Dacă Edi Iordănescu nu e supărat, noi ce mai vrem?

Selecţionerul Edward Iordănescu a declarat, sâmbătă seară, în prima reactie după înfrângerea cu Belgia, că este mulţumit de evoluţia tricolorilor, opinând că au făcut ce au putut. El spune că meciul cu Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimi, este momentul adevărului pentru toată lumea.

„E o grupă nebună, Slovacia a bătut Belgia, noi am bătut Ucraina, Ucraina a bătut Slovacia, noi am pierdut cu Belgia. E un moment de răscruce pentru noi toţi. E momentul adevărului pentru toată lumea. Am simţit o emulaţie incredibilă, am simţit românii aproape, am simţit căldura românilor, dar e momentul în care trebuie să strângem rândurile. E momentul pozitivismului, al solidarităţii, e momentul să ne arătăm ataşamentul faţă de această generaţie şi această generaţie va răsplăti românii cu o calificare. Vă spun sigur asta”, a declarat Iordănescu la Pro TV.

Despre jocul cu Belgia

Eu mulţumesc echipei pentru că a dat tot ce a fost mai bun. A fost un joc în care ne-am luptat, nu am cedat, am dat tot ce am putut şi pentru asta eu sunt recunoscător echipei. Cu siguranţă e foarte greu când pleci de la 0-1 în faţa locului 3 mondial şi ştiam că este greu. Asta a făcut ca în prima repriză să suferim destul de mult. În a doua repriză am văzut o altă Românie, cu altă preocupare, puteam să întoarcem rezultatul, am avut trei-patru ocazii în care puteam să întoarcem rezultatul”, a completat Iordănescu.

El s-a arătat însă nemulţumit de faza de la golul doi al belgienilor care a venit în urma unei pase de peste 70 de metri.

„Tot timpul e loc de mai mult, dar echipa a încercat să dea totul, a dat totul, şi eu nu pot să fac să fiu supărat pe aceşti băieţi care au câştigat împotriva Ucrainei şi care ţin România pe primul loc şi care au o şansă la calificare. Suntem la mâna noastră. Dacă ai două, trei, patru ocazii şi nu marchezi… M-a supărat golul doi, pentru că a fost o minge de la 70 metri. Acum trebuie să ne recuperăm şi să ieşim cu un rezultat pozitiv în ultimul joc care să ne ducă mai departe”, a mai spus Iordănescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

20 de Comentarii

  1. „Sunt mulțumit de tricolorii mei” care „au făcut ce au putut” … asta da mentalitate de învingător!!! Nu degeaba au românii o vorbă: „Iartă-l Doamne că nu știe ce face!”. Iar după mine omul chiar nu a știut ce s-a întâmplat pe teren.

    Măi nenea Iordănescu dacă te învăța tactu’ strategie (ce de aia e general) știai și tu că atunci când joci cu o echipă slabă ataci, iar cu una tare te aperi (da te aperi serios, chiar și brutal să le tai elanul). Iar când vezi că belgienii au „iepurași” puși să-ți obosească apărarea îl scoți pe unu din joc ca să le întrerupi pasele între ei, da asta nene presupune să fii atent și la detalii. Iar în momentul în care aia schimbă iepurașii cu alții proaspeți schimbi și tu pătrunjelul din bătătură, rapid, să le faci față, ca să-ți mai rămână ceva speranțe de a urca spre mijlocul terenului.

    Și încă ceva băi nea antrenoru: pe teren nu pui numai circari la înaintare, ci îi mai combini cu unii mai copți la minte și cu ceva experiență în spate, chiar dacă vor șoma mare parte din joc. Ăia sunt cei care le dau celorlalți încredere și-ți așează jocul ca să poți construi un atac reușit.

    Deci în concluzie nene Iordănescule, meciul se câștigă înainte de a începe, iar când vezi că lucrurile scârțâie pe teren „tai în carne vie”, nu aștepți 70 de minute să se întâmple o minune, că-ți meriți soarta!

  2. pina sa faci o ECHIPA din INDIVIZI e drum greu..
    iar sa pasezi in propriul careu sau sa faci pase cu propriul portar e pur si simplu idiot
    E rolul anrtrenorului sa dea viziune si conceptul de joc…si nu se nu le-a dat FIUL lui IORDANESCU
    pacat…
    dar mai e sperantza

  3. De ce sa fie suparat?
    Edi a fost OUT, a fost într-o lume paralela, nu înțelegea ce se întâmpla pe teren

  4. Un rezultat excelent pentru Romania intr-o grupa in care se califica trei echipe! Bravao Romania!

  5. O fi grupa nebună, dar nu se plictisește nimeni cu ea. Sportul e și un spectacol nu doar o întrecere. Eu când îmi amintesc de Brazilia o văd ca o trupă de balet. Sigur, nu suntem noi la nivelul ăla, dar putem juca bine. În plus, în ultimul timp toată lumea pare nebună așa că ne putem aștepta la orice.

  6. Edi Sufletistul are o personalitate dubla:vede Romania campioana,cand are o victorie/egal,si vede Romania cu un joc exceptional,cand pierde ;nu stiu daca numara corect,dar datoria fata de mafia machedonilor si-a facut-o
    Marcel Răducanu a insistat pe lejeritatea cu care Bancu a pierdut unele dueluri pe durata primei reprize: „Am fost timorați. Pe partea lui Bancu, am fost varză în prima repriză, am avut mari probleme în flancul stâng în prima repriză”

  7. @ În lumea civilizată a fotbalului, deci ,,în fotbalul care contează”, la Cupa Africii, nu în lumea albilor violenți și ”războinici”, ,,needucați”, echipa din Coasta de Fildeș a schimbat selecționerul în timpul competiției și au și câștigat competiția, ?

  8. @ Coubertin a zis că „Cel mai important lucru la Jocurile Olimpice nu este să câștigi, ci să participi, așa cum în viață nu contează triumful, ci lupta” , ?

  9. Cum e corect Eduard sau Edward Iordanescu?
    Dupa care stabilim ca singura reusita a fotbalului romanesc,Cupa Campionilor Europeni 1985-1986,arata cand a trait adevarata ‘generatie de aur’

  10. Pai el n-o sa fie suparat nici dupa ce luam bataie de la Slovacia si o sa vorbeasca un secol despre jocul „monumental” cu Ucraina.

  11. de vina a fost nenorocita de mingie, cred ca a avut magnet iar dracii rosii au avut in ghete lamele de fier, pai nu a-ti vazut cum se lipea mingea de ei, ai nostrii au avut placute de plumb care nu magnetizeaza si te face mai lent, asta este explicatia rautaciosilor, trebuie deschisa o ancheta si deschis dosar penal pentru pierdere din culpa, ei dracia dracului ce aveti cu baietii nostri, sa va fie rusinica!

  12. Eu nu inteleg o chestie : de unde vine aiureala asta cu „Belgia, locul 3 in clasamentul FIFA” ??? O echipa de esalonul 2, cel mult, in Europa (iar in lume nu vorbesc de America de Sud dar cred ca si din Africa sint citeva echipe „peste”), dar de exemplu Spania, din ce am vazut, e mult peste Belgia … si dupa aia, cu ce se poate lauda Belgia ca titluri in ultimii 30-40 de ani, de exemplu ? Pina si echipele de club sint varza, au apus demult vremurile de glorie ale unei Anderlecht … nu e deloc o rautate datorata infringerii de aseara, dar acest clasament mi se pare cu totul ciudat si de neinteles

  13. Prea multe așteptări și speranțe de la Edy inimă de copil,un antrenor că oricare altul mediu spre slab,,unul care nu a jucat fotbal niciodată ,umflat de umbra lui tata Puiu ,care a fost la rândul lui supraevaluat ,de o generație de aur cu jucătoi de calibru, construiți pe alte valori și criterii,care într-adevăr jucau fotbal și aveau o alta clasa din toate punctele de vedere

  14. generalul era un circar pe teren, iar altfel, un trișor care impreuna cu Marcel Raducanu sabotau echipa Steaua pt. interese personale (pariuri).

  15. Deocamdata am vazut fotbal adevarat la Germania,Spania si Portugalia,in rest Franta fara Mbapee nu exista, Italia e mediocra ,etc

  16. Facem ce putem cu materialul clientului😆😆😆
    Hagi(seniorul)a zis bine ca merita statuie,cu impotentii de la ora actuala luam batai rasunatoare.
    Iar ca au castigat cu Ucraina mai rau le-a prins pentru ca s-au umflat iar in pene aiurea😆😆

  17. Păcat că nu mai jucăm încă o dată cu Ucraina. Le mai dădeam un Patriot de un miliard de dolari și îi mai băteam o dată cu 3-0 și ne calificam. Ne face pe noi încă un miliard de dolari ? Slava și slăvarii să trăiască..

  18. La victorie este meritul jucatorilor, dar la infrangere ? Cine trebuia sa fie la „inchidere” intre cei doi fundasi centrali ? Ambele goluri au fost luate printre cei doi centrali ! Bani pentru un antrenor bun nu sunt ca noi caram pe banii federatiei toate muraturile fara vreo treaba. Misto (cool), duamne ajuta !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.