Cumpărarea vechimii pentru pensie, schimbări 

Prin semnarea unui contract de asigurare socială cu casa de pensii și efectuarea plăților necesare cei care doresc  își pot acoperi perioadele în care nu au contribuit la sistemul de pensii.

Începând cu luna iulie 2024,  pentru că valoarea salariului minim va crește, la 3.700 de lei,  va fi majorată  și suma care trebuie plătite pentru acoperirea perioadelor necontributive, scrie Antena3.

Mecanismul prin care cei interesați își pot completa stagiul de cotizare, prevăzut de OUG nr. 163/2020, a fost prelungit și în 2024.

Cu toate acestea, începând din septembrie, acesta va fi înlocuit de mecanismul inclus în viitoarea lege a pensiilor (Legea 360/2023).

Prevederile celor două acte normative sunt similare în ceea ce privește completarea stagiului de cotizare, astfel încât mecanismul va rămâne în continuare disponibil pentru cei interesați, notează avocatnet.ro.

Cei care nu au ieșit încă la pensie pot plăti contribuția de asigurări sociale (CAS) pentru perioadele în care nu au contribuit, pentru cel mult șase ani anteriori lunii încheierii unui contract de asigurare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.