Cupa Mondială și tăcerea suspectă a liderilor partidelor de extrema-dreaptă. Analiză POLITICO

Pe măsură ce Cupa Mondială se apropie de deznodământ, există un grup de politicieni care au rămas suspect de tăcuți atunci când a venit vorba de susținerea propriilor echipe naționale la actuala ediție: liderii partidelor de extremă dreapta din Europa, scrie POLITICO.

Liderii marcanți ai unor partide precum Adunarea Națională (RN) în Franța, Alternativa pentru Germania (AfD), în Germania sau Reforma Regatului Unit (REFUK), au avut reticențe vizibile în a vorbi despre Cupa Mondială. Asta în ciuda faptului că acest gen de patriotism, inspirat din evenimente sportive de amploare, pare o formă facilă de exhibare a sentimentului național pentru niște partide ale căror mesaje pun accentul pe revenirea la mândria autohtonă.

Dilema liderilor de extrema-dreaptă

Multe dintre țările în care aceste partide se află pe val sunt reprezentate de echipe în care evoluează mulți jucători cu origini imigrante, ceea ce contrastează cu modul în care aceste partide percep identitatea națională. Acest lucru pare să îngreuneze ideea de susținere colectivă a unei echipe, alcătuită, parțial, din indivizi ale căror rădăcini au prea puțin sau deloc de-a face cu țările pentru care evoluează.

„Pentru dreapta, pentru care identificarea și identitatea națională au fost întotdeauna mai importante decât pentru centru și stânga, fanatismul fotbalului a fost o modalitate naturală de a-și exprima pasiunea și angajamentul”, a spus Andrei S. Markovits, profesor la Universitatea din Michigan, care studiază intersecția dintre sport și naționalism, potrivit sursei citate.

„Acest lucru a devenit puțin mai dificil atunci când jucătorii provin din medii multiculturale, multe dintre ele fiind considerate de dreapta ca fiind inferioare.”

„Nu ar fi bine, din punct de vedere al forței lor electorale, ca [partidele de extremă dreapta] să fie critice la adresa acestor echipe”, a declarat Alan Bairner, profesor la Universitatea Loughborough din Anglia, care a cercetat sportul și identitatea națională, conform aceleiași surse.

Nu au lipsit mesajele revanșarde sau xenofobe

Acesta poate fi unul din motivele pentru care liderii partidelor de extrema dreaptă au preferat să-și îndrepte criticile către alte echipe sau să folosească prilejul oferit de Cupa Mondială pentru a se alătura unor discursuri cu tentă naționalistă care folosesc propriilor scopuri.

Geert Wilders, liderul Partidului Libertății de extremă dreaptă din Olanda, a postat o imagine cu el  într-un echipament portocaliu pentru a încuraja echipa olandeză în primele meciuri de la Cupei Mondiale. Aceasta a fost un contrast puternic cu comentariile sale de cu o zi înainte, când repostase  o imagine  cu membri ai lotului marocan rugându-se pe teren, cu o insultă anti-islam ca legendă. (Mai mulți jucători de origine olandeză-marocană au ales să joace pentru Maroc, în loc de Olanda, anul acesta.)

Dar, după ce Olanda a fost eliminată de Maroc, iar fanii marocani au ieșit să sărbătorească pe străzile orașelor olandeze și au intrat în conflict cu poliția, Wilders a profitat de ocazie pentru a cere deportarea tuturor marocanilor implicați în aceste incidente.

Nigel Farage, liderul Reform UK, s-a folosit și el de prilejul oferit de confruntarea dintre Anglia și Argentina pentru a face trimitere la războiul dintre cele două țări din anii 1980 pentru controlul asupra Insulelor Falkland: „Hai să o luăm de la capăt, exact ca în 1982”, a postat el pe X.

Majoritatea celor care au transmis mesaje au preferat să evite criticile

Însă majoritate liderilor de extrema dreaptă, nu doar că au preferat să evite criticile la adresa propriilor echipe naționale, dar, atunci când nu au tăcut pur și simplu, au preferat să transmită mesaje de suținere.

Liderul RN,  Jordan Bardella, a felicitat Franța pentru performanța de la acest Mondial, în ciuda atacurilor sale anterioare la adresa lui Kylian Mbappe.

La fel au procedat și liderii AfD, Alice Weidel și Tino Chrupalla, care au încercat să minimalizeze criticile la adresa naționalei Germaniei pentru eliminarea prematură de la Cupa Mondială, și au refuzat să admită, atunci când au fost interpelați, faptul că eșecul a fost cauzat de pierderea identității germane autentice, prin diversificarea etnică a lotului.

„Dacă un jucător dintr-un grup etnic pe care îl considerați inferior marchează goluri [pentru echipa națională pe care o susțineți – n. red.], ce veți face? Îl veți respinge ca neaparținând națiunii pe care o iubiți?”, se întrebă profesorul Andrei S. Markovits.

„Nu… poate că în adâncul sufletului vă îndoiți încă de esența autentică a naționalității sale, dar îi acceptați golurile și vi le însușiți ca fiind ale voastre.”