe arii mai restrânse.

Totodată, 21 de judeţe din Transilvania, Muntenia şi Moldova se vor afla sub cod galben de instabilitatea atmosferică accentuată, începând de luni, de la ora 20.00, şi până marţi la ora 8.00.

Potrivit meteorologilor, în sudul şi estul Transilvaniei, în cea mai mare parte a Moldovei, în Carpaţii Orientali şi Meridionali şi în jumătatea nordică a Munteniei şi Olteniei, vor fi averse, descărcări electrice, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 de litri pe metru pătrat şi izolat 40 de litri pe metrul pătrat. Astfel de fenomene se vor semnala şi în Dobrogea, în sudul Olteniei şi al Munteniei, dar pe spaţii restrânse.

De asemenea, meteorologii au emis tot pentru luni o avertizare cod portocaliu de căldură excesivă pentru Bucureşti şi nouă judeţe din sudul şi sud-estul ţării: Dolj, Olt, Teleorman, Mehedinţi, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa. În aceste zone, temperaturile maxime se vor situa între 36 şi 39 de grade, în timp ce temperaturile minime nu vor coborî sub 20 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va fi de 82 – 84 de unităţi.

Marţi, va intra în vigoare o informare meteorologică de disconfort termic în majoritatea regiunilor. În după-amiaza zilei de marţi, local în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură umezeală se va situa în jurul pragului critic de 80 de unităţi. În sudul Olteniei şi în sud-vestul Munteniei, temperaturile maxime se vor situa în general între 34 şi 36 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat.

Începând de miercuri, valul de căldură se va extinde treptat şi se va intensifica, potrivit meteorologilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mia Tudose 1890 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.