Ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, a declarat după discuţiile de la Palatul Cotroceni cu reprezentanţii partidelor, că Ministerul Muncii împreună cu echipa Băncii Mondiale, a derulat 14 sesiuni de consultare cu peste 30 de ore de întâlniri cu instituţiile şi cu sindicatele, pe legea salarizării.
Sindicatele au cerut ca anvelopa bugetară să fie de 20 de miliarde de lei, însă maximul este de 12 miliarde, a precizat el.
„Ca urmare a acestui exerciţiu, am constatat că solicitările din partea sectorului public şi ale sindicatelor au fost în valoare de peste 20 de miliarde de lei. În mod evident, pe structura actuală de angajamente ale României, fiscal-bugetare, lucrul acesta nu poate fi rezolvat”, a precizat Pîslaru.
„Am plecat de la acel acord politic de 8 miliarde. Între timp am avut discuţii cu Ministerul de Finanţe, cu Comisia Europeană pentru a explora care este valoarea maximală pe care putea să o aibă acest proiect, astfel încât jalonul să fie îndeplinit şi în acelaşi timp România să aibă resursele pentru a putea susţine parcursul fiscal-bugetar. Valoarea care este derivată şi din forma chiar renegociată a PNRR pe acest Jalon 420 este de 7,3% din PIB, care înseamnă 12,1 miliarde de lei masă salarială. Aceasta este valoarea maximală”, a explicat ministrul interimar al Muncii, conform news.ro.
Pîslaru a menţionat că a propus acum un draft, o formă de proiect, pe care a prezentat-o partidelor politice, care acum au preluat ștafeta.
„Guvernul nu poate iniţia legislaţie (…) Ne menţinem acest rol de secretariat tehnic la dispoziţia partidelor pentru toată perioada care va preceda, sperăm noi, intrarea în Parlament, depunerea de către partidele politice în Parlament a proiectului. Și, evident, ne exprimăm încrederea că acest proiect ar fi adoptat, nu doar pentru cei 770 de milioane de euro care reprezintă valoarea jalonului, ci pentru ca să putem avea o corectare importantă de inechităţi, considerând că sunt anumite aspecte care, în acest moment, în acest draft, merită analizate de partide şi susţinute”, a ţinut să precizeze el.
Reacția consilierului președintelui
Consilierul prezidențial pe probleme economice, Radu Burnete, prezent la discuții, a declarat că partidele vor avea câteva zile la dispoziție pentru a analiza draftul, iar la începutul săptămânii viitoare, vor fi chemate din nou la Cotroceni, de data asta, în prezența liderilor partidelor.
„Acordul e semnat între patru partide. Ele vor discuta despre acest proiect. O să vedem săptămâna viitoare, după aceste discuţii, ce opinii vor avea ele. Astăzi am avut doar un schimb de întrebări şi aşa mai departe. Nimeni nu poate să şi-l asume fără să îl citească”, a precizat Burnete.
(…) A fost o dezbatere tehnică despre ce este în acest proiect, urmând ca partidele să aibă câteva zile în care să analizeze ceea ce văd acolo, să poarte alte discuţii cu sindicatele, cu familiile ocupaţionale, în interiorul partidelor. Ne vom reuni din nou cel mai probabil la începutul săptămânii viitoare, marţi, cu reprezentanţii partidelor, dar în prezenţa liderilor politici, pentru a încerca să tragem o concluzie sau pentru a încerca partidele să tragă o concluzie, dacă reuşesc, să îşi asume un proiect pe care să îl depună la Parlament şi să fie adoptat, astfel încât România să îndeplinească jalonul din PNRR”, a spus Burnete.
Consilierul lui Nicușor Dan a adăugat că speră ca banii din PNRR pentru reforma salarizării să nu fie pierduși, iar cadrul de salarizare publică să fie mult mai echitabil.
Context. Proteste și riscul pierderii banilor europeni
Încă de când a fost pus în dezbatere publică proiectul, au fost organizate mai multe acțiuni de protest, din cauza nemulțumirilor diferitelor categorii socio-profesionale, care se tem că le vor scădea veniturile.
Preşedintele Sindicatului Naţional Finanţe Publice (SindFISC), Nicolae Liviu Toader, a declarat miercuri, 15 iulie, că protestele angajaţilor din sistemul finanţelor publice ar putea trece într-o etapă superioară, inclusiv prin declanşarea unui conflict de muncă, în funcţie de forma noii legi a salarizării, conform Radio România Actualități.
Și Federația sindicală a angajaților din sectorul sănătății, SANITAS, a făcut toate demersurile pentru declanșarea grevei generale. Greva este programată pentru data de 28 iulie. Au fost anunțate toate ITM-urile și spitalele. Sunt 489 de unități sanitare care se vor alătura acestor acțiuni de protest.
Și profesorii au ieșit în stradă.
„Măsurile de austeritate impuse recent și nepăsarea guvernanților față de angajamentele asumate în anii trecuți ne obligă să ieșim din nou în stradă. Fără o reacție fermă și unitară, drepturile noastre vor fi din nou afectate”, au transmis reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ.
Ministrul Pîslaru promite că veniturile nu vor scădea
Dragoş Pîslaru consideră „legitim ca sindicatele să facă proteste anticipative” şi consideră legitimă îngrijorarea acestora. Însă precizează că legea salarizării unitare nu va duce la scăderea niciunui venit.
Legea a iscat și tensiuni între partide. Sorin Grindeanu respinge afirmaţiile că PSD a întârziat adoptarea legii salarizării unitare.
„Mă ceartă pe mine diverşi domni care habar nu au despre cum sunt gestionate lucrurile în România, mă ceartă că nu votez ceva ce nu există în acest moment”, a zis președintele PSD.