
USR PLUS e singurul partid care reprezintă schimbarea reală din România, a arătat „că se poate şi altfel decât reciclând mereu capacele de bere ale securităţii şi oamenii miruiţi de Ion Iliescu”, a declarat sâmbătă copreşedintele formaţiunii Dan Barna la Comitetul Politic USR PLUS în care s-au prezentat candidaturile pentru preşedinţie şi Biroul Naţional al partidului.
„Este o oportunitate de viaţă de a face parte, alături de voi, din cel mai spectaculos fenomen politic din România ultimilor 30 de ani. (…) Şi spun asta pentru că, în realitate, USR PLUS este singurul partid cu membri autentici din societatea civilă, este singurul partid care nu e vreo aripă frântă sau fracturată de-a vechilor partide, e un partid care nu are obiceiurile, apucăturile şi ADN-ul vechilor partide şi nici nu le vom avea. Acesta este angajamentul cu care am venit în faţa românilor şi acesta este angajamentul pe care USR PLUS îl va lua în continuare. Suntem singurii, şi acesta nu este deloc puţin lucru, care putem privi spre viitor în orice moment fără ghiulele atârnate de trecut, fără dulapuri întregi cu schelete care se prăbuşesc peste noi de câte ori mai vine o campanie. Şi nu mi-e teamă să spun asta, pentru că suntem cu adevărat diferiţi”, a afirmat Dan Barna, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, USR PLUS reprezintă „disperata nevoie de schimbare pe care societatea o simte şi o cere”.
„Am făcut un lucru deloc uşor – nu am stat doar să observăm că lucrurile nu merg bine. (…) Buna noastră credinţă este o valoare care nu este negociabilă şi o spun pentru toţi cei care vin şi ne prezintă diverse Fete Morgana de stimulare a bunăvoinţei. (…) Pariurile pe care le facem în fiecare zi prin consilierii noştri, prin primarii noştri, prin miniştrii noştri, atât de atacaţi, arată de fapt că România înţelege şi noi arătăm că se poate şi altfel decât reciclând mereu capacele de bere ale securităţii şi oamenii miruiţi de Ion Iliescu. Am arătat că se poate cu o nouă generaţie de politicieni, exact asta suntem, exact asta prezintă astăzi USR PLUS în faţa României”, a argumentat Dan Barna.
El a adăugat că USR PLUS a arătat totodată că poate convinge un milion de români să semneze pentru „Fără penali în funcţii publice”, „când erau atâtea pariuri care spuneau că un astfel de demers nu va reuşi niciodată”.
„Este un proiect pe care l-am coordonat personal şi merităm să fim mândri, pentru că am făcut un lucru fără precedent în România, şi această iniţiativă va deveni literă de Constituţie în momentul în care situaţia pandemică ne va permite lucrul acesta şi va fi o schimbare pe care noi împreună am făcut-o. Şi am mai dovedit în patru rânduri de alegeri foarte complicate că putem obţine încrederea oamenilor şi sprjinul lor în a ne susţine pe mai departe proiectul. Am dovedit şi acea consecvenţă care a lipsit de 30 de ani în politica din România. (…) Acum suntem la guvernare. Eram puţini şi acum suntem mai mulţi, şi vom fi şi mai mulţi, vă promit lucrul acesta”, a arătat copreşedintele USR PLUS.
Potrivit acestuia, „mai sunt unii prin Parlament care încearcă în mod ridicol să copieze şi să cloneze discursul şi metodele din legislatura trecută” ale USR PLUS.
„Există această impresie, care există încă în politică, că forma şi gălăgia sunt suficiente. Forma fără conţinut înseamnă nimic. (…) Şi se mai încearcă, şi o vedeţi foarte mult în media, să fim pictaţi irelevanţi, ca neprezenţi, nesemnificativi. S-au înşelat foarte rău toţi cei care cred acest lucru. (…) Nu vom fi un partid de coaliţie care să voteze şi să susţină aceeaşi Mărie cu altă pălărie, doar de cumsecădenia celorlalţi. Îmi depun astăzi candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR PLUS. Ştiu foarte bine de unde am plecat, ştiu exact unde suntem noi, ca organizaţie, în acest moment şi ştiu şi unde trebuie să ajungem pentru ca voturile şi încrederea oamenilor care ne-au trimis în Parlament să fie răsplătite şi recunoscute – acesta este motivul pentru care candidez astăzi. (…) Atunci când eşti la guvernare, postările populare pe Facebook nu te mai ajută. Atunci când eşti la guvernare, politică înseamnă exact negocierea obositoare şi încăpăţânată din şedinţele de coaliţie”, a spus Dan Barna.
El a dat asigurări că USR PLUS nu va deveni niciodată un partid de lider, pentru că este un partid în care valorile şi vocile contează foarte mult, dar democraţia şi funcţionarea internă a unui partid constituie un proces, şi nu o finalitate.
„Scopul unui partid nu este existenţa şi lustruirea nesfârşită a unor proceduri interne, scopul unui partid este guvernarea şi transformarea politicilor şi priorităţilor pe care le susţin membrii săi în realităţi pentru România. Aceasta este miza acestui USR PLUS care să meargă mai departe – capacitatea de a guverna. Şi am avut multe discuţii între noi în aceşti ani, unele dintre acestea au fost foarte grele, unele au generat compromisuri, dar lucrul pentru care vă mulţumesc fiecăruia dintre voi este tocmai această capacitate de a merge mai departe”, a completat liderul USR PLUS.
Acesta a avut în final un mesaj „şi pentru prieteni şi pentru oponenţi”: „Nu vă jucaţi cu USR PLUS, suntem aici să rămânem. Am arătat că nu putem fi ignoraţi, am arătat că nu putem fi evitaţi şi nu putem fi daţi deoparte. Ne-am câştigat pe merit aceste locuri şi în coaliţie, şi în Parlament şi în guvernarea locală şi naţională a României, pentru că reprezentăm bucata aceea de Românie care vrea modernitate, dezvoltare. (…) Suntem aici, şi rămânem aici”.
După eveniment, Dan Barna, întrebat despre coaliție, a spus că prezența USR PLUS în coaliție și guvernare „este vizibilă”: „o parte semnificativă dintre obiectivele noastre sunt pe șină, adică demarate. Într-adevăr sunt câteva obiective blocate, dar sunt altele din cele 40 de angajamente pe care USR PLUS le-a susținut în diverse faze de realizare, câteva fiind chiar realizate. Ori în această balanță, în această permanentă analiză se poartă dialogul”.
Celălalt co-preşedintele Dacian Cioloș, a afirmat, la rândul lui, că prezența formațiunii politice în coaliție e legată puternic de „capacitatea noastră de a livra” (proiecte de reformă – n.r.).
„Trebuie să recunoaştem că prezenţa noastră în coaliţie e legată puternic de capacitatea noastră de a livra pe desfiinţarea SIIJ şi legile justiţiei, pentru că e un pilon esenţial pentru reforma statului, de depolitizare şi profesionalizarea administraţiei publice. Faptul că am acceptat să politizăm prefecţii, nu înseamnă că asta e reforma pe care am propus-o”, a declarat Cioloş într-o conferinţă de presă.
De asemenea, a adăugat el, fără eliminarea pensiilor speciale, fără o reformă a sistemului de pensii „şi de eliminare a acestor privilegii”, USR PLUS nu va avea, în opinia sa, „un mandat bun”.
„”Fără penali în funcţii publice” – aici iar, ca să fie lucrurile clare, noi în momentul în care supunem la vot în Parlament „Fără penali în funcţii publice”, în 30 de zile trebuie să organizăm referendumul şi credem că putem avea susţinere la referendum, dar oamenii trebuie să poată să fie prezenţi. Şi trebuie să ieşim din perioada asta de pandemie (…), că riscăm să ratăm acest obiectiv. Dar el rămâne un obiectiv esenţial”, a explicat liderul USR PLUS.
Răspunzând unei întrebări, Cioloş a susţinut că lucrurile la guvernare „nu s-au schimbat suficient” în bine şi a arătat că după alegerile interne „lucrurile nu vor mai fi tărăgănate”.
„Deocamdată nu s-a schimbat suficient. Suntem într-o coaliţie de trei partide, partidul care vorbeşte cel mai mult de reforme şi insistă pe ele este USR PLUS. După ce trec aceste alegeri interne şi congrese, e clar că nu mai avem niciun motiv să tărăgănăm. Însă un lucru e clar: USR PLUS n-o să se mulţumească cu firimituri, n-o să se mulţumească cu mărunţişuri, în această coaliţie, sunt câteva obiective pe care trebuie să le livrăm şi cu gândul acesta am intrat şi rămânem în coaliţie”, a adăugat liderul USR PLUS.
Comitetul Politic al USR PLUS a adoptat o rezoluție privind reanalizarea deciziilor referitoare la funcționarea coaliției. USR PLUS va continua să susțină coaliția în măsura implementării reformelor asumate.
Textul integral al rezoluției:
„Copreședinții Dacian Cioloș și Dan Bârnă supun Comitetului Politic rezoluția privind susținerea echipei guvernamentale:
Comitetul Politic al USR PLUS,
Înțelegând că misiunea și responsabilitatea acestei coaliții este să asigure reformele necesare modernizării României atât acum, cât și în 2024;
Luând act de blocajele care încă subzistă în cadrul Coaliției în ceea ce privește decizii asumate împreună la formarea Guvernului (cu titlul de exemplu desființarea Secției Speciale, activarea comisiei parlamentare pentru codul electoral, depolitizarea serviciilor deconcentrate);
Văzând că pe de o parte există puncte din angajamentele de guvernare care au fost realizate sau care sunt în curs de realizare prin eforturile reprezentanților partidului în Guvern (miniștri, secretari de stat, președinți și vicepreședinți de agenții), dar că pe de altă parte reforme importante asumate în Programul de Guvernare nu au fost încă inițiate, în ciuda eforturilor USR PLUS;
Considerând că activitatea Guvernului și viteza reformelor trebuie îmbunătățite pentru a stabiliza premisele pentru ca, în 2024, guvernarea de dreapta reformatoare să continue;
Constatând că Protocolul de coaliție este slab instituționalizat în practică și mecanismele de rezolvare a diferendelor funcționează dificil sau deloc;
Decide:
Reanalizarea în Comitetul Politic imediat după finalizarea congreselor UDMR, PNL și USR PLUS a deciziilor necesare pentru îmbunătățirea funcționării Coaliției și a actului guvernamental. Analiza se va face pe baza unui raport de îndeplinire a angajamentelor de guvernare asumate în campania electorală. Astfel de reuniuni se vor convoca bianual sau ori de câte ori situația politică o impune.
Continuarea susținerii Coaliției de guvernământ și a mandatului acestui Guvern în măsura implementării reformelor asumate prin Programul de Guvernare pe baza unui calendar precis asumat în Coaliție în perioada imediat următoare.
Susținerea fermă a reprezentanților noștri în Guvern și celelalte structuri de guvernare și mandatarea conducerii partidului de a urmări îndeplinirea angajamentelor din programul de guvernare în actuala formulă guvernamentală“.
Dl Barna a nascut! Si a tinut sa afle aceasta si votantii dansului. Asa ca a mers la o intrunire desigur ne ingradita de regulile medicale impuse noua cu un flier cu poza bebelusului care purta un pantofior in culorile USR si un altul in culorile PLUS. Felicitari Dle Barna! Cum il alaptati? Cat despre gargara, nu mai tine decat la aceia pe care i-ati miruit bine decand USRPLUS este la guvernare.
Fred si Barney (Csallas si Barna) la Aventuri in epoca de piatra. Dino – catelul cu batistuta. Wilma si Betty – Turcana si Clocotilde. Restul globalistilor usereisti – dinozauri LGBTQ pe cale de extinctie.
Ce sa zica si barna dan . In rest daca tot va ranjiti hai sa va trageti si in poze ca tot sunteti calici sorösisti.
Dan Barna are dreptate,ei nu au ADN-ul vechilor partide,ei sunt mult mai rai decat vechile partide!niste idioti in ale administratiei,hapcari,tradatori de tara si nepasatori la nevoile si disperarea oamenilor!spalati-va la lighean cu apa rece,incalziti-va la foc de tabara in mijlocul sufrageriei si mai stati naibii pe intuneric daca nu vreti sa platiti mult factura de curent!bun venit noule comunism!