Cum va fi vremea luni și marți

Vremea va fi în continuare rece, chiar deosebit de rece în regiunile extracarpatice şi în depresiuni. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în sudul ţării. Vor fi mai ales ploi pe arii extinse în Dobrogea, iar precipitaţii mixte, slabe se vor semnala local în Muntenia şi izolat în Oltenia.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 şi 12 grade, uşor mai ridicate în nord-vest, spre 15 grade, iar cele minime între -13 grade în estul Transilvaniei şi 4 grade pe litoral şi în Dealurile de Vest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, dar şi în Dobrogea, cu viteze mai mari pe litoral, unde rafalele vor depăşi 50 km/h. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase, pe arii restrânse, se va semnala ceaţă posibil asociată cu depunere de chiciură.

În Capitală, vremea va fi în continuare mult mai rece decât în mod normal pentru ultima decadă a lunii octombrie. Cerul va fi înnorat şi vor mai fi condiţii pentru precipitaţii slabe. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 5-6 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 0 grade.

Marţi, vremea se va menţine rece în majoritatea zonelor ţării, chiar deosebit de rece pentru această dată în regiunile extracarpatice şi în depresiuni. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 3 şi 13 grade, iar cele minime între -8…-7 grade în estul Transilvaniei şi 6…7 grade pe litoral. Cerul va fi mai mult noros în jumătatea de sud unde pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe, mai ales ploi şi burniţe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe litoral şi în zona montană înaltă. În zonele joase, dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse va fi ceaţă, posibil asociată cu depunere de chiciură.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Mia Tudose 1890 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.