Cursuri suspendate luni în şcoli din cinci judeţe

Conform datelor transmise Ministerului Educaţiei de către inspectoratele şcolare judeţe, activitatea unităţilor de învăţământ din cinci judeţe a fost afectată luni de condiţiile meteorologice improprii.

Astfel, în judeţul Botoşani au fost suspendate cursurile în toate cele 538 de şcoli, în timp ce în judeţul Iaşi s-a decis suspendarea activităţii doar în cele 495 de unităţi de învăţământ din mediul rural.

În judeţul Suceava au fost suspendate cursurile în 47 de localităţi, inclusiv în municipiul Fălticeni, iar judeţele Vaslui şi Neamţ au anunţat 65 şi, respectiv, şapte şcoli în care nu se susţin ore la clasă.

În unităţile de învăţământ din cele cinci judeţe în care cursurile au fost suspendate învaţă 160.701 elevi şi preşcolari.

Inspectoratele şcolare judeţene pot lua decizia de a suspenda activitatea unităţilor de învăţământ acolo unde condiţiile meteorologice improprii o impun. Cursurile care nu au fost efectuate vor fi recuperate ulterior, după un grafic propus de şcoli şi aprobat de inspectoratele şcolare judeţene.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.